CEC acorda credite pentru finantarea proiectelor SAPARD

Imprumuturile in echivalent lei vor avea o perioada de rambursare de pina la 5 ani, iar dobinda practicata va fi de 19% pe an.

Una din conditiile impuse pentru acordarea creditului este ca solicitantul sa prezinte contractul de finantare nerambursabila incheiat cu Agentia SAPARD.

Creditele vor fi acordate conform unui protocol de colaborare semnat luni de Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale (MAPDR), Agentia Nationala pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatii (ANIMMC), Agentia SAPARD, Agentia Nationala de Consultanta Agricola (ANCA), CEC, Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) si Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii (FNGCIMM).

"Consideram ca prin acest program putem realiza in Romania aproximativ 18.000 de proiecte. Credem ca astfel va creste nivelul de competitivitate al producatorilor agricoli in perspectiva aderarii la Uniunea Europeana, precum si a produselor agro-alimentare si, nu in ultimul rind, va spori venitul beneficiarilor acestui program", a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Potrivit protocolului, de aceste investitii vor beneficia proiectele din cadrul Masurii 3.1. "Investitii in exploatatii agricole" si Masurii 3.4."Dezvoltarea si diversificarea activitatilor economice care sa genereze activitati multiple si venituri alternative", din cadrul SAPARD.

Proiectele incluse in cele doua masuri vizeaza fermele de productie vegetala si pentru cresterea animalelor si pasarilor, seviciile agricole, turismul rural, activitati mestesugaresti, acvacultura, precum si alte activitati (apicultura, sericicultura, etc.).

Beneficiarii care pot solicita noile tipuri de credite sint producatorii agricoli individuali, asociatiile agricole familiale si de producatori agricoli, societati agricole private - asociatii agricole cu personalitate juridica, precum si societatile comerciale cu capital majoritar privat (de peste 75%).

La rindul sau, FGCR va acorda gratuit garantii solicitantilor care se incadreaza in prevederile legale si va garanta, conform unei conventii de lucru semnate cu CEC, pina la 70% din valoarea microcreditelor.

In acelasi timp, FNGCIMM garanteaza pina la 80% din valoarea creditelor iar garantia va fi eliberata in maxim 3 zile de la data solicitarii. Instiutia va percepe un comision de 100 euro.

Pe linga garantiile oferite de FGCR si FNGCIMM, CEC va solicita drept garantie ipoteci si gajuri asupra unor bunuri imobile sau mobile ale beneficiarului sau ale unui tert, altele decit cele care se finanteaza prin proiectul SAPARD si/sau garantii personale sau giranti persoane fizice.

Agentia SAPARD impreuna cu ANCA vor acorda asistenta tehnica in vederea instruirii consultantilor agricoli, respectiv vor identifica potentialii beneficiari ai prevederilor Protocolului si ii vor ajuta in procedurile de obtinere a creditului.

Potrivit partilor semnatare, Protocolul va fi valabil pe intreaga perioada de implementare a Masurilor 3.1 si 3.4., inclusiv pe perioada aferenta rambursarii integrale a creditului.


Alte stiri

2 comentarii

Nitu Gheorghe
22 Jul 2008

am 55 ani si doresc credti cu ipoteca pe 20 - 30 ani

marcut vasile marin
7 Aug 2009

am 30 de ani si doresc un credit cu ipoteca pe 10 ani

Posteaza un comentariu