Ghiseul Bancar

Care sunt cele mai bune carduri de credit?

Pentru alegerea celui mai bun card de credit furnizat de banci, trebuie sa luam in calcul mai multe criterii, cele mai importante fiind, fireste, dobanda si comisioanele, precum si programele de plata in rate fara dobanda si bonusurile/reducerile oferite la plata cumparaturilor din magazinele fizice si online.

In privinta dobanzilor, acestea variaza foarte mult, de la o banca la alta: cea mai mica este la cardul de credit emis de CEC Bank - 12,5% pe an, iar cea mai mare la cardul "in rate" al OTP Bank - 29% pe an.

Carduri de credit cu dobanzi mici, sub 20% pe an, se mai gasesc la Libra Bank - 19% si Idea Bank - 19%.

In grupul cardurilor de credit cu dobanzi mari se mai afla cele emise de Credite Europe Bank (Card Avantaj) si BCR - 28%, Garanti BBVA - 27%, Raiffeisen si BRD - 26%.

Majoritatea dobanzilor la cardurile de credit sunt fixe, doar la patru banci acestea sunt variabile, formate din Indicele de Referinta pentru Creditele Consumatorilor (IRCC), care se modifica o data la trei luni, plus o marja fixa.

In privinta comisioanelor pentru retragerea la bancomate a banilor de pe cardurile de credit, acestea variaza intre 0 si 3% din suma, minim 10 lei, la cardul de credit BCR.

Sunt doar doua carduri de credit, cele emise de BRD si Banca Romaneasca, care permit retragerea banilor, atat de la bancomatele proprii, cat si la cele ale altor banci, fara niciun comision.

Alte doua banci (Raiffeisen si ING) au comision 0 doar pentru retragerea de numerar de pe cardul de credit la bancomatele lor.

Comisioanele medii pentru retragerea de numerar de pe cardurile de credit este 1% din suma retrasa, dar ajunge la 2% sau chiar 3%, in cazul cardului BCR, atat la ATM-urile bancii, cat si la cele ale altor banci.

Toate cardurile de credit au si un comision de administrare lunar sau anual, care variaza intre 1,66 lei si 5 lei pe luna, la OTP Bank. In medie, acest comision este 3-4 lei lunar.

 

 
 

 

Ratele fara dobanda

Una dintre principalele atractii pentru un card de credit este plata in rate fara dobanda.

Cu un card de credit se pot face cumparaturi la magazinele fizice si online care pot fi platite in mai multe rate lunare, fara a se achita vreo dobanda.

Numarul de rate lunare variaza intre 3 si 24 (2 ani), fiind direct proportionale cu valoare platii: cu cat plata este mai mare, cu atat numarul maxim de rate este mai ridicat.

Mai trebuie stiut ca la majoritatea cardurilor exista o suma minima pentru activarea planului de rate fara dobanda, de regula de 200 de lei, sau chiar mai mica, de 100 de lei, la cardul CEC Bank.

Este important de mentionat si ca platile in rate fara dobanda se pot face la orice magazin din tara sau strainatate doar cu unele carduri emise de unele banci, in timp ce cu alte carduri se poate achita in rate fara dobanda doar la magazinele partenere ale bancii.

In grupul cardurilor de credit cu rate fara dobanda oriunde in lume se afla: CEC Bank, OTP Bank, Banca Romaneasca, Alpha Bank, ING, BRD si BCR.

Cardurile cu care se poate plati in rate fara dobanda numai la magazinele partenere sunt cele emise de Libra Bank, Banca Transilvania (BT), Raiffeisen Bank, Garanti Bank si Credit Europe Bank.

Bonus/reduceri la plata cu cardul

Un alt beneficiu al utilizarii cardului de credit este primirea de bonusuri sau reduceri pentru fiecare plata.

Unele banci ofera utilizatorilor de carduri un bonus, echivalent in bani, pentru fiecare plata la magazine, in timp ce altele acorda reduceri (discount) din pretul produsului/serviciului achizitionat.

Aproape toate bancile au programe de fidelizare a utilizatorilor de carduri cu bonsuri/discounturi la cumparaturi.

Exista si carduri de credit tip co-branded, emise in parteneriat cu anumite magazine mari (E-mag, Mobexpert etc.) cu care poti face cumparaturi cu reduceri la respectivele magazine.

Topul celor mai bune carduri de credit

Pentru realizarea clasamentului celor mai bune carduri de credit, am luat in calcul cinci criterii, pentru care am alocat punctaje diferite:

1. dobanda - 3 puncte
2. comisioanele - 1 punct
3. numarul maxim de rate fara dobanda: 2 puncte
4. magazinele la care se pot face plati fara dobanda: 2 puncte
5. programe de fidelizare cu reduceri/bonusuri: 2 puncte

In urma aplicarii acestor criterii, am obtinut urmatorul clasament al celor mai bune carduri de credit:

1. CEC Bank
2. BT
3. ING
4. Libra Bank
5. Alpha Bank
6. Garanti BBVA
7. BCR
8. BRD
9. Raiffeisen
10. Credit Europe
11. OTP Bank
12. Idea Bank