Cum se va calcula rentabilitatea fondurilor de pensii facultative

In sedinta din 22 aprilie a.c., Consiliul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a decis aprobarea normei privind ratele de rentabilitate ale fondurilor de pensii facultative, act normativ necesar pentru evaluarea unitara si comparativa a performantelor in sistemul Pilonului III.

Norma definitiveaza cadrul legal aplicabil administratorilor de fonduri de pensii facultative si depozitarilor, prin prezentarea procedurii de calcul al ratelor de rentabilitate a fondurilor de pensii facultative si a modului de informare transparenta a participantilor cu privire la acesti indicatori de performanta.

Primul calcul al ratei de rentabilitate a fondului de pensii se va efectua de catre administrator si depozitar, in ultima zi lucratoare a celei de-a 24-a luni de la data primei raportari a valorii unitare a activului net, certificata de catre depozitarul fondului de pensii. In luna iunie a.c., vor avea loc, astfel, primele evaluari oficiale ale performantelor fondurilor de pensii facultative care vor implini acest termen. Ulterior, administratorul va calcula, raporta si publica trimestrial rata de rentabilitate a fondului de pensii, in ultima zi lucratoare a fiecarui trimestru, pentru perioada ultimelor 24 de luni anterioare datei efectuarii calculului. In plus fata de calculele efectuate de administrator si depozitar, CSSPP va calcula si va publica lunar, pentru perioada ultimelor 24 de luni anterioare datei efectuarii calculului rata de rentabilitate a fiecarui fond de pensii, rata medie ponderata de rentabilitate a tuturor fondurile de pensii si rata de rentabilitate minima a fondurilor. Rata medie ponderata de rentabilitate si rata de rentabilitate minima se vor calcula diferentiat pe categorii de risc, tinandu-se cont de specificitatea fiecarei categorii in parte.

In cazul in care, la incheierea unui trimestru, rata de rentabilitate a unui fond se va situa sub rata de rentabilitate minima a categoriei respective de risc, administratorul fondului va fi atentionat de catre CSSPP. Daca situatia nu se va remedia pe parcursul a patru trimestre consecutiv, CSSPP va retrage acestuia autorizatia de administrare si va aplica procedura privind administrarea speciala.

Precizam ca, potrivit normei, rata de rentabilitate minima a tuturor fondurilor de pensii dintr-o categorie de risc reprezinta cea mai mica valoare dintre rata medie ponderata de rentabilitate calculata pentru fiecare categorie de risc in perioada respectiva, diminuata cu 4 puncte procentuale, si 50% din rata medie ponderata de rentabilitate calculata pentru fiecare categorie de risc in perioada respectiva.

Odata cu stabilirea terminologiei specifice, norma mai stabileste formulele de evaluare si modul de calcul privind:
• ponderea zilnica a unui fond in totalul fondurilor de pensii din aceeasi categorie de risc
• ponderea medie a unui fond in totalul fondurilor de pensii facultative pe categorii de risc
• rata de rentabilitate a unui fond de pensii facultative
• randamentul zilnic
• rata medie ponderata de rentabilitate pentru fiecare categorie de risc
• rata minima de rentabilitate a tuturor fondurilor dintr-o categorie de risc

Norma privind ratele de rentabilitate ale fondurilor de pensii facultative elaborata in aplicarea Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificarile si completarile ulterioare va fi transmisa spre publicare in Monitorul Oficial si va fi disponibila si pe site-ul www.csspp.ro, Rubrica: Legislatie, la data publicarii ei.

Prezenta norma va intra in vigoare la data de 25 mai 2009. La aceasta data, se va abroga, in mod expres art. 12, art. 19 alin. (2) si Anexa nr. 5 din Norma nr. 5/2008 privind obligatiile de raportare si transparenta in sistemul pensiilor facultative, intrucat vor fi in contradictie cu termenele din prezenta norma.
Proiectul de norma a fost publicat pe site-ul CSSPP spre dezbatere publica in data de 27 martie 2009.

De mentionat este faptul ca CSSPP va elabora reglementari similare privind ratele de rentabilitate ale fondurilor de pensii administrate privat (sistemul Pilonului II).

Alte stiri

2 comentarii

holli
25 Feb 2016

I have often thought of this very free scores from all three bureaus subject. You've certainly put a tremendous quantity of thought and research into establishing this comprehensive single mom grants post. You presented and argued lots of elements I had ruled out. Well done. Do you plan on composing a scholarships for women one? By the way, you can order a fitness waist trainer instantly. Brianna, waist trainers for women wearer

Posteaza un comentariu