In loc de card, putem plati si cu ceasul, cheile, bratara sau mobilul

In general folosim cardul atunci cand avem de facut plati de valori mari, in supermarketuri, aeroporturi, hoteluri, restaurante. Pentru platile marunte, care cer plata rapida, precum cele la McDonald's, la cafenele, micile magazine sau chioscurile de ziare, suntem nevoiti sa folosim banii. Iata insa ca procesatorii de carduri au inventat o solutie si pentru aceste plati, in lupta lor impotriva numerarului, si anume plata cu cardul fara a fi nevoie de trecerea acestuia prin POS si semnatura pe chitanta.

Este vorba de tehnologia contactless, pentru care este suficienta doar aratarea cardului unui dispozitiv de citire. In acest fel, plata se face foarte rapid, mai rapid decat in cazul numerarului, care trebuie, nu-i asa, numarat si in multe cazuri trebuie sa primesti si rest. Pentru ca platile cu cardul sa aiba si mai mare succes, MasterCard a adoptat modalitati de plata inventive, precum plata cu ceasul, chei, bratari sau telefoane mobile dotate cu noua tehnologie contactless PayPass.

Primul ceas de plati din Europa

MasterCard Worldwide a anuntat lansarea primului ceas din Europa echipat cu tehnologia contactless MasterCard® PayPass™, in parteneriat cu Garanti Bank din Turcia. Aceasta noua metoda de plata bazata pe tehnologia PayPass va face ca platile de valoare mica sa fie realizate mai rapid si mai usor, se arata intr-un comunicat de presa al MasterCard.

Consumatorii nu fac decat sa treaca noul lor ceas prin fata cititorului PayPass, la fel cum ar trece un card de credit, pentru a realiza tranzactii, la peste 600 de locatii ale comerciantilor din Turcia, printre care se numara Burger King, Starbucks, Cinebonus, İstanbul Atatürk Airport Otopark si İstanbul Ferry Corporation.

Ceasul PayPass permite utilizatorilor sa faca cumparaturi cu o valoare de sub 15 Euro, fara a mai fi nevoie de semnatura sau cod PIN. Pentru cumparaturi de valoare mai mare, se va cere in continuare semnatura.

Noul pilot este o extensie a primului program de credit european MasterCard PayPass, lansat cu Garanti Bank in Turcia, in iunie 2006, atunci cand a fost emis cardul 'Garanti Bonus Trink' bazat pe tehnologia PayPass.

Lansarea primelor ceasuri din Europa cu PayPass vine dupa lansarea, tot in iunie 2006, a primului ceas din lume echipat cu MasterCard PayPass in Asia. Aceasta lansare a coincis cu desfasurarea Campionatului Mondial de Fotbal FIFA 2006 din Germania.

Acea editie limitata de ceasuri a fost dezvoltata in colaborare cu Chinatrust, LAKS GmbH si On Track Innovations si a fost emisa in Taiwan ca si card companion pentru cardurile de credit MasterCard.

Cathleen Conforti, Global PayPass Product Manager, MasterCard Worldwide, spune: “Platile contactless au un rol important privind inlocuirea numerarului in comertul european. Lansarea unui instrument de plata foarte inovator, cum este acest ceas, in parteneriat cu Garanti Bank, reprezinta doar o modalitate prin care aducem pe piata din Europa alternative la numerar, mai rapide si mai sigure.”

Conforti continua: “Tehnologia de plata contactless MasterCard este revolutionara pentru ca are posibilitatea de a schimba obiceiurile consumatorilor. In diferitele parti ale lumii, tehnologia noastra PayPass este utilizata in echipamente care nu mai au nicio legatura cu cardul, cum ar fi brelocul de chei, bratarile si telefoanele mobile, oferind consumatorilor o serie de alternative de plata acolo unde viteza, flexibilitatea si usurinta sunt esentiale. Fara nicio indoiala, zilele in care numerarul era rege se apropie de sfarsit.”

Dr. Toni Merschen, Group Head, Chip, MasterCard Worldwide, spune: “Garanti Bank a fost prima banca din Europa care a lansat un program de credit MasterCard PayPass si suntem mandri ca succesul sau a dus la extinderea parteneriatului nostru. Inca o data Turcia se va afla in centrul atentiei pentru a vedea cum vor fi primite ceasurile PayPass intr-un mediu care apartine in mod traditional numerarului. Cercetarile noastre arata ca PayPass este ceea ce consumatorii isi doresc sa aiba si sa utilizeze.”

Mehmet Sezgin, General Manager, Garanti Payment Systems, spune: “Dupa lansarea cu succes, anul trecut, a primului program de credit PayPass cu MasterCard, extindem parteneriatul nostru cu o alternativa la metodele de plata traditionale prin card.

Turcia este o piata unde consumatorii cer inovatii, iar Garanti Bank doreste sa se afle in fruntea acestui trend si sa ofere clientilor sai solutii care sa le faca viata mai usoara.”
Cerere mare venita din partea consumatorilor
Inca de la lansare, datele MasterCard arata ca valoarea medie a unei tranzactii MasterCard PayPass, de debit sau credit, este de aproximativ US$20. Consumatorii folosesc cardurile lor de plata mai frecvent, o data ce aceste carduri sunt echipate cu MasterCard PayPass – in medie cu 18% mai des.

Aproximativ 75% dintre toate tranzactiile PayPass sunt pentru cumparaturi cu o valoare mai mica de US$25 si aproximativ 45% sunt pentru cumparaturi de sub US$10.

In primul trimestru din 2007, erau peste 14 milioane de carduri si dispozitive MasterCard PayPass pe piata, acceptate la peste 51.000 de locatii ale comerciantilor din intreaga lume, inclusiv McDonald's, Starbucks, 7 Eleven, CVS, Duane Reade, Sheetz si Regal Entertainment Group. Interesul fata de PayPass nu s-a limitat numai la locatiile comerciantilor. Tehnologia s-a dovedit a fi populara in locatiile sportive, iar acum MasterCard PayPass este acceptata pe stadioanele unde se desfasoara Major League Baseball si National Football League, dar si la numeroase evenimente de golf.

Pentru mai multe informatii despre MasterCard PayPass, vizitati site-ul www.mastercard.com/paypass.

Despre MasterCard Europe

MasterCard Europe administreaza afacerea MasterCard Worldwide in Europa. Avand sediul central in Waterloo, Belgia, MasterCard Europe este prezenta in 51 de tari europene, organizate administrativ in trei zone care includ Zona Unica de Plata Euro (SEPA), pietele mature si pietele aflate in dezvoltare din Europa. Prin intermediul retelei sale de birouri locale, MasterCard Europe intelege si vine in intampinarea diverselor nevoi ale clientilor din diferitele piete din Europa, permitandu-le sa realizeze afaceri asa cum doresc.

Prin intermediul MasterCard Worldwide, MasterCard Europe ofera clientilor si consumatorilor sai din Europa acces la servicii de plata din intreaga lume. MasterCard Worldwide promoveaza comertul global, oferind o legatura economica esentiala intre institutii financiare, companii, posesori de carduri si comercianti din intreaga lume. In tripla sa calitate de francizor, procesator si consilier, MasterCard dezvolta si sustine solutii de plata, proceseaza peste 16 miliarde de tranzactii in fiecare an si ofera analize specializate si servicii de consultanta catre institutiile financiare care ii sunt cliente si catre comercianti. Prin intermediul marcilor sale MasterCard®, Maestro® si Cirrus®, MasterCard ofera servicii clientilor si companiilor din peste 210 tari si teritorii. Pentru mai multe informatii accesati: www.mastercardworldwide.com.

GhiseulBancar.ro

Alte stiri

1 comentarii

Mihaela Boca
16 Sep 2007

Buna ziua Nu stiu altii ce au patimit dar eu am fost pacalita.In graba de pe aeroportul din Antalya,am facut cumparaturi la duty-free (5 parfumuri).Valoarea lor a fost de 201 eur.Am primit factura capsata de sacosa si m-am grabit la avion.Mentionez ca am platit cu card Mondo Master card de la B Transilvania.Abia in avion am observat ca mi-au extras de pe card 364,19 Eur.Stiti de ce ca as vrea sa aflu si eu?

Posteaza un comentariu