Ghiseul Bancar

Garanti Bank a deschis doua noi agentii in Bucuresti, in cartierele Aviatiei si Victoriei

Garanti Bank a anuntat deschiderea a două noi agenții în București, în Aviației și Victoriei, două dintre cele mai importante zone de business din Capitală. Aceasta sunt a 83-a și, respectiv, a 84-a agenție Garanti Bank din țară. 

Piața Victoriei este una dintre cele mai importante cartiere din centrul Bucureștiului și din țară, iar Aviației este o zonă de afaceri care a crescut rapid în ultimii ani. Deschiderea celor două noi agenții este în linie cu strategia noastră de extindere în orașe și cartiere de importanță economică”, a declarat Ufuk Tandogan, CEO Garanti Bank România.

Agenția Victoriei este situată pe Calea Victoriei, nr. 155, tronson 6, parter, sector 1, iar agenția Aviației are adresa pe Șoseaua Pipera, nr. 15, Bl. 3C, parter, sector 1. Ambele se adresează clienților Retail și IMM, având un program de lucru zilnic, între orele 9:00 și 17:00.

Garanti Bank va continua să își extindă rețeaua națională, urmând să depășească 300 de ATM-uri inteligente BancoSmart în toată țara.

Garanti Bank România face parte din Grupul financiar-bancar Garanti România, care reunește și Garanti Leasing (marca sub care funcționează compania Motoractive IFN SA) și Garanti Credite de Consum (marca sub care funcționează Ralfi IFN SA).

Garanti Bank este deținută de către Turkiye Garanti Bankasi A.S. (TGB), a doua bancă privată din Turcia, ca mărime. TGB este o bancă universală, cu servicii de top în toate segmentele de business, și are peste 10 milioane de clienți în zonele corporate, comercial, întreprinderi mici și mijlocii, precum și retail, cărora le oferă servicii financiare integrate.

Banca oferă o serie de produse și servicii de calitate pentru toate segmentele de business: retail, IMM și corporate, și este una dintre cele mai dinamice și inovatoare bănci de pe piața locală. Prezentă în România din 1998, Garanti Bank a dezvoltat un portofoliu solid de clienți și și-a extins prezența națională prin sucursale și canale alternative, ajungând la o rețea extinsă de aproape 300 de bancomate inteligente, care pot fi folosite de oricine, nu doar de clienții băncii, pentru tranzacții cu sau fără card.

Serviciul de internet banking al Garanti Bank, Garanti Online, a fost premiat, în iulie 2014, de către prestigioasa revistă Global Finance pentru “Best Consumer Internet Bank in Romania”, pentru a doua oară consecutiv, în cadrul “2014 World's Best Internet Banks Competition”.