CSSPP a aprobat numirea lui Radu Bragarea la conducerea Eureko Pensii

Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a aprobat numirea lui Radu Bragarea in functia de director general al Eureko Pensii, care il inlocuieste pe Besim Jawad la conducerea companiei.

Anterior pozitiei ocupate la Eureko, Radu Bragarea a fost director de Operatiuni la AIG Life (Alico). Besim Jawad urmeaza sa-si continue cariera in cadrul grupului Eureko BV, in Olanda.

"Ne propunem sa continuam consolidarea pozitiei pe pilonul II si informarea constanta a participantilor, astfel incat gradul de penetrare a pensiilor facultative in randul populatiei active sa creasca. Obiectivele Eureko SAFPP sunt ambitioase, iar misiunea mea este atat de a continua strategia deja existenta, cat si de a stabili directii noi de dezvoltare", a declarat Radu Bragarea intr-un comunicat transmis miercuri.

Eureko detine in Romania locul 5 pe piata pensiilor private obligatorii si are peste 350.000 de participanti. In ultimii doi ani, Eureko Pensii a fuzionat cu fondurile de pensii Bancpost si KD ajungand la active nete de aproximativ 200 milioane lei.

Noul director general al Eureko Pensii are peste 11 ani de experienta in domeniul asigurarilor si detine o diploma universitara in Matematici Aplicate in Economie, precum si un MBA executiv in cadrul Universitatii de Studii Economice si Afaceri din Viena.

Eureko BV are afaceri in zece tari si a inregistrat in 2009 prime brute subscrise de aproximativ 20 miliarde euro. Grupul este prezent in Romania prin Eureko Asigurari si Eureko Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private.
NewsIn

Alte stiri

0 comentarii

Posteaza un comentariu