Credite pentru Dacia Logan

Creditul Moderato, derulat prin BRD - Group Societe Generale, se adreseaza persoanelor fizice si poate fi obtinut in lei sau in euro, se arata intr-un comunicat al RCI.

Noul produs se diferentiaza de oferta standard printr-un avans mai mic (15%) si printr-o durata de finantare extinsa cu doi ani, la sapte ani. Dobinda este de 24% pentru creditul in lei si de 9% pentru cel in euro, iar valoarea reziduala poate fi achitata dupa patru, cinci sau sase ani. Dupa cel de-al patrulea an, clientii pot returna in intregime creditul ramas, fara comision de rambursare anticipata.

Prin intermediul acestui produs, cea mai ieftina versiune care va fi comercializata initial, Ambiance (5.700 euro), va putea fi achizitionata in conditiile achitarii unui avans de 35 milioane lei (15% din valoarea totala) si a unei rate lunare de aproape 4,9 milioane lei.

A doua varianta de finantare, Modelease, se adreseaza atit persoanelor fizice, cit si firmelor care vor sa cumpere in leasing un autoturism Logan, avansul fiind de cel putin 10% pentru toti solicitantii.

In conditiile achitarii unui avans de15%, clientii care opteaza pentru versiunea Ambiance vor plati o rata lunara de 83 euro.

Durata finantarii in cazul persoanelor fizice este cuprinsa intre unul si cinci ani, valoarea reziduala fiind de 25% din valoarea totala a autoturismului.

Pentru companii, durata maxima de finantare este de trei ani, iar valoarea reziduala de 20% poate fi achitata la inceputul sau la finalul contractului.

La acest modalitate de leasing, perioada de garantie este de 36 luni pentru oricare dintre variantele Logan.

Logan va fi comercializat pe piata romaneasca incepind cu luna septembrie, pina in prezent fiind inregistrate peste 6.000 de comenzi. Modelul este echipat cu doua motoare pe benzina cu patru cilindri si capacitati de 1,4 litri (75 de cai putere) si 1,6 litri (90 de cai putere).

RCI Finantare si RCI Leasing Romania sint filiale ale RCI Banque, societatea finantatoare a grupului Renault care sprijina exclusiv vinzarile marcilor sale. In 2003, RCI Banque a finantat un volum de peste un milion de dosare, realizind peste 37% din vinzarile grupului Renault din Europa.

RCI Leasing Romania a incheiat anul trecut 7.123 de contracte totalizind 36,9 milioane de euro. Valoarea finantata pentru automobilele Renault a fost de 14,2 milioane de euro (1.575 contracte), la care se adauga 19,9 milioane de euro pentru Dacia (5.383 contracte) si 2,8 milioane de euro pentru Nissan (165 contracte).


Alte stiri

0 comentarii

Posteaza un comentariu