BANCI

Legea insolventei persoanelor fizice a fost amanata din nou, pana in 1 august 2017, dupa ce Guvernul nu a reusit timp de un an intreg sa o puna in aplicare

Guvernul anunta ca a aprobat prorogarea (amanarea) până la 1 august 2017 a intrării în vigoare a Legii nr.151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice.

BNR a scapat de primele doua mari riscuri la adresa stabilitatii financiare: riscul sistemic sever al legii privind darea in plata si riscul sistemic ridicat al politicilor fiscale prociclice

BNR a eliminat din raportul privind stabilitatea financiara, prezentat astazi, riscul sever sistemic cauzat de cadrul legislativ incert si impredictibil in domeniul financiar, introdus in premiera in luna aprilie din acest an, dupa adoprarea legii privind darea in plata, riscul legislativ fiind considerat acum un risc sistemic ridicat, dar cu o tendinta in scadere.

Procesele dintre BCR si Curtea de Conturi privind bancile pentru locuinte au inceput sa se judece la Curtea de Apel Bucuresti

BCR a pierdut la Curtea de Apel Bucuresti una dintre primele infruntari in justitie cu Curtea de Conturi in procesul prin care contesta acuzatia ca a prejudiciat statul cu aproape 300 de milioane de lei.

ANPC i se alatura lui Piperea in procesul in care opt banci sunt acuzate de practici inselatoare pentru creditele in CHF

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului (ANPC) s-a alaturat avocatului Gheorghe Piperea in procesul de la Tribunalul Bucuresti in care acesta, prin intermediul asociatiei sale, Parakletos, acuza noua banci de practici abuzive prin acordarea de credite in franci elvetieni (CHF), apreciate de avocat drept „toxice”.

Raiffeisen Bank primeste de la The Banker trofeul banca anului 2016 in Romania, pentru ajutorul oferit clientilor cu credite in CHF

Raiffeisen Bank a primit titlul de banca anului 2016 in Romania, oferit de The Banker, o revista detinuta de Financial Times, care lauda banca austriaca pentru masurile adoptate in vederea ajutorarii clientilor cu credite in franci elvetieni (CHF).

ANPC a schimbat in favoarea bancilor ordonanta privind contul bancar cu servicii de baza

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului (ANPC) a publicat forma finala a Ordonantei privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăți, schimbarea conturilor de plăți și accesul la conturile de plăți cu servicii de bază, modificata substantial fata de prima varianta a proiectului dat publicitatii in urma cu sase luni, la finalul lunii mai.

Bancile refuza 80% dintre cererile clientilor de solutionare amiabila a reclamatiilor, astfel ca CSALB este ineficient; ceea ce este firesc, fiind condus de bancheri

Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) a anuntat ca 80% dintre cererile primite de la clientii bancilor in vederea solutionarii amiabile a reclamatiilor sunt respinse de catre banci, ceea ce inseamna ca activitatea CSALB este ineficienta.

Curtea Constitutionala a respins o lege utila, dar prost facuta de Alina Gorghiu, care urmarea sa stopeze abuzurile bancilor si executorilor judecatoresti in cadrul executarilor silite prin poprire

Curtea Constitutionala a respins astazi o lege initiata de sefa PNL, Alina Gorghiu, care urmarea sa stopeze abuzurile executorilor judecatoresti si bancilor in cadrul procedurilor de executare silita prin poprirea salariilor si conturilor bancare, considerand ca aceasta incalca dreptul de proprietate.

Care sunt cele mai bune oferte de Black Friday ale bancilor

BCR, BRD, Banca Transilvania (BT) si Raiffeisen Bank deruleaza astazi, dar si urmatoarele cateva zile, promotii de Black Friday, in care ofera, exclusiv online, diverse produse si servicii, precum credite, conturi curente, carduri, interent si mobile banking, cu o serie de reduceri sau cu costuri 0.

Sa vedem care sunt cele mai bune oferte, pe tipuri de produse:

Ipocrizia, cinismul si incompetenta BNR, bancilor si Guvernului in problema conversiei creditelor in franci elvetieni nu putea sa aiba drept consecinta decat o lege populista a Parlamentului

BNR, bancile si Guvernul dau dovada de ipocrizie si cinism in problema conversiei creditelor in franci elvetieni, chiar si dupa ce jocurile au fost deja facute, odata ce Parlamentul a decis deja conversia acestor imprumuturi la cursul istoric, intr-o mare verva populista, printr-un concurs de matanii in fata clientilor bancilor, viitori alegatori, iar apoi balacarindu-se intre ei in disperarea de a fi primii care sa adopte legea si sa culeaga capital electoral.