Ghiseul Bancar

O idee de afacere: recomanzi credite la Patria Bank si castigi minim 1.000 de lei pe luna

O idee de afacere: recomanzi credite la Patria Bank si castigi minim 1.000 de lei pe luna

Începând cu luna august platforma de recomandări credite Patria Partener a devenit disponibilă și pentru introducerea de recomandări persoane fizice, anunta banca intr-un comunicat, in care mai adauga urmatoarele:

 

Pe lângă partenerii de business de tip broker, agenții de publicitate, firme de consultanță, acum și agențiile imobiliare și firmele de dezvoltare imobiliară pot recomanda clienți interesați de credite.

 

Lansată în luna aprilie, inițial pentru facilitarea acordării de credite persoane juridice, plaforma Patria Partener, un instrument de business de tip “recomandă și câștigă”, a generat prin intermediul partenerilor săi peste 720 clienți persoane juridice recomandați și 300 credite în valoare de 91 milioane de lei.

 

“După lansarea cu succes a platformei Patria Partener pentru persoane juridice, extinderea către persoane fizice a urmat ca un pas firesc. Prin parteneri, suntem mai aproape de clienții finali care au nevoie ca sistemul bancar să fie unul rapid și accesibil, atunci și acolo unde este cererea. Este în același timp un demers prin care antreprenorii din domenii precum intermediere financiară, publicitate, consultanță, management, imobiliare și dezvoltare imobiliară pot face recomandări de creditare din rândul clienților lor, consumatori finali, suplimentându-și astfel veniturile. Business-ul bancar de retail are nevoie de soluții inovative de vânzare, iar Patria Partener este una dintre acestea.”, spune Tică Dumitru, Director Direcția Comercială Retail.

 

Întregul proces de recomandare clienți interesați de credite se desfășoară online. Partenerii înrolați în platformă pot înscrie recomandări și pot vizualiza în timp real stadiul în care se află acestea, de la momentul introducerii recomandării, în timpul procesului de aprobare a dosarului de credit și până la disbursarea efectivă.

 

Noua ramură destinată persoanelor fizice este în pilot din luna iulie 2018, iar până în prezent peste 35 de parteneri s-au înscris pe portal și au generat deja lead-uri atât pentru credite ipotecare, cât și pentru credite de consum.

 

Partenerii înscriși sunt din domenii variate, imobiliare, brokeraj, asigurări, consultanță și comerț, iar câștigul unui partener activ începe de la aproximativ 1.000 lei/lună și crește pe măsură ce crește numărul recomandărilor.

 

Extinderea platformei în zona de retail – persoane fizice – aduce o diversificare suplimentară a canalelor de vănzari Patria Bank și, cel mai important, răspunde nevoii de mobilitate și acces ușor la creditare, sprijinind efortul de incluziune financiară pe care Patria Bank și l-a asumat și îl urmărește cu determinare.

 

Mai multe detalii despre noua platformă se găsesc pe www.patriabank.ro/afaceri-mici/patria-partener