Ghiseul Bancar

In aplicatia CEC Bank Online Banking poti verifica si conturile altor noua banci

CEC Bank intră în domeniul open-banking, oferind acces la conturile de la alte nouă bănci și instituții financiare în aplicația sa de Mobile Banking, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:

“Verificarea soldului conturilor este cea mai frecvent accesată funcționalitate pe Mobile Banking, iar în medie, un utilizator activ își verifică soldul conturilor de 3 ori pe săptămână. Sperăm că prin deschiderea accesului către conturile de la alte bănci și instituții financiare, să oferim un plus de confort și rapiditate clienților, care vor avea astfel acces la situația financiară completă agregată dintr-un singur loc: aplicația Mobile Banking a CEC Bank”, a declarat Mugur Podaru, director Operațiuni la Distanță în cadrul CEC Bank.

În prezent, CEC Bank permite conectarea conturilor de la alte nouă bănci de top și instituții financiare, pentru vizualizarea soldului și a tranzacțiilor. Lista include cele mai mari bănci din România: BT, BCR, Raiffeisen, BRD, Unicredit, ING, Libra Bank, Alpha Bank, dar și Revolut.

Conturile externe pot fi adăugate direct din aplicația Mobile Banking a CEC Bank, în trei pași simpli: din meniul principal, se accesează opțiunea Conturi/Adaugă conturi de la alte bănci, se selectează banca dorită și se confirmă accesul, folosind datele de autentificare stabilite în relația cu banca la care e domiciliat contul.

Ulterior, soldurile conturilor externe și listele tranzacțiilor vor fi disponibile direct în aplicația de Mobile Banking a CEC Bank, fără a mai fi necesară accesarea și autentificarea în alte aplicații. Serviciul este accesibil gratuit, fără comisioane suplimentare.

Aplicația de Mobile Banking a CEC Bank a înregistrat o dublare a numărului de utilizatori și o creștere de peste 110% a numărului de tranzacții în 2020. În prezent, aplicația de Mobile Banking a CEC Bank oferă unele dintre cele mai avansate funcționalități din piață:

- Plăți instant și Alias Pay (plăți pe baza numărului de telefon) către destinatari cu conturi la bănci care au aderat la acest serviciu Transfond

- Integrare cu ghiseul.ro pentru vizualizarea și achitarea taxelor, impozitelor și amenzilor

- Posibilitatea de a alimenta conturile de la CEC Bank, prin Intercont Transfer, cu sume de pe cardurile emise de alte bănci
Vizualizarea situației creditelor și plata ratelor

- Posibilitatea de a modifica limitele de tranzacționare și setările cardurilor de debit

- Posibilitatea de a autoriza biometric plățile online efectuate cu cardul

- Funcționalități de bază precum vizualizarea soldurilor, efectuarea de plăți și transferuri în lei și valută, deschiderea de conturi și depozite și alimentarea conturilor de economii.