Cel mai bun an al grupului Garanti in Romania

La nivel individual, Garanti Bank a înregistrat un profit net de 109,7 milioane lei la finalul lunii decembrie 2017

Grupul Garanti România, unul dintre cele mai dinamice grupuri financiare de pe piața locală, care reunește Garanti Bank, Garanti Leasing și Garanti Credite de Consum, a realizat un profit net consolidat de 143,4 milioane lei în 2017, fiind cel mai bun an al Grupului în România, anunta banca intr-un comunicat, in care mai mentioneaza:

De asemenea, Grupul Garanti a înregistrat anul trecut venituri nete consolidate de 620,7 milioane lei, precum și o creștere de aproape 13% a volumului total de active, care a urcat la 11,44 miliarde lei.

La nivel individual, Garanti Bank a înregistrat un profit net de 109,7 milioane lei la finalul lunii decembrie, ajungând la o rentabilitate a capitalurilor proprii (ROE – return on equity) de peste 10%, toate liniile de business generând profitabilitate. Strategia eficientă a băncii de a dezvolta un portofoliu sănătos a determinat creșteri anuale de 8,1% a volumului de credite (de la 6,71 miliarde lei în 2016, la 7,25 miliarde lei în 2017), precum și de 22,8% a volumului de depozite (de la 6,24 miliarde lei în 2016, la 7,67 miliarde lei în 2017).

Indicatorii de risc ai Garanti Bank sunt la un nivel confortabil. Astfel, rata creditelor neperformante a scăzut progresiv, fiind semnificativ sub media pieței, în timp ce rata de acoperire a creditelor neperformante cu provizioane se poziționează peste nivelul de 50%.

Indicatorii de solvabilitate și lichiditate s-au îmbunătățit, indicând o capitalizare puternică și o lichiditate adecvată, în timp ce costul scăzut al riscului reflectă sustenabilitatea pe termen lung a modelului de afaceri al băncii.

“2017 a fost cel mai bun an al nostru în România și avem o strategie pe termen lung de a fi un partener financiar de încredere pentru clienții noștri, pe toate segmentele de afaceri, și de a ne menține profitabilitatea într-o manieră sustenabilă. Suntem o bancă de importanță sistemică și ne propunem să ne consolidăm poziția. Ne vom concentra pe satisfacția angajaților și clienților noștri și vom investi în continuare în calitatea serviciilor și a canalelor noastre digitale”, a declarat Ufuk TandoÄŸan, CEO Garanti Group Romania.

Garanti Bank este printre primii cinci emitenți de carduri de credit din piață, Bonus Card fiind unul dintre cele mai apreciate instrumente de plată, în timp ce rețeaua de POS-uri depășește 12.000 de unități.

Garanti Bank, cu produsele sale de internet banking și mobile banking, care deservesc peste 110.000 de clienți, a fost premiată, în luna iulie a anului trecut, de către prestigioasa revistă Global Finance, pentru “Best Consumer Digital Bank in Romania”. Distincția a fost acordată în cadrul evenimentului “2017 World’s Best Consumer Digital Banks”.

Ca parte a aceluiași grup care oferă servicii financiare integrate, și instituțiile nebancare ale Grupului Garanti România au înregistrat rezultate solide în 2017. Astfel, Garanti Credite de Consum a atins un profit net de 19,6 milioane lei, iar Garanti Leasing, un profit net de 14,2 milioane lei.

Grupul Garanti România este deținut de către Turkiye Garanti Bankasi (TGB), a doua cea mai mare bancă privată din Turcia. În 2017, TGB a înregistrat un venit net consolidat de 6,39 miliarde lire turcești (1,41 miliarde euro) și active de 356,33 miliarde miliarde lire turcești (78,68 miliarde euro), în timp ce contribuția la economie s-a reflectat printr-un portofoliu de credite (cash și non-cash) în valoare de 285,55 miliarde lire turcești (63,05 miliarde euro). TGB deservește 15 milioane de clienți în zonele corporate, comercial, întreprinderi mici și mijlocii, precum și retail, cărora le oferă servicii financiare integrate.

Grupul financiar spaniol Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA) este acționarul majoritar al TGB. Anul trecut, BBVA a înregistrat un volum consolidat al activelor de 690,06 miliarde euro și un profit net atribuibil de 3,52 miliarde euro.


Citeste articolul integral pe Bancherul.ro

Taguri:

Alte stiri

0 comentarii

Posteaza un comentariu