Ghiseul Bancar

Bancile refuza 80% dintre cererile clientilor de solutionare amiabila a reclamatiilor, astfel ca CSALB este ineficient; ceea ce este firesc, fiind condus de bancheri

Bancile refuza 80% dintre cererile clientilor de solutionare amiabila a reclamatiilor, astfel ca CSALB este ineficient; ceea ce este firesc, fiind condus de bancheri

Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) a anuntat ca 80% dintre cererile primite de la clientii bancilor in vederea solutionarii amiabile a reclamatiilor sunt respinse de catre banci, ceea ce inseamna ca activitatea CSALB este ineficienta.

Poate si pentru ca CSALB este condus de un angajat al BNR, Alexandru Paunescu, in functia de presedinte al Colegiului de Coordonare al CSALB, si de un fost bancher, Liviu Fenoghen, directorul CSALB.

Firesc ar fi ca acest organism, CSALB, sa fie condus si sa aiba angajati care sa nu fi avut sau sa nu aiba nicio legatura cu bancile sau BNR, dar nici cu asociatiile de consumatori. Numai asa se poate bucura de increderea publicului si a consumatorilor si, implicit, poate deveni eficient.

CSALB: bilanț după 9 luni de activitate: 80 de litigii în lucru, 30 deja rezolvate (comunicat de presa):

În aproape 9 luni de când Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar funcționează efectiv, numărul cererilor conforme a ajuns la 200. Dintre acestea, 40 de solicitări sunt în faza de filtru, și alte 40 sunt deja dosare în diverse stadii de soluționare. Până acum, 27 de dosare au fost finalizate și alte 3 hotărâri sunt în redactare, cu 10 mai multe decât acum o lună.

Într-un litigiu soluționat luna aceasta, în urma negocierilor, banca i-a convertit unui consumator creditul din CHF în LEI la data semnarii actului aditional și i-a redus aproximativ 15.000 CHF din sold. Rezultatul, în funcție de particularitățile concrete ale cazului, a fost reducerea ratei lunare la aproape o treime, de la 1.300 de lei cât plătea până acum, la 480 de lei, lunar, până la rambursarea integrală a împrumutului. De asemenea, a fost introdusă în contractul de credit o clauză conform căreia, dacă apar noi dispoziții legale privitoare la conversia creditelor acordate în CHF acestea se vor aplica contractului.

În alt caz, s-a semnat o tranzacție prin care banca a renunțat la executarea silită (ce avea ca obiect recuperarea creanței ce a rezultat din contractul de credit) și la orice pretenție ar avea împotriva consumatoarei. În total, a fost vorba de aproximativ 4.500 EUR.

Consumatorii încep să aibă încredere tot mai mare în CSALB. Cei care s-au adresat Centrului consideră că este singura modalitate de a dialoga cu băncile sau IFN-urile și de a rezolva litigiul fără să ajungă în instanță.

Cele mai importante avantaje sunt timpul scurt de soluționare a diferendelor, maxim 90 de zile, precum și faptul că procedurile derulate prin CSALB sunt gratuite pentru consumatori.