3 Jan 2018 0 Comentarii

Legea nr. 151/2015 privind procedura insolventei persoanelor fizic a intrat in vigoare din 1 ianuarie 2018, cu o intarziere de doi ani, dupa ce a fost amanata de trei ori, insa nici acum institutia responsabila de aplicarea acesteia, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului (ANPC), nu a anuntat daca aceasta lege poate fi implementata si care sunt pasii pe care trebuie sa-i urmeze cei care vor sa beneficieze de ea.

Intarzierea cu doi ani a aplicarii acestei legi, initiata de deputata PSD Ana Birchall, este cauzata de faptul ca este vorba de un act normativ foarte stufos si care implica o mare birocratie.

Astfel, Ministerul Economiei a publicat, inca de la inceputul lui 2016, "Planul de acțiune al implementării Legii privind procedura insolvenței persoanelor fizice". Potrivit acestui plan, pentru aplicarea legii insolventei persoanelor fizice este nevoie de personal suplimentar de nu mai putin de 2.030 de persoane la nivelul ANPC, Registrului Comertului si instantelor de judecata. (vezi aici detalii)

Pentru ca legea sa poata functiona sunt necesare asa-numitele Comisii de insolventa, constituite la nivel central si teritorial, la care personele fizice pot depune cererile pentru intrarea in procedura de insolventa personala, daca nu-si mai pot achita datoriile catre banci sau alti creditori.

Deschiderea procedurii de insolvență se va face pe baza unei cereri pe care debitorul persoană fizică o poate depune personal sau prin poștă, cu confirmare de primire sau pe e-mail cu semnătură electronică certificată, la comisia de insolvență la nivel teritorial din județul în care își are domiciliul sau reședința de cel puțin 6 luni, conform normelor de aplicare a legii insolventei personale.

“Organizarea si functionarea comisiei de insolventa, la nivel central si teritorial, se stabilesc prin hotarare a Guvernului, la propunerea Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, prin Ministerul Economiei”, prevede legea insolventei persoanelor fizice. (vezi aici legea)

Guvernul a anuntat anul trecut ca s-a adoptat Hotararea privind organizarea si functionarea Comisiilor de insolventa, iar Comisia la nivel central este functionala, insa pana acum nici Guvernul si nici ANPC nu au publicat adresa respectivei comisii si datele de contact ale acesteia, necesare pentru a se depune cererile privind intrarea in insolventa.

Nu se stie nici daca au fost infiintate comisiile de insolventa la nivelul judetelor, care trebuie sa functioneze in cadrul structurilor teritoriale ale ANPC.

Cand se poate declara insolventa personala

O persoana fizica poate sa-si ceara insolventa daca are o intarziere de peste 90 de zile la plata datoriilor catre banci sau alti creditori, iar datoriile scadente au o valoare mai mare de 15 salarii minime pe economie (1.900 de lei, din 1 ianuarie 2018), adica 28.500 de lei sau 6.000 de euro.

Conform legii, “insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor, pe masura ce acestea devin scadente. Insolventa debitorului se prezuma atunci cand acesta, dupa trecerea unui termen de 90 de zile de la data scadentei, nu a platit datoria sa fata de unul sau mai multi creditori si si nu exista o probabilitate rezonabila de a redeveni, intr-o perioada de maximum 12 luni, capabil sa-si execute obligatiile astfel cum au fost contractate, cu mentinerea unui nivel de trai rezonabil pentru sine si pentru persoanele pe care le are in intretinere.”

Toate masurile de executare silita a datornicului, precum si dobanzile de penalizare pentru intarzierea platilor, se suspenda, dupa ce acesta intra in faliment personal.

Inainte cu cel putin 30 de zile de a depune cererea de insolventa, persoanele fizice trebuie sa-si notifice creditorii cu privire la acest lucru.

Intr-un termen de 30 de zile, Comisia de insolventa trebuie sa emita o decizie de acceptare sau nu a insolventei. Decizia se publica, de indata, in Buletinul procedurilor de insolventa – Sectiunea “Debitori – persoane fizice cu obligatii ce nu decurg din exploatarea unei intreprinderi”.

Cererile/actiunile din procedura judiciara de insolventa prin lichidare de active, contestatiile impotriva deciziilor comisiei de insolventa prevazute de lege si cererile de eliberare de datorii sunt de competenta judecatoriei.

Nu oricine poate sa intre in insolventa, desi nu-si poate plati datoriile

Legea prevede si interdictii de intrare in insolventa, pentru urmatoarele persoane:

- care a fost condamnat definitiv pentru savarsirea unei infractiuni de evaziune fiscala, a unei infractiuni de fals sau a unei infractiuni intentionate contra patrimoniului prin nesocotirea increderii;

- care a fost concediat in ultimii 2 ani din motive ce ii sunt imputabile;

- care, desi apt de munca si fara un loc de munca sau alte surse de venit, nu a depus diligenta rezonabila necesara pentru a-si gasi un loc de munca sau care a refuzat, in mod nejustificat, un loc de munca propus sau o alta activitate aducatoare de venit;

- care a acumulat datorii noi, prin cheltuieli voluptuare in timp ce stia sau ar fi trebuit sa stie ca este in stare de insolventa;

- care a determinat sau a inlesnit ajungerea in stare de insolventa, cu intentie sau din culpa grava. Se prezuma a fi avut acest efect:

1. contractarea, in ultimele 6 luni anterior formularii cererii de deschidere a procedurii insolventei, a unor datorii care reprezinta cel putin 25% din valoarea totala a obligatiilor, cu exceptia obligatiilor excluse;

2. asumarea, in ultimii 3 ani anterior formularii cererii, a unor obligatii excesive prin raportare la starea sa patrimoniala, la avantajele pe care le obtine din contract ori la ansamblul circumstantelor care au contribuit semnificativ la incapacitatea debitorului de a-si plati datoriile, altele decat cele datorate de catre acesta persoanelor cu care a contractat astfel;

3. efectuarea, in ultimii 3 ani anterior formularii cererii, a unor plati preferentiale, care au contribuit in mod semnificativ la reducerea sumei disponibile pentru plata celorlalte datorii;

4. transferarea, in ultimii 3 ani anterior formularii cererii, de bunuri sau valori din patrimoniul sau in patrimoniul altei persoane fizice sau juridice in timp ce stia sau ar fi trebuit sa stie ca prin aceste transferuri va ajunge in stare de insolventa;

5. incetarea unui contract de munca prin acordul partilor sau prin demisie in ultimele 6 luni anterior formularii cererii de deschidere a procedurii;

Trei proceduri de insolventa personala

Legea falimentului personal prevede trei forme (proceduri) de insolventa personala:

1. Un plan de rambursare a datoriilor pe o perioada de maxim 5 ani, care poate fi prelungit inca un an, procedura derulata prin intermediul Comisiilor de insolventa.

2. Lichidarea activelor, care se poate face direct prin intermediul instantelor de judecata, fara a se mai apela la comisia de insolventa.

3. Insolventa simplificata, valabila in cazul persoanelor cu varsta de pensionare sau care si-au pierdut cel putin jumatate din capacitatea de munca.

Eliberarea de datoriile reziduale

Legea falimentului personal permite persoanei intrate in insolventa sa scape de asa-zisele “datorii reziduale”.

“Scopul prezentei legi este instituirea unei proceduri colective pentru redresarea situatiei financiare a debitorului persoana fizica, de buna-credinta, acoperirea intr-o masura cat mai mare a pasivului acestuia si descarcarea de datorii”, prevede legea.

Aceeasi lege mai precizeaza ca “eliberarea de datorii reziduale este stergerea, la inchiderea procedurii de insolventa pe baza de plan de rambursare, a creantelor inscrise in tabelul de creante ce depasesc cota de acoperire convenita prin planul de rambursare.”

Cota de acoperire a creantelor prin planul de rambursare, se mai spune in lege, trebuie sa indeplineasca, in mod cumulativ, urmatoarele conditii:

1. sa fie superioara cotei de acoperire ce ar putea fi obtinuta de creditori in procedura judiciara de insolventa prin lichidare de active;

2. sa fie superioara valorii bunurilor urmaribile ale debitorului, reprezentata ca procent din totalul valoric al bunurilor si veniturilor urmaribile ale debitorului;

Planul de rambursare se aproba prin votul majoritatii creditorilor, iar daca este respins, debitorul poate face contestatie la o instanta de judecata, care poate decide aprobarea planului, daca motivul respingerii a fost nemultumirea unui creditor cu privire la procentul de indestulare, in urmatorele conditii, cu privire la cota de acoperire a creantelor:

“Cota de acoperire a creantelor este superioara celei ce ar putea fi obtinuta de creditori in procedura judiciara de insolventa prin lichidare de active, dar nu mai mica de 50% din totalul valorii creantelor, si este mai mare decat procentul pe care il reprezinta valoarea bunurilor urmaribile ale debitorului in raport cu totalul valoric al bunurilor si veniturilor urmaribile ale debitorului”, conform legii.

In acest caz, cota de acoperire a creantelor are doua conditii suplimentare: sa nu fie mai mica de 50% din valoarea totala a creantelor si sa fie mai mare decat raportul dintre valoarea bunurilor si valoarea bunurilor si veniturilor cumulate.

In cazul procedurii de insolventa prin lichidarea activelor, eliberarea de datorii se poate face in urmatoarele conditii:

- “Daca dupa un an de la data inchiderii procedurii, debitorul a acoperit o cota de cel putin 50% din valoarea totala a creantelor, instanta, la cererea debitorului... poate dispune eliberarea de datorii.

- Daca dupa 3 ani de la data inchiderii procedurii, debitorul a acoperit cel putin 40% din valoarea creantelor, instanta... poate dispune eliberarea de datorii.

- Daca, cu toate diligentele sale, debitorul nu a reusit sa acopere cel putin 40% din datorii dupa trei ani, instanta, la cererea debitorului, poate dispune eliberarea de datorii numai dupa trecerea unui termen de 5 ani de la inchiderea procedurii.”

Bancile au cerut aplicarea mai rapida a legii, ca alternativa la darea in plata

Bancile au fost cele care au facut lobby la Parlament, mai exact pe langa deputata PSD Ana Birchall, initiatoarea legii falimentului personal, sa grabeasca intrarea in vigoare a legii, dupa aparitia altei legi, cea privind darea in plata, cu scopul de a-i atenua acesteia din urma potentialul impact negativ asupra bancilor.

Intr-un comunicat comun al ARB si CPBR din 18 februarie 2016 se arata ca “se impune devansarea termenului de intrare în vigoare a Legii 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice.

“Avantajul major al legii privind procedura insolvenței persoanelor fizice față de legea privind darea în plată este că după insolvență debitorul persoană fizică de bună credință poate rămâne în posesia bunului imobil care este adus în garanție, pe când darea în plată înseamnă pierderea locuinței de familie/ terenului", au sustinut bancherii. (vezi aici detalii)

Bancherii au ajuns sa faca lobby pentru grabirea legii falimentului personal dupa ce in anii precedenti, impreuna cu BNR si FMI, s-au opus adoptarii unei astfel de legi, solicitate de catre reprezentantii asociatiilor de consumatori, cu scopul de a-i proteja pe clientii bancilor afectati de criza, mai ales pe cei cu credite in franci elvetieni (CHF), impovarati de cresterea cursului francului.

Dupa ce fostul guvern PSD Ponta a intrerupt, la finalul lui 2015, acordul cu FMI, odata ce tara noastra a ramburat integral imprumutul obtinut pentru traversarea perioadei dupa criza din decembrie 2008, in Parlament au inceput sa apara initiativele legislative de protectie a consumatorilor, precum insolventa personala, darea in plata sau conversia creditelor in CHF, aprobate in unanimitate de parlamentarii care se pregateau de alegerile din 11 decembrie.

Legea falimentului personal a fost prima adoptata, insa aceasta are prevederi atat de stufoase si presupune o birocratie atat de mare, incat era previzibila imposibilitatea aplicarii rapida a acesteia.

In aceste conditii a aparut, rapid, legea darii in plata, promovata si sustinuta de carismaticul avocat Gheorghe Piperea, care a gasit sustinere pentru adoptarea legii in Parlament in deputatul PNL Catalin Zamfir.

Succesul legii a fost atat de mare, in ciuda impotrivirii tuturor autoritatilor locale si europene, inclusiv FMI, incat cei doi au venit rapid cu o alta lege de “pedepsire” a bancilor, cea privind conversia creditelor in franci elvetieni (CHF) la cursul istoric.

Ambele legi au fost insa amendate de Curtea Constitutionala: darea in plata se poate aplica doar in urma deciziilor instantelor, iar legea conversiei a fost declarata ilegala.