Piata de leasing va stagna in 2006

Asociatia Societatilor de Leasing din Romania ( ASLR) a prezentat in conferinta de presa tinuta la Hotel Marriott, in data de 22 februarie 2006, rezultatele inregistrate pe 2005, estimari legate de 2006, precum si eforturile pe care le desfasoara pentru reglementarea cadrului legal de functionare a societatilor de leasing, in Romania.



La conferinta au participat: Presedintele ASLR, Bogdan Apahidean, din partea Porsche Leasing, Adrian Alexe si Claudiu Stanescu, vicepresedinti ASLR, precum si Adrian Dodita, care va fi de acum inainte persoana de contact a Asociatiei.



ASLR cuprinde 52 de membri, dintre care 12 asociati si 40 de membri cu drepturi depline. Structura este repartizata astfel:12 % societati ce apartin bancilor, 84 % societati independente si 4 % societati ce apartin unor producatori/ furnizori.



In 2005, pe piata romaneasca de leasing au fost incheiate contracte a caror valoare depaseste 2,2 miliarde de euro, cu 22 % mai mult decat in 2004.



La aceasta cifra, societatile de leasing membre ASLR au contribuit cu 1115 milioane de euro, cu un volum al bunurilor de afaceri de 925 milioane de euro.



Ca destinatie, 12 % din valoarea contractelor de leasing s-a adresat persoanelor fizice (mai mult decat in 2004), 67 % persoanelor juridice, iar 21 % au fost finantari pentru sectorul public si ONG-uri.



Directia principala a fost data in continuare de leasingul financiar cu o valoare a bunurilor finantate de 95,5 % si cu un numar de contracte de 95,9 %.



Anul 2005 a adus insa si unele schimbari, in sensul derularii unor contracte pe leasingul de echipamente si pe cel imobiliar.



Ca structura, autovehiculele au reprezentat 91,2 % cu o usoara scadere fata de 2004 cand s-a inregistrat 92,2 %. Autoutilitarele si vehiculele comerciale nu au fost la fel de cautate in 2005 fata de 2004. Astfel, pe aceasta piata au aparut modificari. Daca in 2004 ponderea acestora era de 31,6 %, in 2005 s-a ajuns 25, 5 %.



A crescut insa leasingul pentru echipamentele industriale/ agricole la 6,1 %, cu peste 2 % fata de anul 2004.



Desi leasingul imobiliar a cunoscut o usoara crestere, de la 0,2 % in 2004, la 0,4 % in 2005, totusi nu a luat amploare, desi exista un potential ridicat in acest domeniu. In viziunea ASLR, un rol negativ l-a avut activitatea MTS Leasing, reprezentanta unei societati de lesing din Germania. Prin fraudele comise de aceasta societate, piata leasingului imobiliar a fost grav afectata.

Desi exista interes pentru acest tip de leasing, doar doua societati desfasoara acest tip de finantare, si anume BCR Leasing si TBI.



Ce aduce nou anul 2006?



ASLR prevede pentru 2006 o stagnare sau o crestere usoara de 5-10 % pe piata leasingului din Romania.



Un rol decisiv, in acest sens, il va avea noul cadru legal. Astfel Ordonanta 28 sau Legea IFN aduce o serie de modificari pe care ASLR le vede ca pe niste frane puse in calea societatilor de leasing.



BNR si Ministrul de Finante impun conditii severe societatilor de leasing. Printre acestea se numara cresterea capitalului social la 200.000 de euro, intrezicerea emiterii de obligatiuni ( mijloc de refinantare pana acum) sau limitarea dreptului de fuziune cu alte societati simple.



In plus, aceste norme nu reglementeaza activitatea societatilor straine, precum MTS Leasing, desi aceasta a fost intentia de la care s-a plecat.



ASLR si-a manifestat disponibiliatea de a participa la elaborarea normelor, chiar daca BNR nu a raspuns pozitiv, iar Ordonanta a aparut fara a se tine cont de observatiile pe care membrii ASLR le-au facut. BNR va reglementa normele in 2 luni, iar ASLR vrea sa participe in mod expres.



ASLR si-a informat insa membrii ca Ordonanta 28 din 31 ianuarie 2005 “ Legea IFN” a intrat in vigoare, devenind obligatorie pentru toti. Societatile vor trebui sa se conformeze acesteia de acum inainte si sa notifice BNR cu toate documentele solicitate.



In 2006, vor creste costurile, iar leasingul va deveni ceva mai scump. Exista semnale ca unele companii nu vor putea sa-si continue activitatea, dar vor duce pana la capat contractele aflate in desfasurare. Acestea au volume de activitate foarte mici, cam de 27 de mii de euro pe an. Doar 60 % indeplinesc conditiile actuale.



In prezent 20 % dintre societatile de leasing fac 80% din totalul volumului. Jucatorii mari de pe piata vor avea resurse sa continue, nefiindu-le afectat volumul. De asemenea se vor inregistra fuziuni cu transfer de portofoliu prin care se vor elimina din costurile administrative. Vanzarea portofoliului nu este insa clar reglementata. Propunerea ASLR este ca institutiile financiare nebancare sa fuzioneze si cu SRL-uri.



Ce se mai intrevede pentru 2006?



Pe piata leasingului imobiliar vor aparea cresteri, cu toate ca piata este foarta mica acum. Exista insa un potential mare si se preconizeaza rezultate spectaculoase, insa pe termen mai lung.

Leasingul de autovehicule ar putea creste semnificativ, cu conditia sa inceapa investitiile in infrastructura. Marii consumatori nu au facut inca investitii majore in domeniu.



Piata second-hand a echipamentelor nu este o coordonata majora. Procentul investitiilor nu este semnificativ. Exista si o oarecare prudenta pe acest segment, doarece nu avem specialisti in domeniu, iar normele de protectie a mediului trebuie luate in considerare atunci cand se vrea cumpararea unor astfel de echipamente.



Piata automobilelor second-hand se va reglementa, tinand de politica fiecarei companii daca se va axa pe acest segment.



Bogdan Apahidean a declarat ca exista inca un cadru legal insuficient reglementat. Au existat o serie de confuzii. Astel s-a spus ca daca profitul va fi reinvestit, impozitul va scadea la jumatate, lucru asupra caruia s-a revenit.



ASLR va sustiune in continuare un capital social de 100.000 de euro cu dezvoltare ulterioara, fuziunea IFN-urilor cu SRL simple, emiterea de obligatiuni. Totodata ASLR nu este de acord cu prevederea conform careia doar persoanele care au studii superioare recunoscute de MEC vor putea sa conduca pe viitor aceste societati de leasing. Bogdan Apahidean considera mult mai importanta o activitate relevanta in domeniu.



In privinta leasingului operational, s-a sustinut ca nu reprezinta o activitate de creditare, ci trebuie privit doar ca o inchiriere. In acest sens, nu trebuie sa intre sub incidenta legii.



Bogdan Apahidean ne-a declarat la final ca, din punctul de vedere al ASLR, relatia cu BNR nu este in impas. ASLR asteapta in continuare ca sa participe macar la elaborarea normelor Ordonantei Nr. 28. Se spera ca acestea sa reflecte mult mai bine situatia reala de pe piata de leasing.


Alte stiri

0 comentarii

Posteaza un comentariu