Tag: Liviu Voinea

BNR nu-si recunoaste esecul in rezolvarea problemei creditelor in franci elvetieni (CHF), desi o dau de gol propriile statistici

In urma cu doi ani, la inceputul lui 2015, cand a izbucnit scandalul creditelor in franci elvetieni (CHF), bancherii si BNR, cu ajutorul FMI, cu care Romania avea inca un acord in derulare la acea vreme, au convins Parlamentul sa nu adopte o lege de conversie a creditelor in CHF la un curs istoric sau mediu, astfel incat bancile si clientii sa-si imparta egal povara cursului.

Peste 90% dintre creditele date in plata au o valoare mai mare decat locuintele cumparate in urma cu 10 ani iar 62% sunt neperformante

Un oficial al BNR a dezvaluit astazi ca peste 90% dintre creditele ipotecare de care clientii bancilor vor sa scape prin darea in plata, conform Legii 77/2016, au o valoare mai mare decat cea a locuintelor cumparate cu respectivele credite, in urma cu 10 ani, in 2007 si 2008 in principal.

BNR a scapat de primele doua mari riscuri la adresa stabilitatii financiare: riscul sistemic sever al legii privind darea in plata si riscul sistemic ridicat al politicilor fiscale prociclice

BNR a eliminat din raportul privind stabilitatea financiara, prezentat astazi, riscul sever sistemic cauzat de cadrul legislativ incert si impredictibil in domeniul financiar, introdus in premiera in luna aprilie din acest an, dupa adoprarea legii privind darea in plata, riscul legislativ fiind considerat acum un risc sistemic ridicat, dar cu o tendinta in scadere.

Bancile au majorat doar avansul la creditele ipotecare, nu si dobanzile, cum estima BNR, din cauza legii privind darea in plata

Liviu Voinea, viceguvernatorul BNR, estima inaintea adoptarii legii privind darea in plata ca din cauza acesteia bancile vor restrictiona de trei ori creditele ipotecare: vor creste avansul la cel putin 35%, vor majora dobanzile cu 1,5 puncte si vor reduce perioada de creditare cu 10 ani.

Bancherii nu vor nici acum sa recunoasca problema creditelor in franci elvetieni si sa imparta cu clientii povara cursului valutar

Viceguvernatorul BNR, Liviu Voinea, spune ca cei care au credite in franci elvetieni platesc rate mai mici decat cei cu credite in lei, sugerand ca nu au de ce sa se planga, in timp ce seful Raiffeisen Bank, Steven van Groningen, recunoaste ca nu are de gand sa imparta cu clientii povara deprecierii leului fata de franc cu peste 80% in medie dupa izbucnirea crizei.

Creditele ipotecare se vor scumpi cu peste 40% iar avansul ar putea creste la 35%, daca se adopta legea privind darea in plata, a calculat BNR

Ratele lunare la creditele in lei vor creste cu 44% iar la cele in euro cu 41%, daca se adopta legea privind darea in plata in actuala forma, se arata intr-o prezentare a viceguvernatorului BNR, Liviu Voinea