9 Oct 2020
Dobanzile la depozite, la fel cele la credite, sunt in scadere, tendinta fiind impusa de dobanda de referinta a Bancii Nationale a Romaniei (BNR), care a fost diminuata cu un punct in acest an, pana la 1,5%, pentru combaterea crizei coronavirusului.
7 Sep 2020
Adunarea Generală a acționarilor CEC Bank, instituție de credit controlată integral de statul român, prin Ministerul de Finanțe, a aprobat azi schimbări la nivelul Consiliului de Administrație (CA), anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:
Astfel, Mirela Călugăreanu, membru ne-executiv al Consiliului de Administrație al CEC Bank din 2017, a fost numită Președinte al Consiliului, în locul lui Valentin Mavrodin, al cărui mandat de Președinte a fost revocat, acesta rămânând membru ne-executiv în cadrul Consiliului de Administrație.
12 Feb 2020
CEC Bank, banca romaneasca cu cea mai lunga traditie si cea mai extinsa retea din Romania, devine partener "The Color Run™" - cursele de alergare stradala in culori, organizate in cele mai mari orase din tara, anunta banca intr-un comunicat, in care mai adauga:
1 Sep 2019
Conturile de economii sunt produse de economisire flexibile, pentru ca au o dobanda apropiata de cea a unui depozit pe termen scurt, la o luna sau trei luni, dar poti retrage oricand banii, fara sa pierzi dobanda, ca atunci cand spargi un depozit inainte de termen.
14 Jan 2019
Care banci au cele mai bune dobanzi la depozitele in lei? Este o intrebare pe care o primim frecvent, la care raspundem printr-o analiza a dobanzilor pentru depozitele la termen si a costurilor cu comisioanele din oferta celor mai mari sase banci romanesti: Banca Transilvania (BT), BCR, BRD, CEC Bank, Raiffeisen si Unicredit.
13 Aug 2018
89% dintre români consideră că economisirea este o plasă de siguranță, potrivit unui studiu IMAS din 2016. Faptul că românii sunt conștienți de adevărul din spatele vorbei populare „bani albi pentru zile negre”, s-a văzut mai ales în ultimii ani, când economiile din bănci ale populației au crescut considerabil.
19 Feb 2018
Unele banci platesc dobanzi atat de mici si incaseaza comisioane atat de mari pentru depozitele clientilor incat acestia constata ca dupa ce au facut economii timp de un an retrag mai putini bani decat au depus.
21 Jul 2017
Viceguvernatorul BNR, Liviu Voinea, a deschis in acest an pe numele fetei sale un cont de economii in valoare de 40.000 de lei la Banca Transilvania, banca de la care el si-a facut credit ipotecar in urma cu doi ani, in valoare de aproape 600.000 de lei, pe o perioada de patru ani, pentru a-si face o casa de 132 mp in satul Pipera, orasul Voluntari, judetul Ilfov.
20 Jul 2017
Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, nu detine depozite in lei, ci doar in euro si dolari, in ciuda faptului ca dobanzile pentru economiile in moneda nationala, desi au scazut la minime istorice de doar 0,8% pe an, raman mult mai mari decat cele pentru valuta, care se ridica abia la 0,1-0,2% pe an.
31 May 2017
CEC Bank a anuntat ca si-a majorat profitul brut de aproape cinci ori in primele patru luni ale acestui an, la 91 milioane lei, fata de numai 15,8 milioane lei la finalul lui 2016, dupa ce banca a recunoscut anul trecut credite neperformante de 1,1 miliarde lei, pe care le-a provizionat integral si le-a scos in afara bilantului.