Creditele acordate de BRD au crescut cu 84%

La 30 septembrie 2006, valoarea creditelor acordate de BRD se ridica la peste 16,3 miliarde RON (+84% fata de 30 septembrie 2005). Cresterile sunt calculate in termeni nominali, se arata intr-un comunicat de presa al bancii.

Groupe Société Générale a inregistrat in cursul primelor noua luni ale anului o crestere substantiala a tuturor activitatilor sale.

Volumul total al creditelor acordate clientelei a depasit 16,3 miliarde RON (4,6 miliarde EUR), in crestere cu 84% fata de aceeasi perioada a anului 2005. Creditele pentru persoane fizice reprezentau la 30 septembrie 2006 51% din totalul creditelor acordate de banca.

Depozitele au urmat si ele o tendinta de crestere, depasind 17,4 miliarde RON (4,8 miliarde EUR), in crestere cu 22% fata de 30 septembrie 2005.

In cursul trimestrului III, BRD a continuat programul sau de investitii in sistemul informatic si in canalele de distributie. Astfel, de la inceputul anului au fost deschise peste 200 noi agentii, reteaua bancii ajungand la peste 530 de unitati. In aceeasi perioada au fost recrutate 1.400 de persoane.

Venitul net bancar a crescut cu 20%, ajungand la 1180 milioane RON (333 milioane EUR). Þinand cont de nivelul ridicat al cheltuielilor generale legate de investitii si recrutare, rezultatul brut din exploatare (fara impactul costului net al riscului) a ajuns la 592 milioane RON (167 milioane EUR), in crestere cu 6% in comparatie cu septembrie 2005.

Nivelul rezultatului net, conform cu obiectivele propuse pentru anul 2006, a ajuns la 477 milioane RON (135 milioane EUR), in crestere cu 6% fata de aceeasi perioada a anului 2005.

Rentabilitatea fondurilor proprii (ROE) a fost la sfarsitul trimestrului III de 34,9%, in timp ce coeficientul de exploatare (cheltuieli generale/venit net bancar), in usoara scadere, a ajuns la 49,8%.

«In contextul unui ritm de dezvoltare foarte accelerat, banca si-a pastrat un nivel bun de rentabilitate si a reusit sa isi dezvolte baza de clientela si sa isi imbunatateasca pozitia pe piata persoanelor fizice. In conditii uneori destul de dure impuse de BNR, BRD a stiut sa adopte strategia potrivita pentru aceasta perioada», a declarat Patrick Gelin, Presedintele – Director General al BRD - Groupe Société Générale.

La sfarsitul lunii septembrie 2006, BRD si filialele sale numarau aproape 2 milioane de clienti activi persoane fizice si juridice si peste 7 000 de angajati.

Raportul trimestrial al BRD - Groupe Société Générale este disponibil pentru public si investitori pe site-ul web al bancii : www.brd.ro. Copii ale raportului trimestrial pot fi obtinute, la cerere, si la sediul central al BRD - Groupe Société Générale, situat in Bulevardul Ion Mihalache nr. 1-7, sector 1, Bucuresti.

Alte stiri

0 comentarii

Posteaza un comentariu