Zeci de mii de romani aruncati pe mana recuperatorilor de credite, in loc sa fie reintegrati in sistemul bancar!

Sistemul bancar romanesc are cea mai ridicata rata a creditelor neperformante dintre tarile din regiune, fapt care a devenit ingrijorator si pentru institutiile creditoare ale Romaniei, precum FMI sau BERD, care au cerut sa se ia masuri in acest sens.

Dezvaluirea unei rate de neperformanta a sistemului bancar romanesc mai mare decat aparea pana acum in statisticile BNR (care oricum era cea mai ridicata din regiune), in urma impunerii de catre Banca Centrala Europeana a propriei grile de evaluare a creditelor riscante, produce pagube colaterale cu efecte greu de anticipat: zeci de mii de clienti ai bancilor, cu datorii de 6 miliarde de lei, vor fi aruncati in acest an in ghearele recuperatorilor de credite. Cine si cum va administra aceasta situatie? Si de ce a trebuit sa ajungem aici?

De ce suntem campioni la credite neperformante?

Sistemul bancar romanesc are cea mai ridicata rata a creditelor neperformante dintre tarile din regiune, fapt care a devenit ingrijorator si pentru institutiile creditoare ale Romaniei, precum FMI sau BERD, care au cerut sa se ia masuri in acest sens.

BNR a incercat mai intai sa cosmetizeze situatia: guvernatorul Mugur Isarescu a declarat recent ca, de fapt, aceasta rata este mai ridicata la noi pentru ca BNR a fost mai stricta decat alte tari in dezvaluirea creditelor cu probleme din bilanturile bancilor.

Iata insa ca exercitiul de evaluare a activelor bancare – Asset Quality Review ( AQR) derulat de Banca Centrala Europeana (BCE) obliga BNR si bancile sa-si scoata scheletele din dulap, dezvaluind ca rata de neperformanta a bancilor romanesti este, de fapt, mai mare decat 22% din totalul creditelor, dupa cum s-a dezvaluit in urma anuntului Erste Bank privind constituirea de provizioane suplimentare de 400 milioane euro la BCR.

Se pune insa intrebarea: care este cauza acestui volum urias de neperformante din sistemul bancar romanesc care a iesit la suprafata in ultima perioada si care probabil ca va mai creste, odata cu finalizarea exercitiului AQR derulat inclusiv in sistemul bancar romanesc, pentru a putea fi parte a Uniunii Bancare Europene si supravegheati de BCE?

Cauzele generale sunt evidente: recesiunea puternica in care a intrat Romania dupa izbucnirea crizei, cu o scadere economica abrupta, mai mare decat a altor tari din regiune, intrucat a avut o crestere economica supraincalzita in perioada de euforie dupa aderarea la Uniunea Europeana, mai ales in anii 2007-2008.

In acesti ani s-au acordat cele mai multe credite de catre sistemul bancar romanesc si din aceasta perioada rezulta si cele mai multe credite neperformante. Pentru ca toata lumea s-a repezit in acei ani sa-si cumpere masini si case, sa cheltuiasca mult, in conditiile cresterii rapide a salariilor, astel ca bancile au intrat in hora si au imprumutat populatia si firmele fara prea multe griji.

Dupa izbucnirea crizei, toate au inceput sa dea inapoi. Salariile au scazut sau au fost anulate cu totul, cifrele de afaceri ale firmelor s-au prabusit iar multe au falimentat. Ce poate face o banca in asemenea conditii? Sufera pierderi, pentru ca oamenii si firmele nu-si mai pot rambursa imprumuturile.

Ce solutii au bancile la indemana pentru a-si diminua aceste pierderi? S-au gasit solutii de reducere a ratelor prin prelungirea perioadei de creditare, prin amanarea platii dobanzilor, prin scaderea pretului creditelor.

BNR, bancile si guvernul nu au pus la punct un plan solid de rezolvare a creditelor neperformante

Din pacate, BNR si autoritatile impreuna cu bancile nu au reusit sa puna in picioare un program solid de traversare a perioadei de criza de catre cei imprumutati la banci. In perioade de criza, solutia este ca toti sa coopereze pentru a rezolva o problema din care toata lumea pierde: clientii nu-si puteau plati ratele, bancile sufereau pierderi din neincasarea acestora, statul nu primea impozit nici de la banci nici de la clienti, iar BNR se confruta cu un risc sistemic.

In schimb, a inceput un razboi intre clienti (sprijiniti de politicieni populisti) si banci, intre public si banci, BNR si chiar FMI. Fiecare a inceput sa acuze pe celalalt: clientii ca bancile le-au majorat dobanzile sau ca nu le-au scazut, bancile ca sunt trase pe sfoara si tepuite de clienti prin intrarea in insolventa si refuzul de plata a datoriilor. Guvernul a venit cu o lege (OUG 50) care a bagat si mai mult vrajba in sistemul bancar, iar BNR, in calitate de arbitru, nu a reusit sa rezolve problema.

Asa incat nu e de mirare ca s-a trezit, dupa 5 ani, cu cea mai mare rata de neperformanta din regiune, iar problemele nu s-au terminat.

Bancile sunt de vina pentru ca nu au scazut dobanzile?

Revenind insa la cauzele volumului ridicat de neperformanta, unii au dat vina pentru aceasta pe banci, pentru ca acestea in loc sa scada dobanzile la credite dupa criza, le-au crescut. Este posibil sa existe situatii particulare de acest fel, dar daca ne uitam la statisticile BNR, aflam ca, de fapt, la nivelul sistemului, dobanzile la credite au scazut dupa criza, iar in unele cazuri scaderile au fost chiar importante.

Intrebarea este, asadar: ar fi putut scadea bancile, si BNR, si mai mult dobanzile, pentru limitarea impactului dezastrului? Raspunsul este cu siguranta: DA. Ar fi putut, iar daca ar fi facut-o, clientii ar fi trecut mai usor peste situatia grea.


Vezi stirea integral pe Bancherul.ro

Taguri:

Alte stiri

0 comentarii

Posteaza un comentariu