Epopeea unui furt de card

Luam masa la un restaurant, in pauza de pranz. Eram la desert si ma simteam relaxat dupa o mancare buna si nici nu-mi trecea prin cap ca doar peste cateva momente aveam sa trec printr-unul mare soc.

S-a intamplat in momentul in care am vrut sa achit nota si am descoperit, cu stupoare, ca nu mai aveam portofelul cu cardul bancar in buzunarul paltonului. Il agatasem intr-un cuier, destul de aproape de mine, alaturi de alte haine si paltoane.

Hotul, de tipul gulerelor albe, actionase extrem de curat si eficient. Avea, probabil, si el agatat paltonul in acel cuier, iar in momentul in care a plecat, a luat cu el si portofelele din alte paltoane aflate in acel maldar, fara ca cineva sa-l poata vedea.

Hotul actionase la fel de fin ca atunci cand mi-a furat, un alt portofel, chiar din buzunarul de la pantalon, in aglomeratia dintr-un autobuz, fara sa simt nici macar o mangaiere. Atunci observasem lipsa portofelului abia cand am ajuns acasa. Paguba nu era foarte mare, aveam in portofel doar cateva sute de mii. Pierderea grea a fost cea a lipsei actelor si altor documente aflate in portofel.

De data aceasta insa, paguba era enorma, chiar daca era vorba de un simplu card bancar. Pentru ca era vorba de un card de credit, de pe care puteam folosi o suma de pana la echivalentul a 5.000 de euro. Din fericire, exista o limita pe zi de retragere a banilor sau de plati, si anume echivalentul a 10.000 de lei noi.

Din pacate, in perioada scursa intre clipa in care am intrat in restaurant si momentul in care am descoperit furtul si am sunat imediat la banca pentru a bloca cardul, hotul reusise sa cheltuie de pe cardul meu respectiva suma de 10.000 de lei. Adica toti banii pe care i-a putut fura. Cum?

Extrem de simplu, am aflat ulterior de la politisti. Hotul s-a dus cu cardul la magazinul din interiorul unui hotel, unde de obicei fac cumparaturi strainii, iar acolo a reusit sa foloseasca cardul, fara sa i se solicite de vanzator sa introduca codul PIN. Incredibil, mi-am spus, si totusi adevarat! Informatia o obtinusem chiar de la politisti.

In acest caz, m-am gandit, tot raul spre bine. Pentru ca daca politia stie cum mi s-au furat banii, poate lua masurile necesare pentru prinderea hotului si recuperarea pagubei. Din pacate, asa cum banuiti, lucrurile nu au stat chiar asa. Cu scuzele de rigoare, prelungim suspansul pana maine, cand va voi spune ce s-a intamplat in continuare. Acum, inapoi la treaba voastra!

Vasile COMAN

Alte stiri

8 comentarii

Alex
18 Feb 2008

Prostii! Daca ai anuntat furtul cardului nu pierzi nimic, bancile sunt asigurate in cazuri d-astea... sau cel putin asa sta treaba in Germania!

Stefan
18 Feb 2008

ce sa faci frate, daca mananci la restaurante de astea unde platesti cu cardul...un covrig de la coltul strazii era mai sigur, plateai numerar ;)

mirco italianul
18 Feb 2008

frate !!!!! vezi ca bani ti-au fost furati de cei din banca ta ,imediat dupa ce ai telefonat in banca. asa mi s-a intimplat mie la Roma unde un hotz mi-a furat din mers portofelul . la un minut am sunat imediat banca pt a bloca cardul.......surpriza !!!!!! mi-am verificat contul in aceiasi seara si incredibil mi-au descarcat 1500 euro . deci practic eu ma uitam la hot cum fugea disperat in timp ce eu vorbeam la telefon in acelasi timp cu banca !!!!!!!! INCREDIBIL va dati seama cum fac bani astia care lucreaza in banca pe spinarea celor neatenti !!!!

macro romanul
18 Feb 2008

Micro aberezi rau de tot. Cum puteau sa iti ia banii cei de la banca. Trebuie sa iti spuna cum au iesit de pe cardul tau acei bani: retragere la ATM sau plata la comercianti. In plus trebuie sa ti se spuna ora la care s-a facut tranzactia. Cum iti lua cel din banca banii? facea pur si simplu un transfer din contul tau in alt cont? si nimeni nu observa nimic? M-am saturat de povesti. Alta poveste e chestia ca tu vorbeai cu banca in timp ce te uitai la hot cum fuge disperat. Primul lucru pe care instinctiv il faci daca te-a furat e sa urli "hotul" si sa alergi dupa el nu sa te uiti la el si sa suni la banca :))

haker in reverie
18 Feb 2008

Mirco Italianu a facut bine, totusi. Prima chestie pe care tre s-o faci e sa suni imediat la banca sa blocheze cardul. E mult mai simplu si sigur decat sa te bati cu hotu. Totul e ca banca sa fie mai rapida decat hotu. Da chiar daca nu e, si eu stiu ca trebuie sa dea banii inapoi clientului, chiar daca au fost luati de hot de pe card

Laura
19 Feb 2008

Ulterior declararii cardului furat poti face reclamatie la banca si/sau o cerere prin care semnalezi ca respectivele tranzactii nu iti apartin. Se poate constata cu ajutorul chitantelor care ramn la comericant ca semnatura nu iti apartine. Banca va fi despagubita de asigurator si tu de banca. Problema este ca este aceasta procedura dureaza si iti va da mari batai de cap si palpitatii.

mirco italianul
20 Feb 2008

bani mi-au fost dati inapoi . nu m-a mai interesat unde si cum au disparut banii. @macro romanul : tu vorbesti asa pt ca nu ti s-a intimplat. tu nici nu-ti dai seama ce oameni fara scrupule sunt astia din banci si sunt pe mina cu vinzatori din diferite magazine ,aeropoarte etc ....

Larisa
20 Feb 2008

In principiu, hotelurile au camere de luat vederi si ar fi trebui ca si magazinul in care a fost folosit cardul sa aiba. Prin urmare ar trebui ca politia sa verifice, pe camera, care este persoana care, la ora la care s-a facut tranzactia, era in magazin.

Posteaza un comentariu