Ghiseul Bancar

Cursul BNR a ajuns agent de marketing pentru banci

Cel mai mare curs de vanzare Euro este practicat de Unicredit (4,6500 lei pentru un euro) iar cel mai mic de CEC Bank (4,6200 lei). In privinta cursului de cumparare Euro, CEC Bank are cea mai buna oferta, iar Raiffeisen cea mai dezavantajoasa.

Bancile au ajuns sa se laude ca acorda credite ipotecare la cursul BNR, care este substantial mai mic decat cursurile de vanzare si cumparare a valutei practitate de banci, operatiuni din care acestea castiga sume mari de la clientii care efectueaza schimburi valutare la ghisee sau direct in conturi.

Raiffeisen Bank le promite celor interesati de un credit ipotecar “economii semnificative, platind pretul imobilului in Euro, la cursul de schimb al Bancii Nationale a Romaniei (BNR), o facilitate oferita de Raiffeisen Bank pentru creditele de achizitie locuinta”.

Dupa cum se stie, creditele in valuta au fost interzise de BNR dupa criza din 2008, astfel ca acum exista doar imprumuturi in lei. Numai ca tranzactiile pe piata imobiliara se fac in continuare in euro, din caza fluctuatiilor imprevizibile ale cursului de schimb.

Vanzatorii cer sa fie platiti in euro, astfel ca cel care obtine creditul in lei trebuie sa-i schimbe in euro, la cursul de vanzare al bancii, care este cu pana la 10 bani mai mare decat cel publicat de BNR.

Cel mai mare curs de vanzare Euro este practicat de Unicredit (4,6500 lei pentru un euro) iar cel mai mic de CEC Bank (4,6200 lei). In privinta cursului de cumparare Euro, CEC Bank are cea mai buna oferta, iar Raiffeisen cea mai dezavantajoasa. (vezi foto)

Sa vedem ce inseamna “economiile semnificative” promise de Raiffeisen clientilor prin utilizarea cursului BNR, nu cel de vanzare al bancii.

In cazul unui credit in lei, echivalentul a 50.000 de euro, prin efectuarea schimbului valutar la cursul BNR, de 4,5673 lei pentu un euro, fata de 4,6400 cat este la casele de schimb ale Raiffeisen, clientii bancii economisesc aproape 800 de euro, ceea ce nu e o suma mica.

Insa cei care vor sa-si faca un credit ipotecar trebuie sa fie atenti in primul rand la dobanda aferenta unui credit, care se plateste pe o perioada lunga, de-a lungul a zeci de ani, nu la mici economii de comisioane facute o singura data.