Kruk recupereaza creante in valoare de 150 milioane lei

Dupa 18 luni de activitate pe piata, KRUK International a devenit unul din liderii recuperarii de creante din Romania. KRUK International se afla intr-o dezvoltare dinamica, dobandind noi clienti si extinzandu-si centrul operational la Targoviste, se arata intr-un comunicat al companiei.

Compania este detinuta de KRUK, cea mai mare companie poloneza de recuperare de creante, care a intrat pe piata romaneasca la mijlocul anului 2007. Inspirandu-se din experienta si cunostintele acumulate de firma-mama din Polonia, compania s-a axat pe construirea rapida a unui portofoliu de clienti strategici si pe dezvoltarea capacitatilor operationale, care permit procesarea simultana a mii de conturi. Compania a reusit sa indeplineasca ambele obiective de mai sus in scurt timp. In prezent, KRUK International colaboreaza cu mai mult de 30 de clienti importanti, incluzand cele mai mari banci, companii de telecomunicatii si companii de asigurari.


“Totusi, compania se concentreaza nu doar pe achizitia de noi clienti, ci investeste si in propria dezvoltare,” spune Isabela Iacob, Director General al KRUK International. “Un astfel de exemplu este noul Call Center din Targoviste, care va deveni principala noastra unitate operationala din Romania.”

Evident, cele de mai sus nu inseamna ca rolul sediului principal din Bucuresti a fost diminuat. Majoritatea departamentelor responsabile de functionarea companiei (administratie, finante, etc.) sunt inca prezente aici. Tot in Bucuresti isi are sediul si Biroul de Detectivi CORBUL.

“Totusi, operatiunile noastre sunt concentrate cu precadere in Targoviste. Au existat cativa factori la baza dezvoltarii principalului Call Center in acest oras. Inainte de toate, Targoviste este un oras universitar si majoritatea negociatorilor din Call Center sunt studenti sau absolventi de universitate. Trebuie sa recunoastem si ca investitia in afara capitalei tarii este mult mai eficienta din punct de vedere financiar. Compania noastra mama a folosit o solutie similara in Polonia, solutie care a functionat perfect. Primele noastre experiente din Romania par sa confirme ca si in cazul nostru, dezvoltarea unui Call Center in Targoviste a fost o decizie foarte buna,” spune Isabela Iacob.

Call Center-ul din Targoviste este unul dintre cele mai avansate din Romania. Infrastructura sa se bazeaza pe tehnologie de ultima ora. Inima Call Center-ului o constituie „Delfin”, sistemul original IT al KRUK, care permite gestionarea eficienta a procesului de recuperare de creante.

Noul Call Center proceseaza un portofoliu de aproximativ 30.000 de creante achizitionate, cu o valoare de peste 100 milioane RON si 70.000 de cazuri externalizate de catre clientii nostri spre recuperare, a caror valoare este de 50 milioane RON. Numai in ianuarie 2009, negociatorii din Targoviste au efectuat aproape 60.000 de apeluri telefonice, pentru creante in valoare de 4 milioane RON.

“In prezent, sunt 45 oameni care lucreaza la Targoviste, dar obiectivul nostru este 300,” spune Emil Neagu, manager responsabil de dezvoltarea si conducerea unitatii din Targoviste. “Pana la sfarsitul acestui an, planuim cresterea numarului de angajati din Targoviste pana la 100, iar in urmatorii ani numarul va fi intr-o crestere dinamica.”

Alte stiri

108 comentarii

dan
14 May 2013

ioana hai sa-ti spun eu cum am facut cu astia...i-am lasat sa ma sune 3 ani de zile nu am semnat nimic cu ei, au latrat ei vrute si nevrute, oricum nu au ce sa iti faca apoi TOTUL S-A PRESCRIS, intelegi PRESCRIS dupa 3 ani de zile nu mai au nici un drept sa iti faca ceva (oricum nici inainte nu au)

clau eureko
20 Sep 2012

Tata a fost agent de asigurari la eureko,dar mergeam eu.toate contractele le facea managera si le semna in numele lui tata.Acum primeste notificari de la Kruk ca trebuie sa returneze comsioanele inapoi 1600 RON ,pentru ca toti clientii si-au reziliat contractele,dar tata nu a beneficiat d nici un comison,managera doar se folosea de datele lui.Poate sai faca ceva cei de la Kruk?ce sai faca la un batran de 67 ani?eu zic ca nu poate sal pupe unde

ioana
10 Sep 2012

Eu nu am avut pb frate cu ei am mai scris si pe alte site-uri, noua ne=a ramas de plata aceeasi suma care o mai aveam si la bcr, aceeasi perioada de timp si aceeasi rata...sa nu creada cineva ca fac reclama doamne fereste da cum am mai zis si in alta parte sunt f surprinsa de ce au patit altii ca io chiar eram multumita de ei destul de mult si inca sunt. Adica am intarziat cu rata:))) si la ei pe vreo 2 sapt si nu penalizare nu nimic....banuiesc ca nu oi avea eu vreun noroc din ala sa ma fi ales pe mine sa imi acorde toate astea:)) in fine naspa si imi pare rau pt toti care au pb cu ei...eu una sunt f multumita(in masura in care poti fi cand patesti din astea...). Sper sa rezolvati cat mai repede si cu cat mai putini bani pierduti...A si am uitat sa zic...acuma noi n-am sarit sa platim din prima cand ne-au somat...am asteptat sa ne faca o oferta ok si atunci am acceptat..ca am avut si oferte de craciun etc:))) da nu aveam cum achita atunci si am pierdut ocazia...si cand ne-au trimis noua oferta care insemna cum am zis...aceasi rata aceasi perioada si suma...hop le-am raspuns:)))

Raisa
17 Aug 2012

spre informarea tututor persoanelor care nu isi respecta contractele incheiate, uitati ce se poate intampla: http://www.hostmybb.com/phpbb/viewtopic.php?t=3217&sid=95b2e57064838a410a34a8fff8e3c0cf&mforum=publicatii

Nita Claudiu
13 Jun 2012

KRUK, firma de recuperare creante este o mare þeapã pentru datornici. Cei ce lucreazã la KRUK au salarii de 2000 de Euro din banii dumneavoastrã. Cum funcþioneazã? Foarte simplu. Ai la bancã o datorie de cinci sute de milioane de lei vechi si nu mai poti plãti. KRUK cumpãrã dosarul tãu de la bancã cu 10 % , deci 50 de milioane si apoi te contacteazã si-þi promite rate mai mici dacã dai pentru început 50 de milioane, deci exact cît au dat ei pe dosarul tãu si apoi, tot ce vei plãti in continuare, pentru ei va fi profit. FOARTE IMPORTANT ESTE CÃ KRUK CU ARE AUTORIZAÞIE PENTRU PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL ªI FAC ACEST LUCRU (CU DATELE VOASTRE PERSONALE DIN DOSARE) CHIPURILE PENTRU STUDII DE PIAÞÃ. TREBUIE SÃ NU PLÃTIÞI ªI SÃ DAÞI BANCA ÎN JUDECATÃ CÃ A DAT DATELE DUMNEAVOASTRÃ PERSONALE ( C.N.P, ADRESA etc) UNEI FIRME PRIVATE , FÃRÃ ACORDUL DUMNEAVOASTRÃ ªI FÃRÃ SÃ VÃ ÂNªTIINÞEZE.. NU FII FRAIER.....NU PLÃTI!!!!. NU AU CE SÃ-ÞI FACÃ.

NU SUNT O PERS. IMPORTANTA
26 May 2012

buna!AM primit un mesaj pe tl de la kruk ca datorez la ROMTELECOM suma de 198.72 ron ,eu ne fiind abonata la ceasta firma(am avut contract cu cei de la BOOM).AM SUNAT IMEDIAT LA ROMTELECOM si ei au spus ca nu sunt in baza lor de date,asi vrea sa-mi spuneti si mie cum am ajuns datoare la ROMTELECOM,.EU AM REZILIAT CONTRACTIL CU FIRMA BOOM inainte sa-l preia ROMTELECOM.AM toate facturile am contractul de reziliere am ultima factura si ei spun ca ma dau in judecata pt asa ceva.invatatima ce sa fac cu ei pt ca nu am nici-o datorie si nici in baza lor de date nu sun(boom a fost preluat de ROMTELECOM)ASTEPT UN RASPUNS VA ROG

ie3rfkjdbfkjsge
19 Apr 2012

Buna! Eu am semnat un contract cu ei, am platit aproape un an dupa care nu am mai platit, Suma datorata e de 10.000 de euro. Dar cand am luat creditul nu eram casatorit, acum sunt casatorit, dar tot ce am e trecut pe sotia mea. Oare au ce sa imi faca? Ma refer la executare silita sau in judecata au vreun castig de cauza? Daca ma poate ajuta cineva cu un raspuns i-as fi recunoscator. Va multumesc anticipat!

ana
13 Apr 2012

mai laso moarta geo labagiule sa te f in gura

Al3xy
24 Mar 2012

Salutare la toata lumea. In urma cu 2 ani (Februarie) am efectuat ultima plata la CEC Bank eram in intarziere cu aproape 2 luni \\\" nu stiu daca erau 2 luni in cap \\\". Am incercat sa platesc la o alta sucursala a CEC Bank-ului, binenteles ca nu am putut platii. Am ajuns la Sucursala unde am facut creditul, de acolo mi-a spus ca nu mai pot sa mai platesc la nici o sucursala a CEC-B pt. ca o firma de recuperari a preluat dosaru. Dupa 2 ani si 2 luni am primit scrisoare de la KRUK ca am sa le dau bani, eu am toate chitantele pe care le-am platit la CEC astia vin acum si au mai pus inca 30 mil ca de a trecut 2 ani :)) Pana acum nu le-am raspuns si nici nu am sa o fac. Nu am ipoteca nu are ce sa i-mi faca, vreau doar sa le multumesc pt. ca mi-au platit creditul si as mai incerca inca 1 sa fac dar nu am servici de 2 ani de zile \\\" ce pacat \\\" :)) Daca totusi cei de la KRUK sau cineva de pe acolo din firma asta fantoma care zice >>>> KRUK International este persoanã juridicã românã, organizatã ºi înregistratã în conformitate cu prevederile Legii nr.31/1990. Compania este înregistratã ca operator de date cu caracter personal cu numãrul 5180-conform Legii nr.677/2001. am incercat sa gasesc >> caracter personal cu numãrul 5180-conform Legii nr.677/2001 nu am gasit asa ceva pe net probabil ca exista, dar totusi e vb de o persoana si am inpresia ca aici miroase a furt de identitate , poate gresesc dar in cazul in care cineva are rebdare sa caute mai mult sau are cunostinte de asa ceva rog sa posteze comentarii. In fine astept sa primesc citatie de la judecatorie ca sa ii iau in considerare, dar cred ca asa ceva nu e posibil in cazu meu. In urmatoarele zile am sa merg dinou la CEC-Bank si am sa cer o hartie de acolo prin care sa se adevereasca cate zile de intarziere am avut in momentul cand firma KRUK a preluat dosarul, si sa vedem care cu cine voteaza. Oricum le multumesc dinou celor de la Kruk ca mi-au platit datoria fata de CEC - Bank P.S. Mai am cateva carduri descoperite, daca stimatul domn KRUK binevoieste sa preia si acele datorii, cu mana pe bricheta mea jur ca am sa le pun un afis in centru Bucurestiului :))) Multumesc inca odat doar pt faptul ca m-au anuntat ca ei au platit datoria \\\" totusi cam tarziu 2 anii !!! \\\" se putea mai repede zic eu :D

grasul craiova
6 Mar 2012

KRUK nu are nici un drept asupra bunurilor dumneavoastra iar daca nu inteleg de buna voie tot in instanta trebuie sa ajunga .NU-I BAGATI IN SEAMA...IGNORATII TOTAL si nu va duceti la ei si nici nu-i primiti la dumneavoastra pentru a putea demonstra ca VA HARTUIESC si puteti face plangere PENALA pentru hartuire

ANDREA
25 Jan 2012

aztazi am primit un telefon ca in februarie ne da pe judecata!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!nu zic ca ,ni- mi e frica de ei.

ova
10 Jan 2012

Aducerea in instanta a vreunui dosar de catre KRUK INTERNATIONAL ar duce dezvaluirea ilegalitatilor comise de aceasta firma si poate chiar la dezvaluirea unor nume si planuri de afaceri ilegale.Avand in vedere inexistenta unui sistem de justitie in ROMANIA pentru a actiona in judecata noi cetatenii aceasta firma va sfatuiesc incetarea totala a discutiilor cu dansii.

ova
10 Jan 2012

nu vreau sa fiu foarte dur la adresa bancilor sau a celor de la kruk dar prin simplul fapt ca au facut anumite intelegeri care ma priveau direct in cauza fiind contractul meu fara a ma instiinta consider ca am fost sfidat in cel mai mizer mod cu putinta.Lipsa totala de respect a celor de la BCR si KRUK va fi penalizata de catre subsemnatul prin neachitarea sumei datorate indiferent de evolutia viitoare a situatiei mele financiare.Prin dezvaluirea abuziva a unor date cu caracter personal aflate in contract si prin contactarea telefonica de catre KRUK a unor persoane apropiate mi/au adus grave prejudicii de imagine si nu numai.Functionarea unor firme precum KRUK INTERNATIONAL se datoreaza in exclusivitate pentru deservirea unor persoane politice sau a unor persoane aflate in stransa legatura cu politicul pentru deservirea intereselor meschine si ascunse ale acestora,altfel neexplicandu/se functionarea acestora in legalitate.Ca urmare metodele folosite de aceasta firma pentru a recupera creantele sunt puerile bazandu/se exclusiv pe timiditatea si lipsa de cunostere a legii de catre cetateni si nu vor avea niciodata o finalitate in instanta.Totodata vreau sa precizez ca nu sunt adeptul neplatii unei datorii dar lipsa totala a celor de la BCR in ciuda nenumaratelor mele incercari de a purta o renegociere a contractului si aruncarea acestuia in mainile recuperatorilor m/au silit sa i/au aceste masuri.VA MULTUMESC. PLATITI BANCA DAR NU PLATITI RECUPERATORUL!

XXXXX
3 Jan 2012

Am si eu cateva intrebari din punct de vedere legal: 1.Bancile au voie sa furnizeze datele personale ale clientilor unei firme particulare cum este KRUK????? ca parca miza lor era CONFIDENTIALITATEA CLIENTULUI.... 2.De ce nu trimite banca somatie de plata si aici ma refer la datorii vechi,de ce asteapta cu anii si apoi te plaseaza la alta firma??? -parca datoriile mai vechi de 3 ani se prescriu ,imprumuturile sunt acoperite de asigurari 3.Oare firma KRUK nu incalta legile acestei tari si drepturile omului prin abuzuri telefonice , vocabular vulgar si amenintari??? 4.Bancile nu sunt in stare sa faca acelasi lucru...nu pot recupera singure datoriile sau nu stiu sa aplice acelasi sistem de plata esalonat si sa renegocieze contractul cu clientul?? 5.Cum poate o firma sa te execute silit daca nu ai semnat nici un contract cu ei? --- nu au nici un act doveditor al creditului tau...si nu poate sa-ti furnizeze( ca banca) niste acte doveditoare a sumelor datorate si a unui extras cum ar fi rata, dobanda si penalitati ca sa sti ce platesti si de ce ....oare de ce? 6.Kruk iti achita tie datoria la banca ca apoi sa o recupereze de la tine??? NU!...deci....daca vrei sa iti achiti suma datoarata imprumutului te duci la BANCA si renegociezi cu ei....nu platesti nimic la KRUK....\"ei doar incearca marea cu degetul\" 7.De ce nu a infiintat Statul Roman o firma de recuperari imprumuturi??? 7

sonya
30 Dec 2011

Sfat: nu platiti! Nu au ce sa va faca! Am cunostinte in interior!

kretuuu
23 Nov 2011

Toti va plangeti de amenintarile celor de la kruk , totusi nici unul nu se plange k a fost trimis in judecata sau a fost executat silit. Dati un `sarci pe goagal` - executat silit de catre kruk- si tot nu veti gasi pe nimeni trimis in judecata pentru neplata unui credit de nevoi personale => TOTUL RAMANE LA STADIUL DE AMENINTARE. Sau ma insel , a fost cineva trimis in judecata?

damuielakruk
21 Nov 2011

Muie Kruk si Geo eu castig 300 de milioane pe luna ma pis pe 15/20

miha
5 Nov 2011

salutari tuturor. am si eu o problema de genu. anul acesta in prima luna am luat o masina de spalat prin efg eu fiind in concediu crestere copil dar de 4 luni de cand am terminat concediu si fiind data afara de la servici nu am mai avut de unde sa platesc ratele care le plateam la banc postsi eu la fel primesc telefoane toata ziua toata noaptea si scrisori. nu stiu cum sa fac ca nu am posibilitatea in viitorul apropiat sa platesc. ce a mi vor face? stie cineva? multumesc

cris
29 Oct 2011

poate sa-ti ia maxim 1/3 din salariu/ pensie. daca nu ai altceva pe numele tau...

george27
16 Oct 2011

imi cer scuze pentru lipsa unor litere , dar e din cauza oboselii!abia mai vad tastele ....

george27
16 Oct 2011

buna ziua!ma numesc george si sunt profesor!acum 3 ani am facut 3 imprumuturi la 3 banci diferite!banii nu i-am folosit, ci i-am dat parintilor pentru ca au avut o afacere si aveau nevoie de vreo 30000 lei.din pacate afacerea s-a prabusit si eu am ramas cu creditele.normal ca dintr-un salariu de 800 de lei, nu-mi permit sa platesc ratele care erau in valoarea de aproximativ 700 de lei pe luna!cei de la kruk mi-ai trimis o multime de mesaje, am primit scrisori, etc!se poate ajunge sa mi se puna poprire pe salariu?cam peste cat timp?vreau sa mentionez ca ultimele rate le-am platit in luna iunie 2010.acum suntem in octombrie 2011 si stau cu firca de la o luna la alta sa vad daca gasesc saunu salariul intreg pe card!sincer m-am gandit foarte serios sa plec din tara, cu toate ca sunt profesor titular la un liceu de prestigiu din orasul meu, imi dau in curand gradul 2 la anul!imi place foarte mult ceea ce fac , insa ma gandesc tot mai des sa plec in strainatate sa lucrez, chiar si ca spalator de vase pe un vas de croaziera sau ospatar( in cel mai fericit caz ospatar).vreau sa mai spun si faptul ca nu am nimic pe numele meu!sunt doar eu si cartile!atat!astept un raspuns!va multumesc frumos!cu respect, george.

mary
14 Oct 2011

Multumesc pentru sfat d-nule becali dar prostia mea este ca am semnat acord cu ei si nu stiu cum sa o scot la capat .De cite amenintari am primit intr-un final am cedat .Nimeni sa nu mai faca ce am facut eu,dar chiar nu mai puteam Nu am gaj nimic dar am apartament pe numele meu si nu stiu ce pot pati .daca mai aflati ceva va rog din suflet sa postati Afost cineva executat care nu amai putut plati ratele care sa nu fi avut gaj nimic?va multumesc///

PT. MARY
6 Oct 2011

Mary am un sfat pt tine. Uita de gandul asta cu KRUK ca si cum ar fi un vis urat si gandeste-te la alte lucruri frumose din viata asta ca sunt atatea.Banii astia nu inseamna nimica pana la urma.si urmeaza-mi sfatul care l-am dat in mailul de mai sus(GIGI BECALI)

GIGI BECALI
6 Oct 2011

Salutare tuturor.Oameni buni si eu sunt in aceeasi situatie ca si voi.adica cu o datorie la banca de 33.000 Ron adica 330 milioane lei vechi.datoria asta este din anul 2008. Cam de 2 ani am fost preluat de cei de la kruk.la inceput ma sunau de 10 ori pe zi,dar nu le-am raspuns.nu pentru ca nu as vi vrut o solutionare a datoriei mele ci pt ca am ramas somer si nu am mai avut de unde sa platesc ratele la banca sau la kruk oricat de mici ar fi. Ma sunau inclusiv noaptea la 3-4.Pur si simplu dadeam pe mute telefonul si gata....Imi si faceam griji ce-i drept in primii 2 ani. (Ultima rata platita la banca a fost prin martie 2008 cred.) Si asa nu am raspuns la numerele de telefon care nu le aveam in agenda sau care nu le cunosteam......si asta e ! LA TOTI NI GREU ! :)) Stiu ca cei mai multi cu astfel de probleme sunt oameni care nu au posibilitatea sa plateasca si nu cei cu bani multi carora li se iarta datorii mult mai mari. Sfatul meu ar fi sa faceti ca mine : 1. schimbati-va nr de telefon si domiciliul daca stati in chirie sau daca puteti. 2. trageti aer adanc in piept si bucurat-va ca ati scapat de datorie ! :) NU AU CE SA VA FACA PENTRU CA DATORIA SA PRESCRIE IN 3 ANI SI ACESTE DATORII FARA GARANTIE SUNT ASIGURATE. ACEASTA FIRMA KRUK INCEARCA SA RECUPEREZE DIN DATORIA VOASTRA PENTRU CA AU UN PROCENT DIN BANII RECUPERATI. CUNOSC FOARTE MULTE PERSOANE IN SITUATIA MEA,CHIAR CU DATORII MULT MAI MARI SI CARE AU FOST UITATI DE BANCA,DE KRUK SI DE TOTI NENOROCITII ASTIA. DACA AVETI DATORII PENTU NEVOI PERSONALE FARA GARANTII PRELUATE DE KRUK PUTETI DORMI LINISTITI NOAPTEA ,VA SPUN EU, NU-I NICI UN STRES.

ioan
28 Sep 2011

si eu sunt cu dosarul la kruk ma suna tot timpu am vrut sa fac o antelegere cu ei sa pun suma de 200 de ron pe luna si nu ami dau voie numai 500 de ron . Dar cum poate sa creasca suma de la 20000 la 40000 de miloane . va rog frumos sa ma ajutati multumesc

Eugen LOVIN
24 Sep 2011

KRUK vine de la Erskruk = erste bank kruk = Eskrok (cu acte in regula). In lege scrie clar: Creanta nu poate fii transferata catre o terta persoana decat DACA DATORNICUL este de acord IN SCRIS cu respectivul transfer. Ei au constatat ca multi datornici (clienti) nu sunt de acord cu acest transfer de creanta de la BCR la KruK, pentru ca in marea majoritate a cazurilor clintii bancii nu au fost de acord cu DOBANDA aplicata de banca (desi in contract este mentionata doar ca este o ANUMITA "Dobanda variabila de referinta, afisata la sediile BCR", banca a "ales-o" pe "dobanda variabila de referinta A BCR, afisata la sediile BCR" - desi EURIBOR este si ea o "dobanda variabila de referinta, afisata la sediile BCR", fiind afisata la sediile BCR din 2006 cel putin) Si iti trimit o scrisoare in care cer "sa va luati angajamentul ca veti achita datoria catre BCR prin intermediul KruK." De aceea a aparut si reclama respectiva. "Veniti fraierilor sa semnati si apoi ati pus-o..." De aia acum doar te roaga cu frumosul, pentru ca legal ei nu pot prelua creanta fara acordul tau. Cand semnezi "angajamentul" ai semnat preluarea creantei si ai semnat executarea silita. DAR DACA ITI IEI ACEL ANGAJAMENT IMPLICIT ACCEPTI CA BCR SA TRANSFERE CREANTA TA CATRE KruK. Si apoi te pot f--e cum vor ei. "Ca si ei sunt oameni"

mary
16 Sep 2011

Da domnule [excroc] vrem sa ne dati mai multe detalii despre camatarii de la kruk ,Eu m-am saturat de ei pina peste cap ,de multe ori imi veneau in minte numai lucruri rele dar D-zeu ma ajuta de fiecare data sa trec peste ,Din nefericire eu am cedat la insistentele lor si am semnat un grafic de rambursare si acum sotul meu este foarte bolnav si nu pot sa mai respect intelegerea facuta prin posta si nu mai stiu ce sa mai fac ,Va rog frumos sa ma invatati ce pot face Cu respect o persoana data de la camatarii bcr la cei de la kruk

EXCROC BANCAR
15 Sep 2011

FELICITARI IN PRIMUL RAND PENTRU FAPTUL CA ATI REUSIT SA TRAGETI TEAPA BANCII ! ACEASTA DECIZIE DE BUN AUGUR ESTE CONTESTATA DE CEI CARE SUNA CU NUMARUL DE TELEFON 0213026600 . EI SUNT NOII VOSTRI PRIETENI SI SE NUMESC KRUK INTERNATIONAL .VOR INCEPE SA VA SUNE PENTRU A VA FELICITA SI A VA CERE SI EI PARTEA LOR . CEL MAI RAPID MIJLOC DE A INCHEIA DISCUTIA CU EI ESTE URMATORUL : BUNA ZIUA , SUNTETI CUTARESCU ? RASPUNDETI CU DA ; APOI VA VOR CERE SA LE DATI CNP SAU ALTE DATE , LUCRU LA CARE VA OPUNETI CU INDARJIRE ( REFUZ SA DAU DATE PERSONALE PRIN TELEFON ) NU AU CE SA VA FAC DIN PUNCT DE VEDERE LEGAL . ULTERIOR INTREBATI ( DIN SCURT) : CU ALTCEVA VA MAI POT AJUTA ? ACESTA ESTE MODELUL DE CONVORBIRE PE CARE TREBUIE SA -L URMATI . ALTE SMENARII VOR URMA IN NUMARUL VIITOR ( LA CEREREA AUDIENTEI ).... Reply !

Europeni sa nu?
10 Aug 2011

Fratilor, uitati cum sta treba in Polonia tara mama a Kruk-ului - am tradus cu google tranzlate -dar va puteti face o idee. daca mai vreti alte informatii dati cautare pe google - Kruk w sądzie - este in poloneza - Kruk in instanta. Margo31 Margo31 witam wszystkich! salut tuturor! jak wielu z Was mam problem i prosze o szczere, rzeczowe odpowiedzi. cati dintre voi au o problemă şi vă rugăm să răspunsuri oneste, de fapt. Przez pewien czas wspolpracowalam z firma kosmetyczna jako konsultantka. De ceva timp a lucrat cu produse cosmetice ca un consultant. W grudniu zeszlego roku za namowa kolezanki wzielam sporo kosmetykow, ktore mialysmy wspolnie sprzedac. In luna decembrie a anului trecut, sugestia unui prieten am luat o mulţime de produse cosmetice, pe care am avut împreună o vinde. Udalo sie bo to okres przedswiateczny wiec zapotrzebowowanie na prezenty bylo. A reuşit, deoarece este perioada de pre-Crăciun, aşa că am fost zapotrzebowowanie pentru cadouri. Niestety stalo sie cos strasznego, kolezanka miala wplacic na moje konto w tejze firmie pieniadze, ale nie zdazyla tego zrobic bo je zgubila. Din pacate, a devenit prieten ceva groaznic, a plătit în contul meu, în care banii companiei, dar nu au timp să facă, pentru că am pierdut. Tak przynajmniej twierdzila. Cel puţin, a spus el. Firmy kosmetycznej te tlumaczenia nie interesowaly, chcieli tylko zaplate za kosmetyki. Aceste companii cosmetice nu sunt interesaţi de traduceri, ei au vrut doar recompensaţi pentru produse cosmetice. Czas mijal, przychodzily wezwania do zaplaty. Timpul a trecut, a venit cererea de plată. Na moje prosby o rozlozenie na raty odpowedzi byly takie, ze przedluzaja platnosc o miesiac. Cu privire la cererile mele de plată în rate odpowedzi au fost de aşa natură încât prelungi primesc plată pentru o lună. Znow pisalam odwolanie, ale na darmo. Din nou am scris de referinţă meu, dar în zadar. Kwota jest spora bo prawie 8 tys. Suma este mare, deoarece de aproape 8 mii. zl. zl. Ostatnie pismo bylo takie, ze jesli do konca lutego nie splace zadluzenia to przekazuja moja sprawe prawnikom i firmie windykacyjnej KRUK. Ultima scrisoare a fost astfel, că, dacă până la sfârşitul lunii februarie nu se rambursa datoria mea să pună la dispoziţia avocaţilor şi KRUK afacerea o agentie de colectare. Juz mi podali wszelkie namiary abym sie w razie czego z nimi skontaktowala. I-am dat deja toate mă conduce în luna august, dacă le-aţi contactat. Jestem przerazona. Sunt speriat. Tyle sie naczytalam o dzialalnosci tych firm, ze spac nie moge. August a citit atât de mult despre activităţile acestor societăţi, care nu pot dormi. Czemu firma kosmetyczna nie reaguje na moje prosby rozlozenia na raty? De ce o firma de produse cosmetice nu răspunde la cererile mele in rate răspândirea? czy maja takie prawo? sau au un astfel de drept? Co moze firma windykacyjna w tej sprawie? Ce se poate de colectare a datoriilor companiei în această chestiune? Jesli po troche splacam zadluzenie, przynajmniej 2,3 razy w miesiacu wysylam im przelew, sa to male sumy bo po 50zl. Dacă după achitarea unor datorii, de cel puţin 2,3 ori pe luna le-am trimite la transfer, reprezintă o sumă mică de 50 PLN. ale nie zostawiam sprawy ot tak sobie tylko cos robie. dar nu lasa aceasta problema la fel ca şi faptul că doar cos fac. Powinni zrozumiec moja sytuacje. Ei trebuie să înţeleagă situaţia mea. Wiem, ze komornik ma jedynie prawo wejsc do domu i cos zabrac, ale czytalam, ze firma Kruk stosuje takie praktyki rowniez. Ştiu că executorul judecătoresc are dreptul numai pentru a intra în casă şi să ia ceva, dar am citit că a folosit, de asemenea, Raven astfel de practici. Najgorsze jest to, ze mam mieszkanie wlasnosciowe:/. Cel mai rău lucru este că proprietatea mea un apartament cu: /. Raz juz mialam komornika na glowie bo po zakonczonej dzialanosci zostaly mi dlugi w ZUS. Odată ce deja am avut un executor judecătoresc pe cap pentru că după ce am terminat BUSINESS fost mult timp în ZUS. Mam zalozona hipoteke przymusowa i tez splacam po 50zl. Am fondat şi, de asemenea, forţat un credit ipotecar rambursabil după 50 PLN. Komornik jak sie dowiedzial, ze mam mieszkanie to nawet nie wspomnial o licytacji. Executorul judecătoresc ca a aflat că apartamentul meu nu este menţionat nici măcar licitatie. Kruk podobno straszy, ze mieszkanie zlicytuja. Crow relatărilor bântuit, cu plat zlicytuja. Mieszkam z chora matka, inwalidka wiec chyba nic nie moga zrobic. Eu locuiesc cu mama bolnavă, un invalid, astfel, probabil, nimic nu pot face. Prosze o porade!!!! Vă rugăm să sfat! Czy mam dalej wplacac firmie kosmetycznej czy isc na ugode z Krukiem? Face să plătesc mai mult sau mergeţi cosmetice societatea intr-un acord cu Crow? pozdrawiam wszystkich Îi salut pe toţi (Zgłoś do usunięcia) (Raport care urmează să fie eliminat) IP i czas połączenia logowane. Adresa IP şi timpul de conectare autentificat. [15.02] 20:25 [15.02] 20:25 Annaas Annaas Spoko kruk mocno straszy ale mało może, komornik za zus przyjdzie ale co do kosmetyków i kruka to może przyjść dopiero po wyroku sądowym, wcześniej nikt nie ma prawa się ciebie czepiać, sądy sąd drogie więc kruk się nie śpieszy do tego zresztą jak po troszku spłacasz i masz kwity to w sądzie jesteś kryta, kruk pójdzie na ugodę i rozłażą na raty. Aeriană sperie cool, dar foarte putini pot, executorul judecătoresc pentru Securitate Socială, dar ceea ce vine la produse cosmetice şi corbul acesta poate veni numai după sentinţa instanţei de judecată, anterior, nimeni nu are dreptul de a se agata de tine, hotărârile scump instanţa de astfel Raven nu este în grabă pentru că, în plus, astfel cum pic rambursa şi aveţi încasările, care sunt acoperite în instanţa de judecată, soluţionarea merge un corb şi rozłażą în rate. nie ma się co martwić. să nu vă faceţi griji. (Odpowiedz cytując) (Link do tej wypowiedzi) (Zgłoś do usunięcia) (Citat) (Legătură la această afirmaţie), (Raport care urmează să fie eliminat) IP i czas połączenia logowane. Adresa IP şi timpul de conectare autentificat. [6330033] [6330033] [17.02] 21:49 [17.02] 21:49 pierwszy jabol prima jabol KRUK może CI skoczyć !!! CI KRUK poate sari! oni tylko straszą bo mają układ z wierzycielami i za z góry określoną kwotę chcą wyciągnąć dług od Ciebie. Ei sperie doar pentru că au un acord cu creditorii, şi pentru o sumă predeterminată de datorii pe care doresc să înveţe de la tine. Dopóki nie ma nakazu sądowego to nikt nie ma prawa oprócz wierzyciela czegokolwiek żądać. Atâta timp cât nu există nici o hotărâre judecătorească că nimeni nu are dreptul să ceară nimic în afară de creditor. Proponuję spłacać określoną przez sebie ratę ale tylko na konto firmy kosmetycznej i napewno nic złego Cię nie spotka. Eu propun să plătească stabilite de cont tranşe Sebi, dar numai pentru companie cosmetice, şi cu siguranţă nici un rău va veni la tine. Ja tak spłacam dużo większą sumę i zadowolenie jest obopólne. Eu sunt doar achitarea unei sume mult mai mare, şi satisfacţia este reciprocă. Od Kruka wezwania wyrzucam do kosza. De la apelul lui Raven să arunce gunoiul. (Odpowiedz cytując) (Link do tej wypowiedzi) (Zgłoś do usunięcia) (Citat) (Legătură la această afirmaţie), (Raport care urmează să fie eliminat) IP i czas połączenia logowane. Adresa IP şi timpul de conectare autentificat. [6348310] [6348310] [01.03] 11:41 [01.03] 11:41 zeusss666 zeusss666 mam podobny problem z Krukiem odnosnie polsatu zawarłem z nim umowe na abonament w wysokości 29zł. Am o problemă similară cu Crow În ceea ce Polsat contractat cu abonament de 29zł. pare lat temu po miesiącu ppodniesli abonament wiec ja przestałem płacic . câţiva ani în urmă, după un abonament de luni, aşa că am oprit ppodniesli de plată. wyłaczyli sygnał i po sprawie ale teraz ządaja odemnie kasy za cały okres tak jakbym miał normalny dostep bez blokady idiotyzm. oprit şi semnalul de pe acum, dar cere bani de la mine pentru întreaga perioadă ca şi cum am avut acces fără blocarea tâmpenie normale. czy oni maja prawo tak sobie to naliczac a co z udestępnianiem danych osobowych firmie KRUK nie wyraziłem na to zgody dacă acestea au dreptul de a percepe o mediocru şi ceea ce datelor cu caracter personal nu compania udestępnianiem KRUK exprimat consimţământul de (Odpowiedz cytując) (Link do tej wypowiedzi) (Zgłoś do usunięcia) (Citat) (Legătură la această afirmaţie), (Raport care urmează să fie eliminat) IP i czas połączenia logowane. Adresa IP şi timpul de conectare autentificat. [6440997] [6440997] [17.03] 14:06 [17.03] 14:06 mariomario125 mariomario125 Z tym olewaniem kruka to nie do końca tak łatwo ponieważ wierzyciel czyni go swoim pełnomocnikiem. Cu acest corb olewaniem nu este chiar aşa de uşor, deoarece creditorul face avocatul său. A wiąże sie to z tym że kruk reprezentuje wierzyciela i jest jakby włascicielem tej należnosci. Şi aceasta este legat de corbul reprezinta că este ca şi cum în cazul în care creditorul si detine creante. A co do samego kruka to raczej napewno nie podejmie kroków w sądzie bo mu sie to nie bedzie oplacało gdyz to niewielka suma. Si cum pentru corbul este mai sigur nu a luat măsuri în instanţa de judecată, în august, deoarece el nu va fi merita, deoarece o sumă mică. A gdy straszą wystarczy powiedziec ze sie nagrało rozmowe telefoniczna i ich postraszyc. Şi când sperie este suficient să spunem din august a înregistrat o conversaţie telefonică şi le sperie. pozdro i niema sie co łamac pozdro şi tăcut în luna august la pauză (Odpowiedz cytując) (Link do tej wypowiedzi) (Zgłoś do usunięcia) (Citat) (Legătură la această afirmaţie), (Raport care urmează să fie eliminat) IP i czas połączenia logowane. Adresa IP şi timpul de conectare autentificat. [6582477] [6582477] [10.08] 01:31 [10.08] 1:31 [18.03] 14:39 [18.03] 14:39 babcia Petronela Petronela bunica a tu znowu głosy jak dobrze jest olewać zobowiązania, co za motłoch şi aici, din nou vocile, precum şi angajamentul olewać este, ceea ce o mulţime ja jak miałem dług do spłacenia to gazety nie kupowałem, dług musiał być spłacony jak najszybciej Îmi place am avut o datorie pentru a achita nu cumperi un ziar, datoria trebuie să fie rambursate cât mai curând posibil co z tego że koleżanka zgubiła? Deci, ce-a pierdut prietenul? to jest chore Acest lucru este bolnav (Odpowiedz cytując) (Link do tej wypowiedzi) (Zgłoś do usunięcia) (Citat) (Legătură la această afirmaţie), (Raport care urmează să fie eliminat) IP i czas połączenia logowane. Adresa IP şi timpul de conectare autentificat. [6591203] [6591203] [22.03] 00:22 [22.03] 0:22 porky gras Ja do tych@@@i walę z mojej 44wórki.Spieprzają,gdzie pieprz rośnie.Banda cweli. Eu sunt pentru cei @ @ @ şi a arborelui cu 44wórki.Spieprzają mea în cazul în care rośnie.Banda cweli piper. (Odpowiedz cytując) (Link do tej wypowiedzi) (Zgłoś do usunięcia) (Citat) (Legătură la această afirmaţie), (Raport care urmează să fie eliminat) IP i czas połączenia logowane. Adresa IP şi timpul de conectare autentificat. [6617903] [6617903] [22.03] 15:43 [22.03] 15:43 Okradziona i oszukana Jefuit şi înşelat W listopadzie ubieglego roku powierzylam panu Krystianowi Pawlowskiemu mieszkajacemu w pow.Gliwickim 10 500 zl.na zakup i montaz Centralnego ogrzewania.Bylo to bardzo wazne gdyz nadchodzila zima.Caly czas mnie zwodzil.Kontakt z nim mialam telefoniczny i poprzez Gadu Dadu.Mieszkam za granica i nie moglam osobiscie przypilnowac pracy.Informowal mnie na biezaco ze piec Co stoi w piwnicy a bojler na ciepla wode jest juz powieszony.Wierzylam.W grudniu przyjechalam do Polski.Myslalam ze mnie szlag trafi.Jedynie co potrafilam w tym momencie to plakac.Nie potrafilam sie opanowac.Nie bylo nic zrobione-zadnego pieca zadnego bojlera tylko brud ktory po sobie zostawil.Posiadam fakture na te pieniadze.Ale to jest wszystko.Probowalam polubownie i na raty odzyskac moje pieniadze-niestety byly tylko obiecanki.Poniewaz nie mam czasu dzialac i naprawde niewiem gdzie zapukac /za daleka odleglosc/ prosilabym o konkretna pomoc.Moze istnialaby mozliwosc sprzedazy dlugu? În luna noiembrie a anului trecut, a mărturisit dl Krystian care trăiesc în Pawlowski pow.Gliwickim 10 500 de achiziţie zl.na şi instalarea de centrale ogrzewania.Bylo este foarte importantă pentru că am fost vin zima.Caly timp zwodzil.Kontakt am avut cu el la telefon şi prin IM Dadu.Mieszkam în străinătate şi nu am putut personal pracy.Informowal przypilnowac mă la curent cu cuptor, în subsolul de ceea ce este un cazan pentru a încălzi apa este deja powieszony.Wierzylam.W Polski.Myslalam decembrie am ajuns la ceea ce mi-am putut trafi.Jedynie al naibii de la acest punct este plakac.Nie opanowac.Nie ea ar putea face sa făcut, nici aragaz nici o mizerie cazan numai în spatele zostawil.Posiadam care factura pe aceste pieniadze.Ale este wszystko.Probowalam pe cale amiabilă şi închirierea banii înapoi, din păcate, nu au fost doar obiecanki.Poniewaz au timp pentru a acţiona şi bate într-adevăr în cazul în care niewiem / pentru o distanţă lungă / I-as ruga pentru o vânzare specific datorie pomoc.Moze ar fi posibil? Nawet za polowe ceny! Chiar si pentru jumatate de pret! Prosze o pomoc. Vă rugăm să ajute. (Odpowiedz cytując) (Link do tej wypowiedzi) (Zgłoś do usunięcia) (Citat) (Legătură la această afirmaţie), (Raport care urmează să fie eliminat) IP i czas połączenia logowane. Adresa IP şi timpul de conectare autentificat. [6621473] [6621473] [22.03] 15:46 [22.03] 15:46 trabka eustachiusza____ trompeta eustachiusza____ niestety, daj daja ćwierć to już jest dużo din păcate, vin da un sfert este deja mult (Odpowiedz cytując) (Link do tej wypowiedzi) (Zgłoś do usunięcia) (Citat) (Legătură la această afirmaţie), (Raport care urmează să fie eliminat) IP i czas połączenia logowane. Adresa IP şi timpul de conectare autentificat. [6621494] [6621494] [22.03] 15:58 [22.03] 15:58 Okradziona i oszukana Jefuit şi înşelat trabka eustachiusza____ (06.03.22 15:46): eustachiusza____ trompetă (03/06/22 15:46): niestety, daj daja ćwierć to już jest dużo din păcate, vin da un sfert este deja mult Gdybym byla pewna ze ktos da mu porzadna nauczke to bylabym gotowa ta wierzytelnosc nawet za 2 tys.zl sprzedac Dacă aş fi fost sigur ca cineva ii va da o lecţie decent este faptul că datoria ar fi dispus chiar să-şi vândă pentru 2 tys.zl (Odpowiedz cytując) (Link do tej wypowiedzi) (Zgłoś do usunięcia) (Citat) (Legătură la această afirmaţie), (Raport care urmează să fie eliminat) IP i czas połączenia logowane. Adresa IP şi timpul de conectare autentificat. [6621601] [6621601] [23.03] 00:12 [23.03] 0:12 do sądu go Du-te la tribunal Okradziona i oszukana (06.03.22 15:58): Jefuit şi înşelat (06/03/22 15:58): trabka eustachiusza____ (06.03.22 15:46): eustachiusza____ trompetă (03/06/22 15:46): niestety, daj daja ćwierć to już jest dużo din păcate, vin da un sfert este deja mult Gdybym byla pewna ze ktos da mu porzadna nauczke to bylabym gotowa ta wierzytelnosc nawet za 2 tys.zl sprzedac Dacă aş fi fost sigur ca cineva ii va da o lecţie decent este faptul că datoria ar fi dispus chiar să-şi vândă pentru 2 tys.zl wiem, że będzie się wlec, masz polskie obywatelstwo? Ştiu că voi trage aveţi cetăţenie poloneză? wynajmij prawnika, teraz już sa nowe przepisy (chyba już działają?), młody prawnik dużo nie weźmie (bo i pracy dużo nie bedzie, jedna rozprawa i koniec), potem do komornika, a teraz najlepsze, to wszystko jest o kant dupy rozbić, trwało to będzie latami, komornik nic nie odzyska! angaja un avocat, acum sunt noile reguli (cu excepţia cazului în care lucrezi deja?), un tânăr avocat nu ia mai mult (deoarece lucrez foarte mult, nu vor, o audiere şi un scop), atunci executorul judecătoresc, iar acum cel mai bun, totul despre sparge fundul margine, Acest an va fi continuat, executorul judecătoresc nu a recuperat! ale facet będzie musiał się wyrejestrować z działalności gospodarczej, bedzie musiał w szarej strefie robić by uciec przed komornikiem dar tipul va trebui să vă deconectaţi de afaceri, va trebui să facă în zona gri a scăpa de executor judecătoresc cały czas bedzie ścigany (albo mu tak bedzie się wydawało va fi urmărită penal în orice moment (sau asa ca va fi părea ), ZUS nie płacony, ubezpieczenie zdrowotne nie płacone, za parę (nascie) lat doceni błąd który zrobił, zniszcz go, to jest warte zainwestowania jeszcze paru tysięcy ) Nu, plătite de securitate socială, asigurări de sănătate nu se plăteşte, câteva (doisprezece) ani vor aprecia că greşeala a făcut o distrugă, este încă investeşte în valoare de câteva mii de ja mam tak samo, za 15 lat spotkam się z moim dłużnikiem, pewnie na dworcu, jak będę miał dobry humor to rzucę mu 20 groszy na piwo, a charakter mam żelaznego wilka, nie popuszczę Am aceleaşi 15 ani ma intalnesc cu datorii mea, probabil de la gară, ca am avut un bun simţ al umorului pe care l-am arunca 20 de centi pentru o bere, şi am un caracter de fier de lup, nu te va lasa (Odpowiedz cytując) (Link do tej wypowiedzi) (Zgłoś do usunięcia) (Citat) (Legătură la această afirmaţie), (Raport care urmează să fie eliminat) IP i czas połączenia logowane. Adresa IP şi timpul de conectare autentificat. [6626468] [6626468] [31.03] 12:59 [31.03] 12:59 tok curs Okradziona i oszukana (06.03.22 15:43): Jefuit şi înşelat (06/03/22 15:43): W listopadzie ubieglego roku powierzylam panu Krystianowi Pawlowskiemu mieszkajacemu w pow.Gliwickim 10 500 zl.na zakup i montaz Centralnego ogrzewania.Bylo to bardzo wazne gdyz nadchodzila zima.Caly czas mnie zwodzil.Kontakt z nim mialam telefoniczny i poprzez Gadu Dadu.Mieszkam za granica i nie moglam osobiscie przypilnowac pracy.Informowal mnie na biezaco ze piec Co stoi w piwnicy a bojler na ciepla wode jest juz powieszony.Wierzylam.W grudniu przyjechalam do Polski.Myslalam ze mnie szlag trafi.Jedynie co potrafilam w tym momencie to plakac.Nie potrafilam sie opanowac.Nie bylo nic zrobione-zadnego pieca zadnego bojlera tylko brud ktory po sobie zostawil.Posiadam fakture na te pieniadze.Ale to jest wszystko.Probowalam polubownie i na raty odzyskac moje pieniadze-niestety byly tylko obiecanki.Poniewaz nie mam czasu dzialac i naprawde niewiem gdzie zapukac /za daleka odleglosc/ prosilabym o konkretna pomoc.Moze istnialaby mozliwosc sprzedazy dlugu? În luna noiembrie a anului trecut, a mărturisit dl Krystian care trăiesc în Pawlowski pow.Gliwickim 10 500 de achiziţie zl.na şi instalarea de centrale ogrzewania.Bylo este foarte importantă pentru că am fost vin zima.Caly timp zwodzil.Kontakt am avut cu el la telefon şi prin IM Dadu.Mieszkam în străinătate şi nu am putut personal pracy.Informowal przypilnowac mă la curent cu cuptor, în subsolul de ceea ce este un cazan pentru a încălzi apa este deja powieszony.Wierzylam.W Polski.Myslalam decembrie am ajuns la ceea ce mi-am putut trafi.Jedynie al naibii de la acest punct este plakac.Nie opanowac.Nie ea ar putea face sa făcut, nici aragaz nici o mizerie cazan numai în spatele zostawil.Posiadam care factura pe aceste pieniadze.Ale este wszystko.Probowalam pe cale amiabilă şi închirierea banii înapoi, din păcate, nu au fost doar obiecanki.Poniewaz au timp pentru a acţiona şi bate într-adevăr în cazul în care niewiem / pentru o distanţă lungă / I-as ruga pentru o vânzare specific datorie pomoc.Moze ar fi posibil? Nawet za polowe ceny! Chiar si pentru jumatate de pret! Prosze o pomoc. Vă rugăm să ajute. Musisz zadzwonić do jednej z licznych polskich firm windykacyjnych. Ai nevoie de a apela unul din multe companii poloneze de colectare a datoriilor. Wykaz firm znajdziesz w internecie pod hasłem np. winykacja, firmy windykacyjne itp. (Kruk nie jest jedyny). Lista de companii pe care le puteţi găsi pe internet sub steagul de winykacja asemenea, agenţiile de colectare a datoriilor, etc (The Crow nu este numai unul.) Dobrze by było gdyby była niedaleko dłużnika np (firma lub oddział w tym samym województwie). Ar fi frumos dacă acesta a fost aproape de debitor, de exemplu, (societate sau o sucursală în aceeaşi regiune). Następnie podpiszesz umowę z firmą i zacznie ona działać w Twoim imieniu. Semna apoi un contract cu compania si-l va acţiona în numele dumneavoastră. Nawet jeśli dłużnik będzie do Ciebie dzwonił po podpisaniu umowy partnerem w rozmowach jest windykator - pamiętaj. Chiar dacă debitorul va fi numit pe voi după semnarea contractului de discuţii este un partener în windykator - minte. Jeśli firma podejmnie sie windykacji to dostaniesz % należnej sumy taki na jaki się umówicie. În cazul în care de afaceri de recuperare podejmnie august ca va primi un% din suma datorată pentru care redare,. Reguła zwykle jest taka - im szybciej windykujesz dług tym większy otrzymujesz % długu (powinnaś odzyskać znaczną część należnośći). Regula este de obicei - mai devreme cu atât mai mare windykujesz datoriei obţine datoriilor% (ar trebui să recupereze o parte semnificativă a sarcinilor de serviciu). Dłużnik zostanie zwindykowany wraz z odsetakmi z których też coś powinnaś dostać.Jeżeli masz odpowiednie dokumenty a facet prowadzi firmę to nie sądzę żeby mieli większe kłopoty z odzyskaniem pieniędzy. Debitorul va zwindykowany cu odsetakmi de care, de asemenea, ceva ce ar trebui să dostać.Jeżeli documente relevante, precum şi tipul conduce o companie care nu cred că au avut mai multe probleme cu recuperarea banilor. Firmy te działają prawnie ale skutecznie. Aceste companii operează în mod legal, dar în mod eficient. Ważne - oni biorą windykcje od stosunkowo niskich kwot i suma o której pisałaś powinna być w pełni wystarczająca. Important - ei iau windykcje de sume relativ mici şi suma de care ar trebui să fie pe deplin pisałaś suficient. Powodzenia Noroc (Odpowiedz cytując) (Link do tej wypowiedzi) (Zgłoś do usunięcia) (Citat) (Legătură la această afirmaţie), (Raport care urmează să fie eliminat) IP i czas połączenia logowane. Adresa IP şi timpul de conectare autentificat. [6692157] [6692157] [05.04] 19:01 [05.04] 19:01 zica zica witajcie!znow mam problem z firma windykacyjna. Bine ai venit! din nou, am o problemă cu firma de colectare a datoriilor. To ja, ta od kosmetykow Avon. Sunt eu, cel de la produse cosmetice Avon. Najpierw podali mi, ze sprawa zajmuje sie Kruk a dostalam pismo od Intrum Justitia. În primul rând mi-a dat care se ocupă de caz cu Raven şi am primit o scrisoare de la Intrum Justitia. Dali mi termin splaty do konca tygodnia. Mi-au dat un termen limită pentru rambursare până la sfârşitul săptămânii. ZAdzwonila mila Pani i kazala mi z 8tys. Ea a sunat si ia spus doamnei de la 8tys mila mea. splacic 2tys. 2tys achita. bo w innym wypadku nie bedzie rozkladania na raty. pentru că altfel nu se va dezvolta în rate. Caly czas wplacam po 100zl.200zl. Tot timpul face după 100zl.200zl. raz nawet 500zl ale to i tak malo. timp, chiar şi 500 dolari, dar e atît de puţin. Teraz mowia, ze radca prawny firmy Avon nie bedzie wiecej dyskutowal tylko kieruje sprawe do sadu. Acum, spun că consilierul juridic Avon nu numai că va mai discuta problema în instanţă. Chca mnie oskarzyc o wyludzenie. Ei doresc să mă acuze de furt. Czy maja takie prawo? Au acest drept? od poczatku istnienia dlugu pisze listy, place choc male sumy wiec chyba nie jest tak do konca prawda z tym wyludzeniem? de la începutul existenţei de scrisori a scrie datoriei, deşi locul cantităţi mici deci nu cred că este atât de adevărat până la sfârşitul acestui extorcare de fonduri? nie wzielam kasy i nie zwialam. Nu am luat banii şi au fugit. Czy faktycznie skieruja sprawe do sadu? Te referi de fapt problema în instanţă? czy bede musiala jechac az do Warszawy na rozprawe? Va trebui să meargă tot drumul spre Varşovia pentru audierea? blagam pomozcie mi odpowiadajac na moje pytania. Vă implor să mă ajute să-mi răspunde la întrebări. Dziekuje!!! Vă mulţumim! (Odpowiedz cytując) (Link do tej wypowiedzi) (Zgłoś do usunięcia) (Citat) (Legătură la această afirmaţie), (Raport care urmează să fie eliminat) IP i czas połączenia logowane. Adresa IP şi timpul de conectare autentificat. [6730698] [6730698] [05.04] 20:53 [05.04] 20:53 zico nie martw się Zico nu vă faceţi griji spłacasz (oczywiście bierzesz pokwitowania?), więc nie ma problemu, dla komornika (to taka ewentualność po sprawie, przegrasz sprawę o należność, ale o wyłudzenie raczej wygrasz) liczy się chęć spłacania, spłacasz tyle ile możesz realnie, odsetki nie są już takie wielkie, dochodzą jednak koszty komornicze, a to istotny składnik, bądź trochę bardziej twarda w sporze, każdy rozsądny człowiek (w tym i windykator) docenia nawet niewielkie spłaty (chociaż 100 to trochę mało, postaraj się po 300-400), ja natomiast uważam, że z całą bezwzględnością należy niszczyć cwaniaków, uważających że mogą w ogóle nie spłacać restitui (desigur, să ia o confirmare de primire?), astfel încât nu există nici o problemă pentru executorul judecătoresc (că o astfel de eventualitate, în cazul în care pierde în cazul datoriilor, dar extorcare de fonduri câştiga mai degrabă), are dorinţa de a rambursa, rambursarea la fel de mult ca tine poate în termeni reali, interesul nu mai este o astfel de mare , dar costurile de executorilor judecătoreşti sosesc, şi este un ingredient important, sau un pic mai greu în disputa, orice persoană rezonabilă (în acest şi windykator) apreciază chiar şi o plată mică (deşi 100 este un pic scăzută, încercaţi să la 300 la 400), dar cred că că fără milă pentru a distruge escroci, care cred că ei nu plătesc to że koleżanka zgubiła twoje pieniądze? că este un prieten pierdut banii tai? to nie firma Cię wkopała, to koleżanka (nieważne czy zgubiła czy przywłaszczyła je sobie) Aceasta nu este o companie vă săpat, prieten (indiferent dacă au pierdut sau au însuşit-le să se) (Odpowiedz cytując) (Link do tej wypowiedzi) (Zgłoś do usunięcia) (Citat) (Legătură la această afirmaţie), (Raport care urmează să fie eliminat) IP i czas połączenia logowane. Adresa IP şi timpul de conectare autentificat. [6731762] [6731762] [06.04] 19:19 [06.04] 19:19 Zica Zica Dziekuje za odpowiedz Vă mulţumim pentru răspunsul dvs. . . Dobrze, ze jest ktos na tym swiecie kto mnie rozumie i pocieszy. Ei bine, faptul că este cineva în această lume, care înţelege mine şi confort. Mam jednak jeszcze pare pytan i bede wdzieczna za odpowiedz. Dar am câteva întrebări şi voi recunoscător pentru răspunsul dumneavoastră. Czy bede musiala byc na sprawie? Va trebui să fie cazul? jesli tak to gdzie? daca da, unde? bo firma miesci sie w Warszawie iw Intrum powiedzieli, ze bede musiala tam przyjechac. , deoarece compania este adăpostit într-Varşovia şi Intrum a spus că mi-ar fi să vină acolo. Druga sprawa, jesli jednak beda mnie osadzac za wyludzenie to mam miec adwokata zeby sie bronic? Al doilea aspect, cu toate acestea, dacă mă va judeca pentru ca a furat-l am un avocat care să se apere? w zyciu nie mialam do czynienia z prawem:/. în viaţa mea am avut nici o face cu legea: /. Oczywiscie, ze trzymam wszystkie pokwitowania wplaty. Desigur, păstraţi toate chitanţele de plată. Intrum sadzi, ze zaczelam wplacac jak mnie postraszyli a ja od momentu powstania dlugu wplacam ile moge, dwa razy po 500zl a potem po 100. Intrum plantate că am început să-mi plătesc şi eu postraszyli încă de la început, plăteşte datoria cât pot, de două ori de $ 500 şi apoi după 100 de ani Na pewno bede sie starala wplacac wiecej, ale nie tyle ile powiedzieli czyli 1000.zl na miesiac..To jest nierealne zwlaszcza ze obecnie szukam pracy. Pentru sigur că voi încerca să plătească mai mult, dar nu la fel de mult ca a spus ca este 1000.zl o luna .. Este nerealist mai ales că acum eu caut de lucru. pozdrawiam goraco salut fierbinte (Odpowiedz cytując) (Link do tej wypowiedzi) (Zgłoś do usunięcia) (Citat) (Legătură la această afirmaţie), (Raport care urmează să fie eliminat) IP i czas połączenia logowane. Adresa IP şi timpul de conectare autentificat. [6738411] [6738411] [06.04] 19:25 [06.04] 19:25 Zica Zica Jeszcze odniose sie do wypowiedzi Pani, ktora ironicznie kwituje tego typu problemy. Cu toate acestea, mă voi referi vă la declaraţiile, care ironic rezumă acest tip de probleme. Owszem zdazaja sie ludzie, ktorzy narobia dlugow a potem maja wszystko gdzies. Da, ei călătorie în august, persoanele care au datorii şi apoi crearea destul de tot ceea ce undeva în luna mai. Ja pierwszy raz mam tak powazny problem i naprawde odpowiedzialnie do tego podchodze. Eu prima data am o astfel de problemă serioasă şi într-adevăr responsabil pentru această abordare. Nie ukrywam sie, nie chowam glowy w piasek tylko szukam rozwiazania. Eu nu ascund în luna august, nu ascunde capul în nisip doar în căutare de soluţii. Kazdy popelnia bledy i ma prawo do ich naprawiania. Toată lumea face greşeli şi are dreptul de a repara. (Odpowiedz cytując) (Link do tej wypowiedzi) (Zgłoś do usunięcia) (Citat) (Legătură la această afirmaţie), (Raport care urmează să fie eliminat) IP i czas połączenia logowane. Adresa IP şi timpul de conectare autentificat. [6738469] [6738469] [06.04] 22:37 [06.04] 22:37 i jeszcze jedno şi una mai ceva koleżanka narobiła problemów, nie poczuwa się do przynajmniej częściowej odpowiedzialności? problemele provocate de un coleg, nu, se simte cel puţin o responsabilitate parţială? (druga część jest po Twojej stronie Zica, takiej kasy nie daje się ludziom do ręki, znasz przysłowie? \"pożycz pieniądze, stracisz przyjaciela\") (A doua parte este de partea ta Zica, casierul nu oferă oamenilor în mână, ştii proverbul? \ "Împrumuta bani, ai pierdut un prieten \") na procesie trzeba być, nieobecność zazwyczaj szkodzi, sądzę, że nie trzeba brać adwokata, dowody wpłaty będą mówić same za siebie (że wpłaty sa regularne i przed windykacją rozpoczęte), a jeszcze zależy od tego czyś giętka w wymowie procesul trebuie să fie, în general, lipsa de bine, cred că nu aveţi nevoie să luaţi sfatul, încasările vor vorbi de la sine (că plăţile sunt în mod regulat şi înainte de recuperare a început), şi depinde în continuare aţi flexibil în pronunţia (Odpowiedz cytując) (Link do tej wypowiedzi) (Zgłoś do usunięcia) (Citat) (Legătură la această afirmaţie), (Raport care urmează să fie eliminat) IP i czas połączenia logowane. Adresa IP şi timpul de conectare autentificat. [6740230] [6740230] [07.04] 20:36 [07.04] 20:36 Zica Zica Koleżanka wpłaca mi po 50zł, sama ma problemy finansowe:/. Prietenul meu ma plateste 50zł după sine are probleme financiare: /. Ok, trzeba być na procesie, ale czasem takie sprawy odbywają się bez obecności dłużnika... Ok, trebuie să fie în proces, dar uneori lucrurile să aibă loc fără prezenţa debitorului ... Wpłacam nie raz w miesiącu, ale biegam co chwilę na pocztę. Nu se plăteşte o dată pe lună, dar de fiecare acum şi apoi m-am alerga la oficiul postal. Dzis kwota 150zl pod koniec miesiąca 200zl. Astazi, valoarea de 150 la sfârşitul 200zł luni. więc coś rusza do przodu, ale jak mi dowalą koszty sądowe to leżę:/. Deci, ceva se mişcă înainte, dar după cum am aterizat cheltuielile de judecată care se află: /. Można się ubiegać o zwolnienie takich kosztów w sądzie? Puteţi aplica pentru o derogare de astfel de costuri în instanţă? jakie są szanse, że mi umorzą? care sunt sansele ca răscumpărarea mea? w końcu firma windykacyjna kierując sprawę do sądu może sobie zdawać sprawę, ze jak mi dowala tyle to najpierw będę splacac te koszty a potem ich dlug. În cele din urmă, compania de colectare a creanţelor în conducerea caz în instanţa de judecată poate fi conştienţi de faptul că la fel de mult ca am aterizat că în primul rând voi rambursa aceste costuri şi apoi datoria lor. to nielogiczne. este ilogică. najgorsze, ze mam mieszkanie wlasnosciowe, ale mieszkam z mama rencistka II grupy. Cel mai rău de toate, de la proprietate apartamentul meu, dar eu locuiesc cu mama mea pensionar din grupa II. moga to mieszkanie licytowac?? Acest lucru se poate inchiria si licitarea? pozdrawiam saluta (Odpowiedz cytując) (Link do tej wypowiedzi) (Zgłoś do usunięcia) (Citat) (Legătură la această afirmaţie), (Raport care urmează să fie eliminat) IP i czas połączenia logowane. Adresa IP şi timpul de conectare autentificat. [6746983] [6746983] [12.04] 21:39 [12.04] 21:39 hunterek hunterek mam problem wziełam tel. komórkowy na firme ,ktorej nie mam ,umowa byla na dwa lata, abonamet 70 zł. Am o problemă pe care am luat companiile de telefonie mobilă care nu au, contractul a fost timp de doi ani, abonamet 70 zł. miesiecznie,a nie mam pienidzy ,zeby zaplaćic ,a tel .został mi skradziony. pe lună, şi nu am bani să plătească, şi tel. a fost furat de la mine. i teraz sciga mnie firma krók,jak myślicie co powinnam zrobić? iar acum compania urmăreşte-mă pas cum ai putea crede ceea ce ar trebui să fac? (Odpowiedz cytując) (Link do tej wypowiedzi) (Zgłoś do usunięcia) (Citat) (Legătură la această afirmaţie), (Raport care urmează să fie eliminat) IP i czas połączenia logowane. Adresa IP şi timpul de conectare autentificat. [6781884] [6781884] [26.04] 17:28 [26.04] 17:28 xxxxl xxxxl kruk,tak jak i inne firmy windykacyjne,działają na psychikę.Nic nie mogą zrobić!Nigdy nie dostaniesz poleconego.A to jest podstawa do dyskusji.Telefony i bzdurne grozby,towszystko na co ich stać!Znam to,bo straszyli mnie zajęciem hipoteki,wizytą w domu.W końcu sprzedali mój dług drugiej cudownej firmie-SECAPITAL POLSKA.I co?Nic.Straszyli mnie:sądem,komornikiem,prokuratorem za wyłudzenie,no ijak zwykle zajęciem hipoteki.Dostałem nawet pozew do sądu,który mieli złożyć.I co-nic.Dzisiaj dostałem pismo-jak zwykle bez poleconego,w którym \\\\\\\"fiuty\\\\\\\"-po roku-informują mnie,że sprzedadzą mój dług.Już do mnie nie dzwonią,bo im nawsadzałem.A wszystko-w imieniu secapital-podpisuje pani Anna Zelent.Jeżeli ktoś chce ze mną pogadać jestem do dyspozycji.Olać:KRUKA,SECAPITAL i inne tego typu wynalazki! corbul, ca şi alte agenţii de colectare a datoriilor, să acţioneze asupra psychikę.Nic nu pot face asta nu te mai poleconego.A este baza pentru ameninţările dyskusji.Telefony şi prostie, towszystko ceea ce pot face! Ştiu asta pentru că am ameninţat sechestru a creditelor ipotecare, domu.W vizita datoria mea în cele din urmă vândut-ne un minunat al doilea SECAPITAL POLSKA.I ce Nic.Straszyli mine?, instanţa, executor judecătoresc, procuror pentru înşelăciunea, nici o ocupaţie hipoteki.Dostałem ijak chiar, de obicei, caz în instanţa de judecată că ceea ce a avut złożyć.I -nic.Dzisiaj primit scrisoarea, ca de obicei fără o sesizare, în cazul în care \ \ \ \ \ \ \ 'cocoşilor \ \ \ \ \ \ \ "-după-mă informează că dług.Już mea vinde să nu facă apel mine, deoarece nawsadzałem.A-le pe toate-în-semneze, în numele secapital cineva Anna Zelent.Jeżeli vrea să vorbească cu mine am dyspozycji.Olać: inventii Raven, SECAPITAL şi alte asemenea! (Odpowiedz cytując) (Link do tej wypowiedzi) (Zgłoś do usunięcia) (Citat) (Legătură la această afirmaţie), (Raport care urmează să fie eliminat) IP i czas połączenia logowane. Adresa IP şi timpul de conectare autentificat. [6886896] [6886896] [26.04] 23:05 [26.04] 23:05 majka5 majka5 Zica...nie przejmuj sie tak dziewczyno. Zica ... deci nu va faceti griji fata. Nic Ci nie moga zrobic tak dlugo, jak splacasz chcby najmniejsze kwoty. Nimic nu poţi face, atâta timp cât cel mai mic chcby ramburseze suma. Kazdy wierzyciel jest szczesliwy , ze dostaje jakies tam pieniadze. Fiecare creditor este fericit cu obtinerea acolo, au bani. Oczywiscie beda Cie straszyli sadem i innymi rzeczami ale sie tym nie przejmuj. Cursul va fi ameninţată Cie livadă şi alte lucruri, dar nu-mi pasă. Nikt nie ma prawa bez nakazu sadowego wejsc Ci do domu i cokolwiek \\\"zakleic\\\", a juz na pewno za kilka tys zl. Nimeni nu are dreptul, fără un ordin judecătoresc pentru a intra casa dvs. şi indiferent de \ \ \ "sigiliu \ \ \", şi, desigur, câteva mii de nave. zajac Ci mieszkanie. Zajac apartament. Do sadu Cie nie podadza bo to kosztuje , a nie maja argumentow poniewaz nie migasz sie od dlugu i splacasz go powoli. Pentru a instanţei, deoarece acestea dau Cie nu este un cost, şi nu au argumente pentru că nu migasz departe de datorii şi plăteşte-l încet. Z krukiem proponuje wogole nie rozmawiac. Raven este propusă wogole nu vorbesc. Ja tak zrobilam. Tocmai am făcut-o. Listy wyrzucalam do kosza. Scrisori aruncat în coşul de gunoi. ostatecznych wezwan dostalam chyba ze dwadziescia i za kazdym razem bylo to ostatnie wezwanie. Am primit citatia finală cu excepţia cazului în cele douăzeci şi de fiecare dată a fost ultimul apel. Swoje zadluzenie splacamal dokladnie tak ja TY po 100zl, regularnie przez dwa lata i oprocz straszenia nic sie nie wydarzylo. Splacamal lui îndatorare exact cum am TY la 100 în mod regulat timp de doi ani si pe langa sperie nu sa întâmplat nimic. Nie martw sie i powolutku splacaj tyle ile mozesz, a bedzie ok. Nu vă faceţi griji, şi plăteşte încet la fel de mult ca tine poate, şi va fi de aproximativ pozdrawiam saluta (Odpowiedz cytując) (Link do tej wypowiedzi) (Zgłoś do usunięcia) (Citat) (Legătură la această afirmaţie), (Raport care urmează să fie eliminat) IP i czas połączenia logowane. Adresa IP şi timpul de conectare autentificat. [6889691] [6889691] [28.04] 17:33 [28.04] 17:33 camo82 camo82 Ja bym na twoim miejscu przycisnal kolezanke Aş loc pe prietenul tău, apăsat - przejechać się znią iz pięcioma kolegami do lasu i wybolcować - to napewno sobie przypomni! - Plimbare Znią şi cinci colegi de pădure şi wybolcować - cu siguranţă vă amintiţi! Może cię odwiedzić komornik, mogą też cię zamknąć a wtedy zasnasz przymusowej lesbijskej miłości Executorul judecătoresc poate le vizitaţi, puteţi închide, de asemenea, şi apoi a căzut dragoste adormit forţată lesbiene Przycisnij kolezanke i odzyskaj kase bo gdzie jak gdzie ale w polsce nikt pieniedzy nie gubi! Apăsaţi prieten si recupera Kase, deoarece în cazul în care la fel ca în Polonia, unde nimeni, dar bani nu este pierdut! Odzyskaj kase i splac dlug a nie kombinuj! Recuperare Kase şi rambursa datoria, mai degrabă decât K,! (bo kombinujesz!) (Pentru ca se poate combina!) (Odpowiedz cytując) (Link do tej wypowiedzi) (Zgłoś do usunięcia) (Citat) (Legătură la această afirmaţie), (Raport care urmează să fie eliminat) IP i czas połączenia logowane. Adresa IP şi timpul de conectare autentificat. [6902143] [6902143] [28.04] 20:34 [28.04] 20:34 Zica Zica Do Majki5! Pentru Majki5! Dzięki za pocieszenie! Multumesc pentru consolare! czuje, ze mnie rozumiesz i dajesz mi dobre rady a to naprawde duzo. simt că m-ai înţeles şi dă-mi sfaturi bune si chiar mai mult. Niektorym osobom na tym forum (i nie tylko) wydaje sie, ze kazdy robi dlugi i sie miga od ich splacania a rzeczywistosc jest inna. Unii oameni de pe acest forum (şi în altă parte), se pare că toată lumea este de a face un flash-uri lungi şi august de rambursare lor şi realitatea este diferită. Nigdy nie mialam zadnych dlugow, wszystko płacilam rzetelnie a tu nagle taki dramat. Niciodată nu a avut nici datorii, tot am platit destul de brusc şi drama. Chcialabym miec to juz za soba, ale niestety nie stac mnie na wylozenie takiej sumy od razu a skoro nie pracuje obecnie to na zaden kredyt tez liczyc nie moge. Aş dori să-l aibă în spatele meu deja, dar, din păcate, eu nu pot permite o astfel de suma pe linie imediat şi dacă nu lucrează în prezent la nici unul de credit teze nu pot conta. Pewnie bedzie sie za mna ta sprawa ciagnela jeszcze dluzszy czas, ale nie mam wyjscia. Probabil va fi pentru mine chestiune de timp a mers chiar mai mult, dar nu am nici o ieşire. Splacam teraz po 150zl. Acum, după achitarea 150. w miesiacu, ale czuje, ze cos za moimi plecami szykuja. o lună, dar simte că ceva în spatele meu pregătesc. Dostalam maila od firmy intrum justitia(chyba Kruk sprzedal moj dlug tej firmie?), w mailu tym pisalo, ze nie wyrazaja zgody na raty nizsze niz 1000zl. Am primit un e-mail de la o societate Intrum Justitia (cu excepţia cazului în Crow vândut datoria mea aceasta companie?), Care a scris în e-mail care nu exprimă acordul de a angaja mai mici decât PLN 1000. jesli nie zaplace do 24go takiej kwoty to sprawa idzis do sadu. dacă nu plătiţi suma astfel de idzis 24 este o chestiune în instanţa de judecată. I znow pytanie, czy gdy ewentualnie tak sie stanie to dostane jakies powiadomienie czy dopiero tuz przed sprawa? Şi din nou întrebarea dacă sau când se întâmplă acest lucru m-am prins sau au nici o notificare până chiar înainte de problemă? musze byc na niej obecna? Trebuie să fie prezente pe ea? powiedzieli, ze bede musiala nawet jechac do Warszawy:/. a spus că Aş merge chiar la Varşovia: /. Wiem, ze niektorym windykatorom, komornikom starcza jak sie splaca nawet po 10zl, ale podobno Avon w cos takiego sie nie bawibo chce odzyskac pieniadze juz. Ştiu că unii windykatorom, komornikom plateste pentru ca destul chiar si dupa 10 PLN, dar se pare că ceva de genul Avon în august bawibo nu vreau înapoi banii deja. Slyszalam nawet o sprawach w sadzie, nie bezposrednio od osob, ktore byly skarzone, ale od koordynatorek. Am auzit chiar şi despre problemele în instanţa de judecată, nu direct de la oamenii care s-au plâns, dar coordonatori. Pan na forum radzi abym przycisnela kolezanke i podaje dosc drastyczne metody, ktorymi ja sie nie posluguje. Pe forum pentru sfătuieşte Domnul mi-a presat la un prieten şi oferă o metodă destul de drastice, care are nu am în luna august. W tej kwestii jestem bezsilna i nawet mam juz dosc proszenia bo to nic nie da. În această chestiune eu sunt neputincios, şi chiar am deja suficient pentru a cere, deoarece este imposibil. Ja podpisalam fakture i ja bede splacac ten dlug tylko niech mnie nie strasza i pozwola splacac w ratach! Factura a semnat şi eu achita această datorie voi lăsa doar nu mă sperie şi vor permite plata in rate! (Odpowiedz cytując) (Link do tej wypowiedzi) (Zgłoś do usunięcia) (Citat) (Legătură la această afirmaţie), (Raport care urmează să fie eliminat) IP i czas połączenia logowane. Adresa IP şi timpul de conectare autentificat. [6903649] [6903649] [30.04] 17:06 [30.04] 17:06 majka5 majka5 Zica...;przeczytaj jeszcze raz moj poprzedni post prosze. Zica ...; citi din nou postul meu anterior vă rog. Nie obiecywalam , ze bedziesz miala spokoj. Nu promit că veţi avea pace. Otoz nie. Ei bine, nu. Sadze , ze bedziesz dostawala rozne listy, beda Ci grozili itp. To wszystko jest nastawione na nastraszenie Ciebie i na nic wiecej. Cred că veţi primi de la diferite liste, vă va fi ameninţată, etc Acest lucru este setat la toate nastraszenie tine şi nimic mai mult. Nie sadze by skierowano sprawe do sadu bo im sie nie oplaca. Nu cred că a fost menţionată în instanţă, deoarece nu le plătească. Poza tym nie maja argumentow. În plus, nu au argumente. splacasz na miare swoich mozliwosci i nawet gdyby sprawa sadowa sie odbyla , nakaz sadu bylby zapewne taki sam. rambursa pentru a măsura capacităţile lor, şi chiar dacă procesul a avut loc, pentru instanţa ar fi probabil la fel. Czyli nakaz splaty zgodnie z Twoimi mozliwosciami. Deci, pentru rambursare în funcţie de oportunităţile. Wiec pomysl logicznie. Deci, ideea de logic. Co by firma zyskala? Ce ar fi o companie câştigă? Wszystko to co dzieje sie wokol tej sprawy ,czyli firmy windykacyjne, nakazy splaty odpowiedniej kwoty to tylko proba zastraszenia i nic wiecej. Tot ce se întâmplă în jurul valorii de această problemă, şi anume agenţiile de colectare a datoriilor, rambursarea ordinelor de o sumă corespunzătoare este doar o încercare de a intimida şi nimic mai mult. Wiem to, bo sama wiele nocy nie przespalam ze strachu , dopoki jeden z adokatow mi nie wyjasnil jak to dziala. Ştiu asta pentru că m-am culcat cu multe nopti teamă, până la nici unul dintre adokatow mi-a explicat cum funcţionează. Badz spokojna. Fii calm. Jesli splacasz chocby troche nie sadze by skierowano sprawe do sadu. Dacă nu rambursa cel puţin o funingine mic care a fost trimis în judecată. Nie martw sie. Nu vă faceţi griji. Sady maja co robic Livezi mai ce să facă Spij spokojnie, Somn liniştit, 3maj sie 3maj august (Odpowiedz cytując) (Link do tej wypowiedzi) (Zgłoś do usunięcia) (Citat) (Legătură la această afirmaţie), (Raport care urmează să fie eliminat) IP i czas połączenia logowane. Adresa IP şi timpul de conectare autentificat. [6915515] [6915515] [30.04] 17:22 [30.04] 17:22 majka5 majka5 Zica...;zapomnialam dopisac. Zica ...; uitat adăuga. Nawet gdyby sprawa w sadzie musiala sie odbyc to dostaniesz powiadomienie z sadu. Chiar dacă problema în instanţa de judecată trebuia să aibă loc vei primi notificare din livadă. Pamietaj!!!! Amintiţi-vă! z sadu. din livadă. Sadze , ze firma windykacyjna bedzie Ci wysylala listy pod tytulem \"ostateczne wezwanie przedsadowe\". Cred ca societatea de colectare a datoriilor va fi trimis scrisori sub titlul \ "przedsadowe apel finale \". Tym sie tez nie przejmuj. Acest anunţ, de asemenea, nu vă faceţi griji. Ja takich listow dostalam kilka. Am primit mai multe scrisori astfel. Na sprawie gdyby nawet byc miala nie musisz byc obecna, ale musisz natychmiast napisac, ze np. nie masz srodkow na dojazd, ze oferujesz splate w kwocie ....jakiejs tam, ze przyznajesz sie do dlugu dla firmy. În cazul în care, chiar dacă nu aveţi nevoie să fie a trebuit să fie prezent, dar trebuie să scrie imediat, de exemplu, nu aveţi mijloace de acces, cu rambursările în suma pe care o oferi .... unele locuri din august să recunoască orice datorie a societăţii. To dziala i jest prawda Acesta funcţionează şi dacă este adevărat to tyle, este suficient pozdrawiam saluta (Odpowiedz cytując) (Link do tej wypowiedzi) (Zgłoś do usunięcia) (Citat) (Legătură la această afirmaţie), (Raport care urmează să fie eliminat) IP i czas połączenia logowane. Adresa IP şi timpul de conectare autentificat. [6915626] [6915626] [30.04] 18:27 [30.04] 18:27 Zica Zica Majka5...jeszcze raz uważnie przeczytalam Twoje posty i troche sie uspokoilam. Majka5 ... încă o dată să citiţi cu atenţie mesajele dumneavoastră şi un pic calmat. Ten kto nigdy nie mial dlugow nie wie jaki to stres a przeciez nie zawsze sytuacja wynika z naszej winy. El, care nu au datorii nu ştie ce este stresul şi totuşi nu este întotdeauna situaţia din vina noastră. Nieprzespane noce, strach bo ktos zadzwoni, przyjdzie...tego nie da sie opisac. Nopti nedormite, pentru că mă tem că cineva va chema, va veni ... nu poate fi descris. Moze uda mi sie przejsc nad tymi grozbami do porzadku dzienniego i po prostu bede tak jak dotychczas splacac tyle na ile mnie stac. Poate pot trece peste aceste ameninţări la dzienniego bine şi la fel ca înainte, voi plăti înapoi în măsura în care voi deveni. Z tego co weim to koszty sadowe ponosi potem dluznik wiec nawet jesli zaplaca za sprawe w sadzie to i tak mnie nimi obciaza...pytanie kiedy im sie to zwroci?! Din ce costurile de Weima sunt apoi suportate de către debitor roabe aşa, chiar dacă le plătesc pentru afacerea în instanţa de judecată şi aşa m-au taxat ... intrebarea este atunci când vor reveni în august! Dzieki za info, bede pamietala aby w razie ewentualnej sprawy wyslac pismo ze nie stac mnie na dojazd itd. pozdrawiam goraco. Multumesc pentru informatiile meciului, îşi vor aminti că, în caz de orice caz, să trimită o scrisoare pentru mine, nu îşi poate permite să ajungem acolo, asa ca am salut fierbinte. (Odpowiedz cytując) (Link do tej wypowiedzi) (Zgłoś do usunięcia) (Citat) (Legătură la această afirmaţie), (Raport care urmează să fie eliminat) IP i czas połączenia logowane. Adresa IP şi timpul de conectare autentificat. [6916053] [6916053] [30.04] 20:24 [30.04] 20:24 Ethan Hunt Ethan Hunt Najnormalnie koleżanka zrobiła Cię w jajo, a długi i tak będziesz musiała spłacić. Najnormalnie prieten aţi făcut într-un ou, atâta timp cât va trebui să ramburseze. (Odpowiedz cytując) (Link do tej wypowiedzi) (Zgłoś do usunięcia) (Citat) (Legătură la această afirmaţie), (Raport care urmează să fie eliminat) IP i czas połączenia logowane. Adresa IP şi timpul de conectare autentificat. [6916735] [6916735] [30.04] 20:27 [30.04] 20:27 Ethan Hunt Ethan Hunt Oczywiście chodziło o autora tematu Desigur, aceasta a fost tema autorului (Odpowiedz cytując) (Link do tej wypowiedzi) (Zgłoś do usunięcia) (Citat) (Legătură la această afirmaţie), (Raport care urmează să fie eliminat) IP i czas połączenia logowane. Adresa IP şi timpul de conectare autentificat. [6916751] [6916751] [01.05] 09:24 [01.05] 9:24 zeusss777 zeusss777 witam mam pytanie ja osdobiście nie zgadzałem sie na wykorzstywanie moich danych przy podpisywaniu umowy z polsatem , przekazanie mojej zaległości do firmy KRUK chyba było złamaniem prawa o ochronie danych osobowych . Buna ziua Am o întrebare am osdobiście refuzat să wykorzstywanie datele mele la semnarea contractului cu Polsat, transferul de arieratelor mea de a societăţii cu excepţia cazului în Kruk a fost încălcarea legii privind protecţia datelor cu caracter personal. (Odpowiedz cytując) (Link do tej wypowiedzi) (Zgłoś do usunięcia) (Citat) (Legătură la această afirmaţie), (Raport care urmează să fie eliminat) IP i czas połączenia logowane. Adresa IP şi timpul de conectare autentificat. [6919310] [6919310] [06.05] 22:19 [06.05] 22:19 karinka 24 karinka 24 zeusss777 (06.05.01 09:24): zeusss777 (05/06/01 09:24) witam mam pytanie ja osdobiście nie zgadzałem sie na wykorzstywanie moich danych przy podpisywaniu umowy z polsatem , przekazanie mojej zaległości do firmy KRUK chyba było złamaniem prawa o ochronie danych osobowych . Buna ziua Am o întrebare am osdobiście refuzat să wykorzstywanie datele mele la semnarea contractului cu Polsat, transferul de arieratelor mea de a societăţii cu excepţia cazului în Kruk a fost încălcarea legii privind protecţia datelor cu caracter personal. ----- No niestety nie doszlo do zlamania ustawy o ochronie danych ososbowych podpisujac umowe podpisales jednoczesnie zgode na przetwarzanie danych ososbowych przez wierzyciala, w zwiazku z tym ze dług zostal sprzedany na nowrego wierzyciala przeszły prawa do wgladu w dane osobowe- na podstawie cesji art.509 KC( wierzyciel moze bez zgody dł. przekazac jego dane ososbowe...) ----- Ei bine, din păcate, nu au încălcat Legea privind protecţia datelor prin semnarea unui acord semnat ososbowych în acelaşi timp, vă permit de a prelucra date de către wierzyciala ososbowych, în legătură cu datoria pe care a fost vândut către nowrego wierzyciala mers dreptul de a inspecta datelor cu caracter personal pe bază de cesiune art.509 KC (fără acordul creditorului poate transmite ososbowe sa de date lungime ...) (Odpowiedz cytując) (Link do tej wypowiedzi) (Zgłoś do usunięcia) (Citat) (Legătură la această afirmaţie), (Raport care urmează să fie eliminat) IP i czas połączenia logowane. Adresa IP şi timpul de conectare autentificat. [6968049] [6968049] [07.05] 15:58 [07.05] 15:58 dluznik debitor tez mam klopoty z Krukiem.Wpadlem w dlugi i niemoge sie wyplatac ale regularnie place po 200-300 zl.Przy dlugu ok 3500 zl.A te cwaniaczki niedaja mi spokoju wydzwaniaja nawet w niedziele do moich dzieci i ciagle dopytuja sie o mnie.Czy maja takie prawo?? Sunt, de asemenea, în probleme cu Krukiem.Wpadlem lung şi eu nu pot obţine, în august, dar ieşi loc regulat la datorie zl.Przy circa 200-300 acestea zl.A 3500 Crooks niedaja wydzwaniaja-mă în pace, chiar şi duminica pentru copiii mei şi încă mai vrea să ştie despre mnie.Czy mai un astfel de drept? Pomocy! Ajutor! Odpowiedzcie mi co mam z tym zrobic.Wiecej niezaplace bo mnie niestac! Răspunde-mi ce să fac cu eşecul de a plăti pentru că am zrobic.Wiecej niestac! (Odpowiedz cytując) (Link do tej wypowiedzi) (Zgłoś do usunięcia) (Citat) (Legătură la această afirmaţie), (Raport care urmează să fie eliminat) IP i czas połączenia logowane. Adresa IP şi timpul de conectare autentificat. [6972633] [6972633]

DA IN JUDECATA BANCA!!!
5 Aug 2011

Indiferent ce este stipulat in contractul de credit exista un Cod Civil care obliga bancile la o anumita conduita. Solicita bancii notificarea (chiar daca este stipulat in contract ca ei nu au nevoie sa faca aceasta notificare de cedare creante, exista norme ale UE care reglementeaza obligativitatea notificarii), solicita de asemenea contractul de cesiune, extras dupa platile care le-ai efectuat si cum s-au calculat dobanzile, penalitatile. La preluarea cesiunii kurk este obligat sa aplice aceleasi dobanzi sau penalitati. Daca se constata un abuz sunt pasibili de pedeapsa penala. faceti plangere la protectia consumatorului, plangere penala de abuz si dat-i in judecata pentru tentativa de inselaciune. TIMPUL NEFOLOSIT SE SCURGE IN DEFAVOAREA VOASTRA!

killer
5 Aug 2011

CERE-LE COPIE DUPA CONTRACTUL DE CESIUNE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

ANDREA
5 Aug 2011

infiintarea propriiasuprasumelori de bani,titlurilor de valoaresau a altori bunurimobile incorporale urmaribile datorate debitorului de o a treia persoana...........sechestrarea bunurilor mobile urmarabile ale debitorului chiar daca acesteasunt detinute de un tert.....................................................etc.feluri de prosti scrie in somatii pe care o primim in fiecare luná..Ce sá fac acuma ???Raman fara casa si fara nimic???in julie o cerut 160 de mil.si acuma cere 183 de mil.

DITTO!
1 Aug 2011

Eu le-am cerut contractul care il aveam incheiat cu banca in copie pentru ca pierdusem exemplarul meu dupa 3 ani, si nu mi l-au dat pe motiv ca nu au dosarul meu la ei (Kruk). Pai cum este posibil sa-mi calculezi dobanzi, penalitati, samd daca habar n-ai cum ma chema??? Nu fiti naivi, o firma ca asta nu are succes o secunda in vest pentru ca oamenii de acolo cer scriptic tot. Nu le dati nici un ban si dati in judecata banca daca nu va raspunde la solicitari de genul: contract de cesiune. Kruk nu plateste 1 leu pt nici un credit, e un mare vrajeala, ei cumpara informatii...cu vorbe pe care le folosesc impotriva naivilor care platesc.

John Doe
1 Aug 2011

S-A INTREBAT VREODATA CINEVA CUM POATE UN SRL POLONEZ SA AIBA DISPONIBIL ATATA BANARET INCAT SA CUMPERE TOATE CREDITELE RESTANTIERILOR DIN ROMANIA??? E SIMPLU: ACESTE CONTRACTE DE CESIUNE NU EXISTA!!! SUNT DOAR N O T I F I C A R I DE CESIUNE. IAR CINE E FRAIER MUSCA. E DOAR O INTELEGERE INTRE EI SI BANCI PRIN CARE CHIPURILE CUMPARA CREDITELE DOAR SCRPTIC. EI NU AU NICI UN BAN. CINE ESTE P R O S T MUSCA MOMEALA! DATI BANCILE IN JUDECATA, CERETI-LE CONTRACTUL DE CESIUNE SEMNAT "CONFORM CU ORIGINALUL" SI CAND VOR DA DIN COLT IN COLT CHEMATI-LE IN INSTANTA , FACETI SESIZARI LA ANPC SI CERETI-LE DAUNE!

ANDREA
30 Jul 2011

ELENA NOI AM FÁCUT LUCRURILE LA FEL CA SI VOI ,EXACT ASA .SI NOI AM PREDAT MASINA DUPA 3 ANI .NU MAI STIM CE SA FACEM CU FIRMA ASTA.AJUTATI VA ROG.

mary
27 Jul 2011

Oameni buni ce se poate intimpla daca ma dau camatarii de la kruk la detectivii ,,corbul,,daca ati fost in situatia asta va rog sami spuneti urgent ,Multumesc

serbu monica
13 Jul 2011

Buna ziua tuturor.Am primit 2 somatii de plata de la firma asta de recuperare dupa 3 ani..nu am nimic pe numele meu ,nu mai locuiesc la adresa respectiva unde trimit ei hartii..nu mai am nici acest nume....................si nu stiu ce sa fac sa iau legatura cu ei oro nu?????????????????????la salariul de al am nu i-mi permit sa trec nici strada dar sa mai dau rate la astia.................ajutati-ma cu un raspuns..........ori un sfat.......o zi buna la toti

mariana
11 Jul 2011

Buna ziua. Eu am meres zilele trecute la BCR de unde am luat creditul pentru o refinantare, si stupoare, directoarea sucursalei pe care o cunosc de ani de zile pot sa spun ca am fost in relatii de prietenie, m-a anuntat ca nu mai am creditul la ei pentru ca l-au cesionat la o firma recuperatoare KRUP, datorita intirzierilor de plata a ratelor. Am ramas stupefiata, bineinteles ca am ripostat dar a spus ca nu se mai poate face nimic, m-a intrebat daca am 5 lei sa-mi radieze contul ca nu mai are rost sa ma incurc cu acel cont. De bulversata ce am fost am fost de acord sa-mi radieze contul. Dupa aceea am realizat ca am gresit; daca vreau sa-i dau in judecata, as putea pierde datorita acestui fapt? va rog mult pe cei care sunteti mai versati si edificati sa imi dati un sfat.

mary
11 Jul 2011

fratilor mai scriti ce-ati mai rezolvat cu camatarii de la bcr si cei de la kruk ca eu nu pot sa mai dorm noaptea de griji si cum sa fac sa scap de ei .Sint in baza de date ca si rau platnic si nimeni nu-mi face o refinantare sa scap de ei.Daca stie cineva vreo institutie nebancara care face refinantare va rog sa postati.Sa cumulez toate ratele intr-una singura sa pot sa mai ramin si eu cu un banut macar de piine .Va rog daca stie cineva.Va multumesc////

elena
29 Jun 2011

am primit si eu o notificare de plata din cadrul departamentului recuperare creante KRUG INTERNATIONAL referitor la contractul incheiat intre sotul meu si RCI LEASING ROMANIA IFN -CE SE TRECE LA PROCEDURA DE -EXECUTARE SILITA DE CATRE UN EXECUTOR JUDECATORESC ------VREM SA VA AMINTIM CA MASINA A FOST PREDATA DUPA 8LUNI DE CIND A FOST INCHEIAT CONTRACTUL -------MASINA AM LUAT-O IN NOIEMBRIE2008 SI IN IULIE 2009 A FOST PREDATA PE CALE AMIABILA IN CADRUL PARCARII SUPERMARKETULUI KAUFLAND in baza unui proces verbal incheiat intre noi si firma din IASI -----MASINAA FOST PASTRATA SI TRIMISA IN STARE BUNA DE FUNCTIONARE --------MAI EXISTA DREPTATE PENTRU CE SA PLATIM ?

crina
24 Jun 2011

eu am avut un imprumut la bcr...am intarziat cu ratele si au cedat totul la kruk...aveam 6.000 lei si in 2 ani am tot platit si cate 400 lei pe luna si anul acesta primesc notificare de la ei ca am de platit 6.000 lei dupa ce nu am platit vreo 3 luni...deci mei nu mi-a scazut deloc datoria... de ce?

ionut
10 Jun 2011

:))Dupa 4 ani vreti bani de la mine?uhh ce nasol Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat in Buletinul Oficial nr. 11 din 15.07.1960, care prevede la Articolul 3: "Termenul prescripţiei este de 3 ani, iar în raporturile dintre organizaţiile socialiste, de 18 luni." (partea cu organizatiile socialiste nu mai e, in mod evident, de actualitate, fiind declarata neconstitutionala prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 72/1994). In concluzie, daca timp de 3 ani de la scadenta creditorul tau nu a luat nici o masura pentru recuperarea creantei, nu mai poate apela la instantele judecatoresti. In fine, te poate da in judecata, dar te poti apara cu succes invocand exceptia prescriptiei dreptului material la actiune. Asa ca va astept :))idiotilor bai daca nu va cautat nimeni timp de 3 ani nu le dati nimic nu au ce sa faca ,trimit si ei scrisorele poate poate plateste fraieru P.S. Pentru 'creditor' nu vrei in contul datorie sa mi sugi pulica un piculet dar lasa ca ma gandesc ca esti pervers si s ar putea sa ti placa deci mars in plm si nu mai comenta mars mars nu mai speria oamenii

florin
2 Jun 2011

Buna ziua !!! Am si eu probleme cu firma Kruk .Ma rog familia mea . Dintr-un imprumut la Brd s-a transformat intr-o datorie la Kruck . Ma tot suna pe mine sa le spus knd platim ca trebuie sa platesc nu stiu cat ca sa nu mai dau nu stiu ce dobanda si nu mai stiu ce. De fiecare sdata knd ma suna sa ma intrebe cand voi efectua urmatoarea plata eu le spus o data ...orientativa sa spun asa ..Cam cand stiu ca ia tata salariu( daca il ia :)) ) iar \"nebunaticii\" ma trec cu promisiune de plata . Acum ma suna si imi spun ca nu am respecatat promisiunile de plata si ca ma trasnfera la nu stiu ce departament juridic. P.S.De ficare data am alta suna de plata .Adica azi imi spun ca mai am de achitat 137.000 iar peste o saptamana brusc datoria creste cu cateva milioane :)). P.P.S. AM uitat sa precizez ca eu sunt minor si discuta cu mine domnii/doamnele chiar daca le-am dat numarul tatalui meu care este plecat si chiar daca le-am spus ca sunt minor.....dar se pare ca nu conteaza asta....Oare poate sa treaca in registru o promisiune de plata de la un minor?(poate ma duc sa fac si eu un imprumut eventual ...daca tot nu se tine cont :)) ).Cred ca le face placere sa stea de vb cu mine :>.....Ce sa mai spun ???..,...AAA da ma tot terorizeaza cu telefoanele knd sunt la ore ...antrenamente etc.

creditor
24 May 2011

Vai, vai, ce mai plangeti acum si va inbolnaviti...dar cand ati luat banii nu v-a pasat?! Cu plangeri penale nu aveti reusita pentru ca nu aveti temei legal, ce vi se trimit la adresa nu sunt amenintari ci informatii cu privire la datorii si consecintele neachitarii, la telefon nu sunt amenintari ci informatii cu privinta la consecintele nerespectarii contractelor in urma carora ati beneficiat de sume mari de bani care acum nu mai vreti sa ii returnati. Toate scrisorile trimise sunt inregistrate in baza lor de date, la fel si convorbirile telefonice..in consecinta, cum doveti ca ati fost amenintati? Faptul ca trimiteti scrisori nu va ajuta decat sa intrati in vizorul departamentului juridic care solicita dosarele pentru a fi trimise spre executare silita prin curier rapid :) In cazul in care nu credeti verificati pe portalul instantelor de judecata cate dosare are KRUK-ul inregistrate, in fiecare judet, in fiecare localitate. Totodata, verificati pe portalul instantelor de judecata in cate dosare penale este KRUK-ul parte civila si infractorii ajung incarcerati, cu bunurile sechestrate daca nu isi achita prejudiciile cauzate. Toti agajatii sunt au obligatia sa fie diplomati si sa acorde informatii si ajutor debitorilor si au ca dovada inregistrarile, dvs. ce aveti? Vorbe goale!!

mary
23 May 2011

john stiu ca am facut cea mai mare greseala de am semnat cu camatarii dar crede-ma nu mai puteam de cite telefoane de amenintari am primit chiar sotul meu s-a imbolnavit foarte tare si eu deabia mai stau dar o sa dea Dumnezeu sa scapam de ei dar nu stiu cum o sa fac .Chiar in momentul asta sotul meu este in spital intro stare foarte grava si numai de cite amenintari am primit si vorbindu-se foarte urit la telefon [ca vin si ne ia casa ]noi de frica am semnat si acum nu am nici un ban sa dau la doctori ca fara bani nu faci nimic Dar acum ce sa mai facem am semnat si ca atare trebuie sa ne ducem crucea cum om putea

John Doe
21 May 2011

Salut! Dragilor, incepeti sa faceti plangeri penale impotriva firmei \"KKK\". Motiv: reprezentatii acesteia va agreseaza. Numerele de pe care va apeleaza vor intra la dosar... Iar ca bonus, nu uitati sa-i sunati inapoi in diferite momente ale zilei si in zile speciale. @Mary: \"5 ani cite 500 lei pe luna\" si \"lucrez pe un salariu de 500 ron si sotul meu la fel\", plus \"la bcr mai aveam de dat 7ani a cite 700 ron cu tot cu dobinzi\"... Draga mea, reia calculele inainte de a incepe sa dai din degete pe tastatura, pentru ca nu ies calculele.

Kruk International
20 May 2011

Salut lume, sunt unul dintre cei care va suna la 7 dimineata, la 22 seara si-mi place sa imi bat joc de voi, sa va sicanez, sa va sperii, sa va amenint. Nu o sa imi dau numele real pentru ca altfel nu ar mai avea farmec, tot ce pot sa va spun e ca puteti fugi, dar nu va puteti ascunde. Sa aveti o zi buna, revin cu un telefon...

lili
16 May 2011

si eu am datorii la banci am vandut tot si tot nu mai scapa de ele ma nenorocit

turcu_ioan
7 May 2011

bravo ionut stima bine iai zis lu labaru ala de geo amputitu dracu e de a lor sa ne suga ceva la toti e o zdreanta anputita bravo

eli
23 Mar 2011

a luat cineva bani de la kruk, atunci nu avem ce sa le dam

irina
28 Feb 2011

Buna Oana si eu in aceasi situatie sunt am credit la camatarii de la bcr 150milioane pina luna asta am dus cum am putut dar acum nu mai pot sa dau .nu am luat banii de 2 luni nu stiu ce sa mai fac ,nu am gaj nimic este credit de nevoi personale ,am sa dau cind o sa am si om trece si de asta .Nu trebuie sa disperi asta e .sunt foarte multi oameni in situatia asta .poate s-ar gasi persoane care sa-i alunge din tara asta de rahat in care traim.daca afli ceva de la cunastinte te rog sa ne spui si noua Iti doresc noroc si tie si mie si la toata lumea in situatia asta .

oana
25 Feb 2011

buna tuturor am stat si am citit comentariile voastre acum as vrea sa va intreb si eu ceva dak am facut credit la bcr si cei de la kruk m-au preluat pt ratele ramase in urma dar nu am girat cu nimic nu am nimic pe numele meu ce imi pot face e vorba de o suma de 130 de mil mi-e frica si stau cu teama ca nu cumva sa imi faca ceva grav in viitor!va salut si multa bafta in viitor tuturor si sa dam odata hotia jossss

cristina
3 Feb 2011

daca nu am pus ipoteca casa mi-o pot lua in caz de neplata?

Ionut
29 Jan 2011

I aflami ma mie datele date drak ita ma pui de hcker ,te ast sa lasi pe forum datele mele ok

mary
28 Jan 2011

Maria la ce bun sa-i sun pe camatarii astia imputiti de la kruk? ce folosesc?cind le aud vocea parca aud pe dracul .nu destul am fost terorizata de asa zisii recuperatori? ce sa le mai zic le-am zis destul si prin telefon si pe forum ,La cit sunt ei de nesimtiti ..............Habar nu au pe ce lume traiesc dar sunt camatari cu acte in regula ,o sa vada ei ca anul asta cite persoane o sa fie care nu o sa aiba bani sa -si achite ratele Mai vb. SI CRISTINA SA STEA LINISTITA CA NU ESTE SINGURA CARE A AJUNS PE MINA CAMATARILOR DE LA KRUK SA AIBA TARIA SA-I INFRUNTE VA DORESC O ZI BUNA

cristina
28 Jan 2011

din motive medicale nu am reusit sa platesc rata la bcr cateva luni si acum m-am trezit cu kruk-ul pe cap... am facut un credit fara ipoteca sau giranti...in cel mai rau caz ce imi pot astia face....? cat dureaza pana imi pun poprire pe salar? eu intentionez sa platesc dar nu am deloc bani in urmatoarele trei-patru luni

Maria Ionescu
28 Jan 2011

sunati la kruk sa-i injurati 0726256767

mary
27 Jan 2011

Geo ,voi sunteti normali la cap? cum sa mai tina lumea pasul cu ratele la camatarii de la bcr sau la camatarii de la kruk?nu vedeti ca-n tara asta nu mai exista nici un loc de munca inafara de bugetari care sug de la stat stind degeaba si care vor bani multi?noi de la privat care mai suntem ii tinem in spate pe toti .noi cu 500 lei pe luna .in schimb ei vor milioaneeeeeeeee.de asta s-a ajuns unde s-a ajuns si nu mai putem tine pasul cu ratele la camatari .iar tu GEOun pic cu pliscul mai moale ca nu stiu care e bucuros de situatia asta .nu treb. sa judeci gresit pe nimeni ,lumea este si asa stresata din cauza camatarilor de la bcr si kruk Iar tu daca lucrezi in echipa cu ei TACI lasati lumea in pace ca toti care avem datorii o sa le platim dar sa avem Doar nu vreti sa va dam toti banii voua si noi sa murim de foame,,,,,,,,

Geo
27 Jan 2011

Off, nu stiu daca sa rad sau sa-mi fie mie de lipsa voastra de informare. Domnule Andrei Marin, sau Cristian sau Ionut sau xxy, sau cum te-oi mai numi tu, in cazul in care nu stiai se pot afla datele tale cu foarte mare usurinta si eu te sfatuiesc sa te linistesti, sa-ti pui mintea la contributie cum sa-ti platesti datoriile si sa lasi depoarte viata altora si postarea datelor personale pe zeci de mii de siteuri, pentru e posibil ca in viitorul apropiat sa te trezesti cu un nou proces si s-ar putea ca inafara de datoria pe care ai vanduto la banca si a fost preluata de kruk, sa mai platesti si niste daune morale. Poti sa faci cata tevatura vrei, poti sa urlii cat vrei pe cate siteuri vrei, un numar de telefon se poate schimba insa datoria ta ramane. Ce preferi? Sa platesti de buna voi sau sa fii executat silit? Eu zic ca-ti sta mai bine cu un acoperis deasupra capului. Deci, decat sa pierzi timpul postand pe siteuri mai bine ti-ai cauta ceva de munca. PS: nu este o amentiare , este un sfat din partea unei pers care cunoaste destul de bine consecintele in cazul neachitarii pe cale extrajudiciara a debitului.

Valy
27 Jan 2011

Da, Cristian, al meu chiar este Valy, spre deosebire de voi...Nu vad motivul de a ma ascunde in spatele altor nume atata timp cat am decenta de a-mi asuma propriile opinii si pareri...Da se pare ca voi nu sunteti in stare de asa ceva....

cristian
27 Jan 2011

ce este valy si tu esti un pui de kruk care a aterizat pe aici...? de ce te arde asa de tare care este numele real al lui Andrei? al tau chiar este valy? sictir

Valy
26 Jan 2011

Andrei Marian sau Matei sau ce alt nume mai preferi tu, vei fi credibil abia in momentul in care vei avea curajul sa-ti dai numele real si sa nu te mai ascunzi in spatele unor nume fictive...

Andrei Marian
26 Jan 2011

astia nu isi fac datoria...ei incearca sa te sperie ca sa le platesti o gramada de bani...un credit de 20 de milioane a ajuns sa fie in opinia lor de 95si asta dupa ce li s-a mai platit pana acum 45 de milioane...De ce suna la ora 7 dimineata??? Ca sa vorbeasca cu tine? sau doar ca sa te sicaneze...dupa ce le platesti banii, iti trimit alta hartie si iti spun ca mai ai nu stiu ce datorie uitata la ei..si incep iarasi cu telefoanele de la ora 7....Daca ar fi oameni civilizati si bine intentionati ar suna si ei ca oamenii normali si te-ar invita la o intalnire...creditul s-ar renegoia, s-ar agrea termene de plata etc...Ei nu fac decat sa te sperie sa le platesti repede niste bani si apoi sa figurezi la ei tot cu datorie....sunt niste ordinari...cred ca si camatari sunt oameni mai rezonabili....daca vreti sa faceti ceva atunci ar trebui sa facem cu totii acelasi lucru...sa-i sunam si noi pe ei la ore nepotrivite ca sa-i stresam...am gasit aici un numar de telefon 0726 256 767....Va rog sa-l sunati pe omul acesta in fiecare zi pana se lasa pagubas si el si tot kruk-ul si ne lasa si pe noi in pace sa traim linistiti....

Valy
26 Jan 2011

Am citit toate comentariile de mai sus si am ajuns la o singura concluzie...toti cei care va plangeti ca vin recuperatorii si va iau casele si alte bunuri, care aveti un limbaj de mahala si mai ales care doriti sa faceti rau altor persoane cum este cazul lui Matei, nu sunteti decat niste frustrati...Nu sunteti in stare sa va asumati propriile greseli, si mai rau decat atat, in loc sa cautati solutii pentru problemele voastre stati pe un site sa va plangeti de mila si sa vorbiti de rau pe alti oameni. Ce credeti? Ca aici gasiti raspunsul la problemele voastre? Ca daca jigniti alti oameni care nu isi fac decat meseria, veti fi in stare sa va platiti debitele? Ca sa faceti bani trebuie sa puneti mana la munca si nu dandu-va cu parerea despre lucruri si oameni de care habar nu aveti si nu cunoasteti...

mary
26 Jan 2011

daniel tot crezi ca eu lucrez la imputitii astia?nu daniel sa stii ca nu lucrez ,eu lucrez pe un salariu de 500 ron si sotul meu la fel dar ce sa facem poate o sa scapam de ei .dar asculta daniel in viata mea nu mai fac imprumut nicaieri dupa cit m-au terorizat animalele astea .jur ca nu mai iau niciodata .o sa trec si peste asta .iti doresc o zi buna

Ionut
25 Jan 2011

Da ma ai dreptate nu stiu sa scriu,plm ce sai faci nu toti sunt ca tine cu facultate si alea alea nu toti au de la mama si de la tata tot cea ce vor,eu unu nu am intins mana la maicamea si la taicamiu ca sa ami pot cumpara cate ceva am fost nevoit sa muncesc ca sa pot sa ma imbrac cat de cat decent si restu hmmm daca un castravete ca tine care a avut totul pus la gura cum se zice ca la botu calului atunci ami pot da seama ca gandesti cum gandesti stii ceva ma panaramo as da orice sa te cunosc ca sati demonstrez ca nui cea ce crezi asa ca dute ba cultule si linge-n cur lumea buna ,apropo tu ce fel de angajat esti ma????!!!! Tie dacati zice sefu tau culcat cu ce faci esti culcat nu binenteles ca da ca nu numai ca esti culcat dar (culcat in cacat) asa ca hai sa nu ne mai abatem de la subiect ca aici vine lumea cu probleme nu castraveti dealde tine care stie sa critice lumea cu probleme ca nu stie sasi pastreze un loc de munca si restu mentionate de tine mai gandeste ca dealde tine sunt la greu daca ma intelegi ce vreau sa zic hai pa si ai grija pe unde calci

daniel
25 Jan 2011

geo am o intrebare pentru tine si pentru mary de mai sus, din pura curiozitate, cum va trece in cartea de munca seful asta al vostru suprem, recuperator, negociator, asta asa ca sa ne mai descretim fruntile putin...

Matei
25 Jan 2011

Asa frate sunati-l pe camatarul asta si stresati-l asa cum face el...in fiecare dimineata la ora 7:00 ma suna...Asta-i numarul lui...l-am verificat si eu...0726 256 767...cica e avocatul lu peste...

Geo
24 Jan 2011

In primul rand invata sa scrii, apoi mai stam de vorba. Daca erai asa istet nu plangeai pe forumuri ca nu ai bani sa-ti platesti ratele. Nu v-a obligat nimeni sa va faceti rate, nu a venit banca sa traga de voi sau sa va puna pistolul la tampla. Daca nu ai fost in stare sa te gandesti la consecinte ghiniotul tau, stii cum e vb " unde nu e cap, vai de picioare ".

Ionut
24 Jan 2011

Ba geo mai dute ba in cacat de martalog ce esti ca lume a facut imprumut ca se bazau pe un loc de munca stabil care sa dovedit a nu fi ce plm vii tu ma arfarule si te bagi unde nu tie locul mars ma castravete si vinde la coltu pietii vorbele tale facultative ca esti un ras nai o chifla-n stomac si te afiri de parcai fi basescu cacatule, si dupa cum vezi daca tot ai mentionat cateva meserii care cred ca le stii din auzite uitate in ziar si vezi ce se cauta ca sa nu mai zici ca lumea doarme si ca se asteapta de la altceva cu ramas bun pretenas ce cacat ce esti ;simi cer scuze pt limbajul folosit fata de ceilallti utilizatori

Geo
24 Jan 2011

Regula e simpla. Nimeni nu suna debitorii din placere si nimeni nu incearca sa il faca sa-si vanda bunurile pentru ca are o pasiune pentru asa ceva. Ai un sef si primesti un salariu, daca seful vede ca nu-ti faci treaba si nu recuperezi nimic te da afara. Nu crezi ca sunt si asa destui someri in Romania? Fiecare tine de locul de munca cu dintii, tocmai pentru a nu ajunge in situatia in care probabil esti si tu. Nu blestema si acuza un simplu angajat ca incearca sa-si castige painea facand astfel de lucruri. Tu daca ai avea o firma, ai tine un angajat care nu produce nimic si nu aduce niciun beneficiu acesteia? L-ai plati ? Sper ca te-am lamurit ca absolut niciun angajat al niciunei firme de recuperare creante nu face lucrul asta din placere, se gandeste doar ca are o familie de intretinut si nu-si permite din mila pentru altii sa-si riste locul de munca si sa fie inca un om in plus la coada sa ceara ajutor social. Inainte de a vorbi urat si a face un om ca la usa cortului gandeste-te ca in locul lui puteai fi tu. In ziua de azi nu-ti mai perimiti sa practici o merserie din placere ci din contrangere pentru ca e greu sa-ti gasesti un loc de munca intr-un domeniu de care sa fii pasionat. In ziua de azi lucrezi ce gasesti.

xxy
24 Jan 2011

sigur ca aleg sa muncesc .chiar daca la kruk dar ar trebui vorbit mai frumos ca nimeni nu este bucuros ca a ajuns in situatia asta .pe cind voi desi omul este necajit il mai terorizati si voi. imi spune unul de la voi de la kruk sa-mi vind apartamentul sa achi suma de 7000 ron .ce minte are ala de spune asa ceva la telefon ?sunt constient ca trebuie sa achit datoria dar sa nu-mi spuna asa ceva .nu dau casa ptr 7000ron nu am absolut nimic cu voi care lucrati acolo consider ca este un loc de munca ca oricare altul dar asa ceva nu se spune ca unii care sunt mai slabi de inger fac o prostie de-i ramine familia pe drumuri .v-ati gindit vreodata la asa ceva?

Geo
24 Jan 2011

Iti pun o intrebare scurta si la obiect. Daca iti spun ca-ti dau 15 - 20 mil pe luna sa te angajez la Kruk la departamentul de colectare ce alegi? Sa mori de foame sau sa lucrezi ?

xxy
24 Jan 2011

voua ,camatarii de la kruk oare meritati sa vi se vorbeasca altfel?nuuuuuuuuuuuuuu.voi care terorizati lumea ?v-ati intrebat de ce au ramas restantieri si i-ati preluat voi?camatarii de la bcr sunt in legatura cu voi ,v-ati pus intrebarea de ce nu mai are lumea bani sa plateasca ?dar cum sa va intrebati daca voi toti sunteti cu mintea scurta a prins lumea in mina li s-au dat imprumuturi cu buletinul si acum umblati sa-i recuperati .dar tepe luati multe ca nutoate persoanele sunt fricoase .sa dea domnul sa nu aveti ce pune pe masa la copii si atunci vedeti voi daca mai sunteti asa tari in gura.

Geo
24 Jan 2011

Ce frumos vorbesti, mai treci si tu pe la scoala poate te mai educi putin, de aceea ai ajuns in starea in care ai ajuns.

xxy
24 Jan 2011

hai nu mai suge p...a bai camatarule ca esti dea lor o sa vi se infunde si voua odata .dupa toate tepele care le luati o sa o luati in brate ,ai rabdare un pic ca anul asta nu o sa mai dea nimeni la banca bani cu atit mai putin voua .asa am ajuns de vin toti boschetarii la noi in tara si terorizeaza lumea .o sa vedeti voi ce profit o sa mai aveti

Geo
24 Jan 2011

Inafara de a critica mai stiti altceva? V-ati facut credite ca ati avut salarii mari si acum plangeti pe la colturi. Nu ati stiut sa va chibzuiti banii si v-ati inglodat in datorii. Sunteti jalnici ca va plangeti singuri de mila. Oamenii de recuperari nu fac altceva decat sa-si castige painea muncind, nu dand in cap la lume pe strada sau furand. Spuneti ca vi se cere mai mult decat trebuie sa platiti, dar nu v-a ros niciodata curiozitatea sa intrebati de ce. Stiti ce inseamna termenul "DOBANDA", daca nu cautati in DEX . Asa cum voi aveti diferite meserii (sudor, tamplar, cofetar, sofer etc.), asa si ei si-au ales meseria asta. Daca v-ar duce capul sa faceti acestu lucru si sa castigati bani, sigur ati fi acceptat si voi un job intr-un astfel de domeniu. Decat sa plangeti pe la colturi mai bine va platiti datoriile, ca poate cand v-ati facut credite ati avut bani sa va luati masini de lux si sa va permiteti vacante in strainatate in timp ce oamenii de recuperari poate se deplasau cu transportul in comun si nu isi permiteau sa plece in concediu decat pe litoralul romanesc un weekend.

Ioana Antonia
23 Jan 2011

Cred ca am gasit metoda de a scapa de camatarii de la KRUK. Este foarte simpla…Dinte pentru dinte si ochi pentru ochi! O suna mereu pe prietena mea (dupa ce a platit 45 de milione dintr-o “datorie” de 60 de milioane care a ajuns din calculele lor la 95 de milioane datorie nerecunoscand ca pana acum s-au platit 45 de milioane!…da stiu….putin spus HOTIE) in fiecare dimineata la 7:30 si la 22:30…Asa ca am decis sa fac si eu la fel….Kruk are un avocat…se numeste Ciprian Stefanut si are numarul de telefon 0726 256 767….De o vreme incoace il sun si eu in fiecare seara pe la orele 22:00 ca sa vada cum este…Va recomand sa faceti acelasi lucru…eventual puteti sa-i transmiteti si niste urari de bine ca sa simta cat de mult il iubiti si pe el si pe KRUK International...

b68fyz
22 Jan 2011

frate niste saracii aia sunt te ia la telefon de zici ca sunt supermen ca te la.sa sarac vinde ei aia aia pai frate daca erau asa bini samsari trebuia sa scoata tara din criza ma intreb eu pe ei nu ii asculta S>R>I sa vada cum ameninta lumea S>T>S trezitiva frate si ascultatile telefoanele mai mult de un an nu va tin astia de la recuperari daca nu da.ti nimic se duc spasiti la banca si spun pa oricum trebuie sa li se intimple si lor ceva

wtv
21 Jan 2011

Si eu sint in aceasta situatie , de vreo 5 ani vreo 4 sau 5 firme incearca sa scoata de la mine O TEAPA a Romtelecomului . Suma e mica , cateva milioane , in schimb 2peul acestori camatari este imens . Cateva sfaturi, dragi romani care aveti aceasta problema : 1. Vorbiti cu ei la telefon, incercati sa transformati interogatoriul lor in interogatoriul dvs. Intrebati_i cit castiga, unde stau , daca au copii, masina, daca au avut spargeri de locuinta sau masina , daca inteleg citi "prieteni" isi fac prin aceasta munca . Dati_le acelasi sentiment pe care incearca sa vi_l inoculeze .Nu vorbiti frumos cu ei , dar nici nu injurati . Daca nu va puteti concentra, motivati ca sinteti intr_o sedinta a consiliului de administratie ( chiar daca spalati scari de bloc ) , si rugati sa revina in 30 de minute . Intre timp adunatzi_va gandurile si elaborati strategia . 2.NU PLATITI NIMIC ! Orice plata cit de mica , este un semn de slabiciune & de confirmare indirecta a debitului . Dac puteti achita INTEGRAL sau puteti negocia pina la o suma rezonabila , cereti ca sa va dea la mana o hartie SEMNATA, STAMPILATA, DATATA , prin care declara ca dupa plata acelei sume, nu mai aveti nici o datorie fata de ei , sau cei de la care ati creditat. Daca aveti un prieten avocat/notar/judecator , invitati_l la un pahar de vin / whiskey, si discutati despre asta . 3. Daca au trecut 3 ani de cind aveati termenul scadent la banii respectivi, inchide-le telefonul in nas . Va irosesc timpul .

MARY
20 Jan 2011

Daniel nu ma condamna degeaba nu lucrez la camatarii astia imputiti care nu stiu altceva decit sa terorizeze lumea cu telefoane in plina noapte ,dar nu vedeam alta iesire am 46 ani si la 51 ani termin dracului cu ei,iti spun sincer ca inainte de a semna contractul cu esalonarea datoriilor si graficul de rambursare am dat la o cunostinta av.sa-mi zica ce treb. sa fac mi-a zis ca alta posibilitate nu am .de platit treb. sa platim poate la datorii mai mici sa mai inchida ochii dar eu am 30000 ron.Asa nu-mi mai pun penelitati dar daca nu dau se stipuleaza la un punct ca-mi pun toate penalitatile luate de la camatarii bcr.Nu ma judeca gresit ca si asa sunt destul de amarita O zi buna

ionut
19 Jan 2011

Problema este cam nasoala la mine eu am cam 1 an de cand nam mai dat nimic la banca miam vandut lucruri de valoare ca sa pot pleca in anglia si mam intors asa cum am plecat cu mana-n buzunar ce pot sa zic aveam de dat 4 mil lunar la 2 imprumuturi a 100 mil cam atat acum cu penalizarile toate nus,eu unu nam de unde as le mai dau bani ca sa ma angajez nam unde ma tot uit in ziare dai de rau numia video cheaturi numai dansatoare astea se caut ain constructii e varza nus ce sa mai vad ca sa pot sa le achit . merci mai ast cate ceva de la voi daca mai aveti pareri

Daniel
19 Jan 2011

Mary la ce compartiment din cadrul Kruk spuneai ca lucrezi?

mary
19 Jan 2011

ionut nu treb. sa disperi .uite cum am ajuns cu krukul la intelegere mi-a trimis contract de esalonare a ratelor mi-a pus pe 5 ani cite 500 ron atit am spus ca pot sa dau pe fiecare luna la bcr mai aveam de dat 7ani a cite 700 ron cu tot cu dobinzi asa imi convine sunt datoriile noastre si treb. platite Ozi buna iti doresc si nu dispera .Tu ce rata aveai la banca?

Ionut
19 Jan 2011

Salut am ajuns si eu din nefericire la cei de la kruk ,si am primit 2 mesaje pe tel in care imi zice ca imprumutul meu bancar a fost cesionat,si eu sunt sunat,si eu ma aflun in aceeasi situati ca toata lumea de pe forum, daca stie cineva ce trebuie sa fac sami lase pe forum cateva randuri sa stiu ceam de facut va multumesc

mary
17 Jan 2011

Multumesc Eugen ptr. sfat dar mi-e frica crede-ma nu mai pot sa dorm noaptea de cit ma gindesc au ei o baza deoarece isi pot permite sa te ameninte in halul asta sa iti vb. pe tonul asta Nici eu nu vreau sa semnez sunt constienta ca sunt datoriile mele si trebuie sa le platesc ,nu am gaj nimic dar totusi mi-e frica Iti multumesc din suflet ca mi-ai dat acest sfat daca mai afli ceva te rog sa-mi spui

eugen
16 Jan 2011

Mary, nu face greseala fatala sa semnezi ceva cu ei ca acea hartie pe care ti-o vor trimite si o vei semna, ESTE, in cazul in care nu platesti suma la care te angajezi sa o achiti lunar, este deci TITLU EXECUTORIU, si nu mai ai nici o sansa sa scapi de executare...acum, in momentul de fata nu au ce sa iti faca stai linistita, era pe un forum un avocat care explica cu lux de amanunte ca ei nu ajung sa te dea in judecata pentru ca ar pierde atata timp cat nu ai semnat nici un angajament de plata cu ei...deci lasa-i in pace sa latre si nu le mai raspunde la telefon...toate cele bune

mary
12 Jan 2011

viorika te-as ruga sa ma tii la curent si pe mine ce-ti spun astea de la bcr .Pe mine m-au sunat de la kruk si mi-au spus daca sunt de acord sa platesc in 5 ani cite 500 lei pe luna .Inca nu mi-a trimis contractul si nu stiu ce sa fac .S-al semnez s-au nu .Nu vad alta iesire ,o refinantare cu o dobinda mai mica nu ne mai dau bancile odata ajunsi la recuperatori.Daca afli ceva de la prieteni de-ai tai te rog din suflet sa postezi pe site asta un raspuns.I TI MULTUMESC ,SI ASTEPT UN RASPUNS

viorikag
12 Jan 2011

si eu sunt in probleme cu kruk : chestia este la imprumutul de nevoi personale fara garantii imobiliare ca nu pot vinde casa, pentru ca asta nu e prevazut in contract.doar poprire pe salariu vor putea face. cititi contractul-multe contracte nu prevad cesionarea creantei . va trebui sa le ceri actul de cesionare a datoriei de la banca pentru kruk.este foarte stresant si foarte greu sa o scoti la capat. eu asta incerc sa fac. sa trimit o scrisoare sa le cer niste actesa vad si eu cum a ajuns datoria mea in mainile lor.

Paunescu Oana
10 Jan 2011

daca am facut un imprumut de nevoi personale si nu am platit 2 luni consecutive rata,exista posibilitatea ca cei de kruk sa imi ia casa.am primit in luna ianuarie un plic de la ei in care ma anuntau ca daca nu platesc suma pe care o am de data la banca o sa imi ia casa.cum e posibil daca am facut un credit de nevoi personale sa imi ia casa.nu am facut credit ipotecar si am platit luna de luna mai putin ultimele 2 luni.ce ar trebui sa fac in aceasta situatie?

mary
3 Jan 2011

am pus o intrebare la toti voi care sunteti dati la camatarii de la kruk si va rog sa-mi spuneti cum sa procedez cu ei .Platesc in fiecare luna dar nu stiu ce o sa se intimple . Va rog sa-mi spuneti

mary
24 Dec 2010

am un credit la camatarii de la bcr am platit pe fiecare luna cite 100euro rata mea fiind de 138 euro si de un an nu am mai putut plati rata intreaga .M-au dat camatarii de la bcr la alti camatari de la kruk ma suna in fiecare zi desi dau pe fiecare luna 100euro nu stiu ce sa mai fac imi vine sa-mi pun capat zilelor .Vo rog spuneti ce se poate intimpla nu am nici o garantie este credit de nevoi personale .Astept sa ma invatati ce trebuie facut

ciresica
20 Dec 2010

felicitari ptr cei care a ti luat credite,dati le m..e la toti cei de la banci si recuperatorilor ce plm vreti dak nu avem de unde plati,io am 5 credite si vreo 3 descoperiri de card nici io nu mai stiu cate sunt ma f..in gura lor cine i a pus sa mi dea io nu i am fortat mi au dat cu buna voie si nesiliti de nimeni...ptr cei care nu aveti credite...faceti...imprumutati si da ti le teapa meritaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa...salutare lume...

o sa va dau la m..e
8 Dec 2010

baaa voi suntetii nesimtiti chiar asa tupeu nam mai vazut ma la camatarii cu acte...io daca dau niste banii cu dobanda si ma prinde militia ma baga la zdup da voi ca punetii dobanzii dupa dobanzii si penalitatii la dobanda ce sa mai zic....voi ar trebui sa va ducetii la puscarie..io am sa va dau banii da nam de unde asa ca facetii ce vretii....altii au sune 50000 mii de euro si nu le mai facetii nimk si va luatii de astia 70 100 mil...ca la aia daca caraitii va ia la p..a.....asadar mai RECUPERATORILOR nam de unde sa platesc ...am suma datoare de 80 milioane si cu ajutorul vostru am ajuns la 200 de milioane.........200 de milioane de anii sa statii pana va dau...si daca ma gandesc bn voi tre sami datii mie niste banii....vetii vedea ......la revedere placuta sau NU

o persoana fara nimic.......ce-mi luati ........
25 Nov 2010

d-lor care credeti ca speriati lumea ca sunteti voi recuperatorii lui peste, poti sa trimiti o mie de amenintari eu platesc CAND POT CAND AM SI CAND VREAU EU, si daca platesc platesc ca am educatie si responsabilitate nu ca ma ameninti tu ca faci pe dracu ,daca n-am platit am avut eu o motivatie .pt care ma justific acolo unde am facut imprumutul nu discut cu voi clar,termenii contractuali ii cunosc f b,mergeti cu domnul nesimtitilor,cand vezi oameni asa lipsiti de caracter si care nu au educatieeeeeeeeeeeeeeeee,vai mama voastra,APROPO UNDE ESTE CONFIDENTIALITATEA CLIENTILOR? AVETI NESIMTIREA DE A DISCUTA CU ORICINE VA RASPUNDE LA TELEFONUL DE SERVICE DESPRE PROBLEMLE CLIENTILOR,RUSINE SA VA FIE.HUUUUUUUUUUUOOOO eu sunt bugetar nemernicilor traiesc cu 510 ron cu doi copii si mai stau si cu chirie,ca sa nu mai vb de sanatate,sa va dea d-zeu si voua ceea ce traiesc eu acum macar pt 0 saptamana sa vedeti si voi ce inseamna necazul si saracia, sa fiti de ras.

mos craciun
23 Nov 2010

sunteti niste excroci cu acte in regula.v am achitat suma, iar dupa o saptamana in loc sa imi trimiteti confirmarea k am achitat, mi-ati mai trimis un plic cu inca o suma de plata. am fost cinstit si am colaborat cu voi...dar nu trebuia... trebuia sa fac si eu ca altii sa ma ascund. asa li se intampla celor cinstiti.SA VA FIE RUSINE NESIMTITILOR... Din cauza voastra suntem facuti tigani..si suntem facuti de ras oriunde ne-am duce. RUSINE. RUSINE.RUSINE.

STEFAN
18 Nov 2010

m-au luat f. tare la inceput(kruk), mi-a sarit mustarul si i-am luat si eu f. tare. -mi-au dat un termen de 10 zile in care treb sa platesc 50% din suma datorata bancii(100 de mil) l-em spus ca sunt nebuni,k,dak aveam suma asta nu mai eram in situatia asta. apoi m-au sunat iar,si mi-au spus ca ,sa incerc sa imprumut dl. prieteni,eu le-am spus ca n-am prieteni bogati ,dak vrea sa-mi dea imprumit ea(tipa dl. telefon) ma rog...am duso asa 10-15 min la tel. si pe urma le-am propus sa le platesc lunar o suma,cat pot eu sa le dau(500 lei/luna) le-am spus k,dak nu sunt deacord cu oferta mea nau decat sa face ce vor,sa ma judece si sa-mi ia max. 30%din salariu(adica 150-200 de lei?luna) ptc nu am bunuri pe numele meu,iar la rude si parinti nu au voie sa se bage, ei incearca,dak tine tine. -inainte sa discut cu ei am consultat un avocat(30 de lei dar nu mi-a luat bani)el mi-a spus cele mentionate mai sus,in plus mi-a mai spus ca este posibil ca recuperatorii sa inchida ochii la sumele mai mici imprumutate dar dak este o suma mare...te cauta

amalia
16 Nov 2010

Sunt camatari! Te cauta la serviciu, acasa, te bombardeaza cu telefoane la orice ora, te ameninta! Te pun in situatii jenante la serviciu.

costel
26 Oct 2010

stie cnv. ce se poate intampla dak ajungi pe mana recuperatorilor?? eu ma gandesc ca, totusi au ei un temei legal pt. a recupera banii. am auzit ca la un moment dat banii datorati pot ajunge la fisc,pe numele pesrsoanei datoare.are cnv.idee

NooKie
26 May 2010

pe principiul "ma imprumut niste bani si nu ii mai dau inapoi" lucreaza doar un hot, talhar nebun. daca accepti sa iei niste bani de la banca, sa semnezi un contract si prin asta arati ca ai luat la cunostinta termenii si ca vei face asa cum este specificat acolo, dupa care nu mai platesti pt ca u consideri ca totul este o hotie, inseamna ca esti un bou si "cel mai prost din curtea scolii" sau un tampit care nu stie sa citeasca. daca nu se intampla nimic pentru ca nu mai platesti, de ce mai exista executori si de ce nu face toata romania credit si nu mai plateste?

clannarette
19 Apr 2010

oameni buni nu va mai stresati de astia ca sunt niste camatari . imprumuturile fara garantii sunt asigurate de societati de asigurare. ceea ce trebuie facut e pur si simplu sa nu-i bagati in seama .intrebarea mea e cum functioneaza camataria asta legal? oare o.p.c.-ul a murit? drepturile omului? mai deuna zi auzeam pe unul din staff-ul bancar ca le plangea de mila bancilor.oare de ce nu fac regulile ca la ei acasa? aici e romania si se poate orice. stau si ma intreb; pana cand? oare dreptatea nu-i pt . toti la fel? eu unul nu am nici un credit, dar acum imi pare rau ca nu am facut. asta e am zis sa fiu corect, dar cu corectitudinea mori de foame.

potro
29 Mar 2010

tocmai am sunat pe cei de la firma kruk si mi-a spus sa platesc in 4 rate suma de 130mil vechi sau toata suma integral si vorbea de acestio bani ca si cum ar fii vorba de o mie de lei vechi dati-mi si mie un sfat cu ce sa fac

cismaru
17 Mar 2010

pot sa platesc esalonat suma totala find 951.12

cumatru
24 Feb 2010

stati mai fratior linistiti , nu are ce sa va faca. intrati si voi pe avocat.net .............dupa 3 ani se prescrie datoria......numai sa nu raspundeti la notificarile lor , sa nu raspundeti la tel.........toate creditele sint asigurate de firme asiguratoare......firmele de recuperare cumpara datoria de la ei cu discount de 90 % si trag si ei apoi sa recupereze ceva de la fraieri..............NU ARE NIMENI CE SA VA FACA !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

costache goga gheorghe
19 Oct 2009

buna ziua In urma neachitarii la timp a credituli de nevoi personale incheiat cu bcr ,am ajuns la dvs.Va informez ca nu am primit nici o notificare din partea bcr sau a dvs prin care sa ma informeze asupra acestui fapt.Singura notificare am primit-o in data de 14.09.2009 prin care sunt informat ca trebuie sa platesc creditul in totalitate. Va informez ca nu pot plati in totalitate acest credit datorita faptuli ca sotia mea din luna martie a.c este in medical iar in iulie a fost operata .in urma careea i s-a implantat o proteza de sold ,devenind pensionara grad II . Ca urmare a acestui fapt sunt singurul salariat a unei familii cu 2 copii dintre care unul minor si sotia pensionata pe caz de boala . Va rog sa-mi acordati sansa de a plati in rate de minimun 3.5 mil pe luna si ulterior pot dovedi cu acte situatia mea financiara. va multumesc Datele Dumeavoastra personale sunt stocate cu acordul Dumneavoastra in baza noastra de date. Codul unic de identificare al datelor Dumneavoastra este: rLmGptPs3tKelA Pentru a sterge datele, va rugam sa deschideti acest link: http://kruk.com.ro/ro/contact/go:del:rLmGptPs3tKelA/

G
26 Jul 2009

CRED CA PANA LA URMA NU O SA AVEM UNDE,SI DE CE SA NE INTOARCEM,DIN HOTI S-AU FACUT VANZATORI................SOLUTIA................ELIMINAREA...................O SA REVIN CU NUME,CU TOATE CA CRED CA LE ESTE EGAL........................PANA INTR-O ZI

g
26 Jul 2009

este legalizata camataria in Romania? .........ca rimeaza

Marius
28 Apr 2009

La fel k si alti recuperatori de creante pot fi asemuiti cu cei ai camatarilor.Camatarii de asemenea pot fi asemuiti cu sistemul bancar din Romania iar rezultatul este o Mafie Mare.Cum sa-i intereseze pe domnii recuperatori de creante k oamenii au fost dati afara sau trimisi in somaj de criza financiara?Nu! Pe ei nu-i intereseaza decat executari silite ,recuperari de credite si alte magarii de genul.Niste nesimtiti stresanti atat la telefon cat si prin corespondenta.Sper k falimentul sa-i manace pe toti k daca fantana e seaca apa nu mai ai decat atunci cand ploua.

Posteaza un comentariu