2 Jun 2014 0 Comentarii
Avocatul Gheorghe Piperea si-a sustinut saptamana trecuta, in fata unei instante de la Inalta Curte de Casatiei si Justitie, argumentele in favoarea cererii de eliminare a clauzelor abuzive din contractele de credite ale BCR, in cadul unui proces colectiv in care reprezinta un grup de aproximativ 200 de clienti ai bancii. Procesul a fost pierdut la Curtea de Apel, insa avocatul a facut recurs la Inalta Curte, care va lua o decizie in aceasta saptamana.
Sa vedem insa cum isi sustine Piperea cauza in fata instantei supreme, in comparatie cu spectacolele de la diverse televiziuni unde isi face reclama gratuita pledand in aparatorul celor napastuiti de miselia bancilor.
Primul argument: instanta nu a inteles...intelesul procesului
Mai intai, Piperea a sustinut ca judecatorii Curtii de Apel care au decis impotriva lui nu au inteles, pur si simplu, natura procesului. El a precizat ca este vorba de o actiune in raspundere civila delictuala, nu o actiune in raspundere civila contractula, fiind bazata pe articolul 1, alin.1 din Legea 193, nu pe OUG 50, care interzice clauzele abuzive in contractele profesionistilor cu consumatorii, si pe art.6 alin. 1 din aceeasi lege care prevede ca o clauza abuziva trebuie eliminata, odata ce s-a constatat faptul ca este abuziva.
El a precizat ca art. 255 alin.3 din Codul civil impica o raspundere civila delictuala ca efect al nulitatii unei clauze contractuale. De asemenea, sanctiunea raspunderii in momentul in care se constata caracterul abuziv al unei clauze este prevazuta foarte clar si in art. 7 alin. 1 din Directiva 93/13 a Uniunii Europene.
Al doilea argument al lui Piperea: judecatorii au venit cu propriile aprecieri gresite: "simple, judecatoresti"
Cea mai iritanta greseala facuta de Curtea de Apel, a sustinut Piperea, este faptul ca judecatorii acestei instante, in loc sa tina seama de legislatia privind protectia consumatorului, au venit cu doua aprecieri simple si gresite.
Prima greseala facuta de Curtea de Apel: a sustinut ca din moment ce exista tipuri diferite ale dobanzilor si comisioanelor, inseamna ca a existat o negociere. Piperea spune ca instanta nu a verificat daca banca a facut dovada contrarie, si anume faptul ca a avut loc o negociere. Iar avocatii BCR, a precizat Piperea, au demonstrat doar faptul ca a existat o informare adecvata a clientilor, dar nu si daca acestia au avut posibilitatea de a influenta natura clauzei contractuale, conform prevederilor art. 4 alin. 3 din legea insolventei.
A doua greseala, a spus Piperea, este ca judecatorii au apreciat ca din moment ce au existat 3 tipuri de contracte, pentru care consumatorii au putut opta, inseamna ca acestia si-au asumat un dezechilibru contractual.
Piperea sustine insa ca nu exista dubii cu privire la existenta prezumtiei privind lipsa negocierii, prevazuta de art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000, necombatuta nici macar in ceea ce sustine banca in apararea sa.
Prezumtia de dezechilibru
Piperea a mai spus ca prezumtia de lipsa a echilibrului contractual, desi nu rezulta expres din dispozitiile Directivei 23, apare in interpretarile date de Curtea de Justie a Uniunii Europene in foarte multe spete.
In privinta dezechilibrului, Piperea a exemplificat prin prevederile punctului 40 din speta Curtii europene de justitie in cazul Mohamed Aziz C-415/11 din 2013, despre care sustine ca este de fapt in favoarea clientilor BCR si nu a acesteia, asa cum a invocat banca initial.
Intrucat clientii bancii se afla intr-o tipla postura de inferioritate in raport cu banca, si anume in ceea ce priveste puterea economica, pozitia juridica, precum si capacitatea tehnica si juridica, artic. 6 alin. 1 din Directiva 23 prvede ca o clauza abuziva nu creaza obligatii pentru consumator, a sustinut Piperea.
Jurisprudenta europeana stabileste ca este vorba de o dispozitie imperativa care urmareste sa substituie echilibul formal pe care-l instituie contractul dintre drepturile si obligatiile contractantilor printr-un echilibru real, de natura sa restabileasca egalitatea dintre aceste parti, a adaugat el.
Aceasta speta arata ca in momentul incheierii contactului de credit a existat o lipsa de egalitate intre parti, din moment ce se vorbeste de restabilirea acestei egalitati. Asadar, echilibrul formal prevazut in contracte este inlocuit de aceasta legislatie cu un echilibru real, in care partile sunt puse realmente pe picior de egalitate.
Piperea a tras asadar concluzia ca respectivele decizii dovedesc existenta unei prezumtii de dezechilibru in contractele de credit.
Piperea a mai sustinut ca si in codul civil, mai exact in art. 170, se prevede ca daca ai semnat un contract, acest lucru nu inseamna ca acesta este valabil din punct de vedere legal sau ca este echilibrat.
"E adevarat ca si banca isi doreste sa obtina un profit din acest contract, dar daca tu, banca, prin modul in care interpretezi contractul si recalculezi in fiecare semestru acest DRV (dobanda de referinta variabila) in zona ruinei, in mod evident nu se mai poate respecta ideea echilibrului", a sustinut Piperea in fata judecatorilor.
Piperea a spus ca este laudabil modul in care a fost prevazuta in noul cod civil conceptia cu privire la echilibrul prestatiilor. "Chiar daca nu ar fi legislatia de protectia consumatorilor, in dreptul comun tot ar trebui sa ajungem la concluzia ca in situatia in care exista o inegalitate a partilor de la inceput sau care survine ulterior, trebuie sa intervina instanta si sa echilibreze situatia", a adaugat Piperea.
Buna credinta
In ceea ce priveste principul bunei credinte, un alt element necesar pentru dovedirea unei clauze abuzive, Piperea a sustinut in fata judecatorilor urmatorul argument:
Desi buna credinta se prezuma in mod obisnuit in contractele dintre particulari, in aceata materie nu este prezumata: "Nu poti spune, fara sa exagerezi, ca e prezumata reauta credinta, spun doar atata: ca e inlocuita prezumtia de buna credinta cu obligatia partii adeverse de a demonstra ca e de buna credinta."
Piperea: Judecatorii Curtii de Apel ne-au iritat
El a acuzat Curtea de Apel ca s-a substituit bancii, care nu a reusit sa faca dovada prezumtiei de negociere si de dezechilibru, aducand ca exemplu cateva contracte de credit.
"Acest sistem de prezumtii pe care-l prevede legea in favoarea consumatorilor este inlaturat de instanta intr-un mod iritant pentru noi", a spus Piperea in stilul sau repezit, cu un ton aproape paranoic.
Piperea a mai sustinut apoi ca legislatia interna prevede ca pentru ca o clauza privind dobanda sa fie deteminabila, atunci trebuie sa se refere la un indice verificabil preum Euribor.
El a invocat art. 37 din Ord. 50 pe 2010, care spune ca in cazul in care dobanda este varabila, trebuie raportata la un indice public de tipul Euribor, cerinta prevazuta si de Legea 193 pe 2000 litera a din anexa, lege invocat, de altfel, in actiunea lui Piperea si care spune, acesta, era in vigoare in momentul in care banca a incheiat contractele de credit.
