Mugur Isarescu respinge acuzatiile ca BNR nu-si indeplineste mandatul de asigurare a stabilitatii preturilor

Mugur Isarescu respinge acuzatiile ca BNR nu-si indeplineste mandatul de asigurare a stabilitatii preturilor

Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, a respins acuzatiile potrivit carora banca nationala nu-si indeplineste obiectivul de tintire a inflatiei, dar cu toate acestea isi asigura salarii ridicate.

Isarescu a subliniat ca mandatul BNR, conform legii, nu este tinta de inflatie ci stabilitatea preturilor, obiectiv care este atins.

Mugur Isarescu: "Noi am constatat, la bana nationala, ca avem doi critici severi ai politicii monetare. Bineinteles ca BNR nu numai ca discuta cu cei care au pareri critice, dar chiar ii invita la dezbateri. Aceasta este pozitia noastra, care va ramane si in viitor, nu o schimbam. Problema este urmatoarea: de cateva saptamani, discutiile critice se simplifica extrem de mult si in loc de argumente se aduc o lista de acuze, lucru cu care nu putem fi de acord. O discutie cu argumente este ceva, pe cand o lista de acuze departe de realitate si care de multe ori contin aberatii economice si financiare, este cu totul altceva. 

Una dintre acuze este aceea ca BNR si-a rata tinta de inflatie si deci nu-si indeplineste mandatul, aceasta fiind pusa in contrapunere cu faptul ca aici se dau salarii foarte mari, in ciuda acestei lipse de performanta, ceea ce nu este asa.

Dati-mi voie sa dezvolt acest subiect, nu pentru ca nu ar fi in masura sa raspunda la ele colegii mei, ci pentru ca aceste acuze au fost preluate in unele dezbateri televizate si raspandite in spatiul public.

Mandatul BNR este stabilitatea preturilor. Nu gastiti in legea BNR o tinta de inflatie. N-o gasiti. Noi nu avem, precum Banca Centrala Europeana, tinta de 2% trecuta in legea noastra, ci stabilitatea preturilor.

Legiuitorul roman, in intelepciunea sa, si-a dat seama ca in aceasta perioada de tranzitie, cand exista foarte multe influente asupra preturilor, si cand s-a plecat de la o inflatie de 300%, ca este aproape imposibil ca legea sa stabileasca o tinta de inflatie. Tintirea de inflatie si tinta de inflatie sunt metode de atingere a stabilitatii preturilor. Va reamintesc ca din 1991 pana in prezent am utilizat trei metode: tintirea agregatelor monetare intre anii 1999-2000, apoi un fel de ancorare la cursul de schimb pana in 2004 si ultima este aceasta tintire a inflatiei, care treptat, pe masura ce ne apropiem de zona euro, este depasita si intram intr-o alta argumentatie, ne vom ancora mai mult de cursul de schimb valutar, de criteriile de la Maastricht si asa mai departe."

Isarescu a precizat ca dezinflatia din prezent este cauzata de factori conjuncturali si de socuri exogene, motiv pentru care nu este bine sa fie luati in calcul la stabilirea tintei de inflatie pe termen mediu.

Isarescu:

"Deci tintirea inflatiei este o metoda. Am explicat de mai multe ori in ce consta aceasta metoda si care sunt limitele ei. Socurile exogene nu poti sa le introduci in performanta de tintire. Nu ai cum si nici nu este bine.

Haideti sa ne uitam la acest grafic, care arata ca pretul titeiului contribuie in prezent cu cea mai mare pondere la inflatia negativa din Romania, alaturi de reducerea TVA, care s-a disipat intre timp. Deci ce ar trebui sa facem, sa mergem sa ne rugam sa creasca preturile la titei pentru a ne atinge tinta de inflatie? Sau sa vorbim cu guvernul sa majoreze accizele la benzina si la motorina? Categoric ca nu.

Ce alt pret contribuie la aceasta evolutie negativa a inflatiei in teritoriu negativ, considerata o neindeplinire a mandatului BNR? Pretul marfurilor agro-alimentare. Se sugereaza cumva ca noi trebuie sa punem carbuni pe foc in aconomia aceasta, care oricum creste cu 4%, sa creasca aceste preturi si sa ajungem la inflatie de 2% ca sa ne atingem tinta? Bineinteles ca asta este o aberatie economica. 

Si mai avem influentele din zona euro, care deocamdata sunt pozitive. 

"Inflatia negativa este o problema tranzitorie, de fapt suntem in fata altor probleme"

Guvernatorul Isarescu a subliniat ca problema inflatiei negative este un tranzitorie si ca, in realitate, economia romaneasca se confrunta in prezent cu alte probleme, precum scaderea productivitatii si a investitiilor, in paralel cu cresterea consumului.

Mugur Isarescu:

"Consideram deci, fara niciun fel de semn de intrebare, ca noi ne indeplinim mandatul, mandat care inseamna stabilitatea preturilor, ca aceasta perioada de dezinflatie, de inflatie negativa, este tranzitorie, si ca de fapt suntem in fata altor probleme, pe care o sa le prezint in continuare.

Deci aceste acuze sunt lipsite de orice fundament care poate sa fie argumentat. Suntem gata sa dezbatem in continuare in public problema tintei de inflatie. Consideram in continuare ca nu suntem in deflatie. Cum sa fie deflatie in Romania cand ai crestere de vanzari cu 20% si cresteri de venituri cu 10%?!

Imitarea situatiei din occident la situatia din Romania este un nonsens, pentru ca cei din occident nu sunt deranjati atat de scaderea preturilor, cat de faptul ca au o cerere interna scazuta si o crestere economica scazuta. Deci deflatia are alte definitii.


Citeste articolul integral pe Bancherul.ro

Taguri:

Alte stiri

0 comentarii

Posteaza un comentariu