Ghiseul Bancar

ANPC i se alatura lui Piperea in procesul in care opt banci sunt acuzate de practici inselatoare pentru creditele in CHF

ANPC i se alatura lui Piperea in procesul in care opt banci sunt acuzate de practici inselatoare pentru creditele in CHF

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului (ANPC) s-a alaturat avocatului Gheorghe Piperea in procesul de la Tribunalul Bucuresti in care acesta, prin intermediul asociatiei sale, Parakletos, acuza noua banci de practici abuzive prin acordarea de credite in franci elvetieni (CHF), apreciate de avocat drept „toxice”.

ANPC a depus o cerere de interventie accesorie in acest proces, dar fara ca vreun reprezentant al autoritatii sa fie prezent in sala de judecata pentru a-si sustine solicitarea si fara a o trimite in prealabil si avocatilor care reprezinta partile in acest caz, pentru a o studia, motiv pentru care judecatoarea, la cererea avocatilor bancilor, a decis sa amane cauza pana dupa sarbatori.

Cerea de interventie a ANPC ar putea fi considerata de Piperea ca avand drept scop amanarea acestui proces.

El a precizat in fata instantei ca a cerut ANPC sa i se alature in acest proces inca din momentul initierii acestuia, in urma cu un an, de aceea este surprinzator ca autoritatea a decis sa intervina in cauza in ultimul moment, adica exact in ziua in care cauza urma sa se judece pe fond.

Judecatoarea a precizat ca ANPC a solicitat sa se admita cererea lui Piperea de chemare in judecata a celor opt banci, pe langa care initial a figurat si BNR, dar care a fost scoasa ulterior, intrucat s-a considerat ca nu are legatura cu cauza.

Piperea a cerut judecatoarei sa amane cat mai putin, cu una-doua zile, judecarea procesului, avand in vedere ca cererea ANPC este in favoarea sa si invocand articole de lege care justifica judecarea cu celeritate a dosarelor de acest gen.

De cealalta parte, avocatii bancilor au solicitat judecatoarei un termen „rezonabil”, pentru a putea avea o replica la cererea ANPC, moment in care mica sala de judecata de la Tribunalul Bucuresti s-a umplut de protestele celor in jur de 30-40 de clienti ai lui Piperea.

Pentru ca judecatoarea a intarziat in a se hotari la cat de mult amana procesul, Piperea, incurajat de reactia sustinatorilor, a sugerat termenul de 15 decembrie, ca fiind „perfect”, cererea fiind sustinuta de aplauzele intense ale „heiterilor” bancilor.

Unul dintre avocatii bancilor a cerut ca acestia sa fie evacuati, insa judecatoarea, o fire sensibila si calma, doar a spus incet „va rog sa aplaudati afara”, fara sa dispuna evacuarea salii.

Intr-un final, cu un zambet nevinovat caruia nu ai indrazni sa-i reprosezi ceva, a anuntat noul termen, abia pentru 19 ianuarie 2017.

Bancile carora Piperea le cere sa-si despagubeasca clientii afectati de creditele in CHF sunt Raiffeisen Bank, Bancpost, Credit Europe Bank (Credit Europe Ipotecar IFN), Banca Romaneasca, Piraeus Bank, OTP Bank, Garanti Bank si Banca Transilvania.

ANPC nu a raspuns astazi la intrebarile privind decizia de a deveni parte in acest proces trimise de Bancherul.ro la cabinetul presedintelui Marcel Bogdan Pandelica.