Electorata, programul de reducere a ratelor la credite, se aplica din 1 iulie

Clientii bancilor care vor aplica la acest program vor beneficia, dupa doi ani, adica cel mai devreme din iulie 2016, de un credit fiscal, respectiv de o reducere a impozitului pe profit, bani cu care sa-si achite diferenta de rata la credit.

 

Electorata, programul de injumatatire pe o perioada de doi ani a ratelor la credite, se va aplica din 1 iulie, a declarat astazi premierul Victor Ponta. Clientii bancilor care vor aplica la acest program vor beneficia, dupa doi ani, adica cel mai devreme din iulie 2016, de un credit fiscal, respectiv de o reducere a impozitului pe profit, bani cu care sa-si achite diferenta de rata la credit.

"Programul este pentru acest an, de la 1 iulie. Ministrul Finanțelor a explicat un lucru care este atât de tehnic încât nu încape (în titlul știrilor - n.r.). De la 1 iulie se poate aplica acea înjumătățire a ratei pe o perioadă de doi ani, creditul fiscal intră în vigoare din 2016, după doi ani, asta încerca să spună ministrul, dar nu are cum să spună în cuvinte foarte simple lucruri complicate. Încearcă și ea, săraca, ce să facem...eu sunt traducătorul", a spus Ponta, citat de Mediafax.

Ioana Petrescu, noul ministru al Finantelor, a declarat ieri, citata de Adevarul: "Se va aplica, dar vreau să o supun dezbaterii atât cu băncile, cât și cu mediul academic. Noul plan este să ajutăm pe cei cu venituri mici din 2016, am format un grup care să identifice orice posibilă problemă. Dacă sunt persoane cu venituri mici, e bine să fie ajutați înainte ca acest împrumut să de devină neperformant. Trebuie să fie mai puțin birocratică. Am mai schimbat formula domnului Voinea".

Liviu Voinea s-a dezis de electorata

Liviu Voinea (foto), ministrul delegat pentru Buget, despre care reprezentantii BNR au spus ca este initiatorul programului de reducere a ratelor la credite cu ajutorul unui credit fiscal, asa-zisa "electorata", a evitat recent sa ofere detalii cu privire la stadiul proiectului si cand ar putea intra in vigoare.

"Nu e la mine, e pe politică fiscală", a spus Voinea, citat de Mediafax.

Despre electorata nu s-a mai auzit nimic dupa criticile dure la adresa acesteia aduse de președintele Traian Băsescu, care a conditionat semnarea acordului cu FMI de renuntarea la acest program.

S-a pus, asadar, intrebarea, daca nu cumva premierul Ponta a incheiat un pact cu Basescu si Isarescu privind renuntarea la acest program.

Presedintele Basescu a criticat dur si BNR dupa anuntarea programului.

In replica, BNR a emis un comunicat, in care precizeaza ca schema de stimulare a consumului prin reducerea ratelor la credite apartine ministrului Liviu Voinea iar banca centrala doar a fost consultata, dandu-si acordul, intrucat schema nu implica din partea BNR niciun fel de decizii de politica monetara sau bancara.

Ulterior, viceguvernatorul Florin Georgescu, a venit cu argumente detaliate in favoarea electoratei.

Mai mult, Georgescu a propus un nou ajutor de stat, doar pentru CEC Bank, in vederea reesalonarii creditelor clientilor bancii de stat cu venituri mici. In acest fel, arata Georgescu, fost deputat PSD, rata creditelor neperformante ale bancii de stat va scadea, dar va fi stimulat si consumul si cresterea economica.


Vezi detalii pe Bancherul.ro

Taguri:

Alte stiri

0 comentarii

Posteaza un comentariu