BRD scade la 15% avansul la creditele ipotecare, insa doar in anumite conditii: incasarea salariului in contul bancii sau grad de indatorare sub 50% din venituri

In masura in care, pe durata creditului, clientii vor renunta la domicilierea venitului, valoarea dobanzii aplicate de banca va fi de 2.75% + Robor la 6 luni

BRD a diminuat avansul pentru creditul ipotecar standard (Habitat) de la 35%, la cat l-a majorat anul trecut, din cauza legii darii in plata, la 15%, nivelul dinaintea adoptarii legii, fiind ultima dintre bancile mari care revine cu avansul la nivelul initial.

Dar la fel ca alte banci mari, precum BCR, Banca Transilvania, CEC Bank sau Raiffeisen Bank, avansul de 15% este aceptat in anumite conditii.

Mai exact, BRD ofera credite imobiliare standard cu avans de 15% doar daca grandul de indatorare al solicitantului este redus, adica rata la credit nu este mai mare sau egala cu 50% din venitul lunar. De asemenea, imobilul trebuie sa aiba destinatie locativa.

In cazul unui grad de indatorare de peste 50% iar imobilul achizitionat are destinatie locativa, avansul urca la 20%. Pentru cumpararea unui teren, avansul minim este 35%.

In cazul altor banci, precum BCR, CEC Bank sau Raiffeisen Bank, avansul de 15% se accepta doar pentru creditele acordate pentru cumpararea de locuinte in orase mari, in timp ce la Banca Transilvania avansul de 15% este valabil doar pentru clientii care cumpara prima locuinta, ca alternativa la creditele garantate de stat prin Programul Prima Casa, dar la care avansul este de numai 5% din valoarea locuintei. (vezi aici ce avans practica bancile la creditele ipotecare)

BRD a luat exemplul Bancii Transilvania si a anuntat ca lanseaza un nou credit imobiliar special destinat achizitiei primei locuinte, cu avans de 15%, pe langa creditul imobiliar standard (Habitat), acordat si celor care au deja o locuinta si vor sa o schimbe sau vor inca una, banca precizand ca este o alternativa la Programul Prima Casa, care urmeaza a fi eliminat gradual in urmatorii cinci ani.

BRD a mentinut la 5% avansul pentru creditul Prima Casa, la fel ca restul bancilor mari concurente, neluand exemplul ING Bank, care a decis sa-l majoreze la 10%. (vezi aici detalii)

Numai ca noul credit al BRD cu avans redus, denumit “La Casa mea”, este destinat doar clientilor de casa ai bancii, adica cei care-si incaseaza venturile intr-un cont al bancii, spre deosebire de creditul ipotecar standard "Habitat", accesibil si celor care nu-si incaseaza salariul la BRD.

Dobanda este 2,25% plus ROBOR la 3 luni, cu un sfert de punct mai ridicata decat la creditul Prima Casa, care are o rata de 2% plus ROBOR la 3 luni, insa cu 0,35 puncte mai mica decat creditul ipotecar Habitat, care are o dobanda de 2,6% plus ROBOR la 6 luni pentru clientii care-si domiciliaza venitul si 2,75% plus ROBOR la 6 luni pentru restul clientilor.

In masura in care, pe durata creditului, clientii vor renunta la domicilierea venitului, valoarea dobanzii aplicate de banca va fi de 2.75% + Robor la 6 luni, a precizat BRD, la solicitarea Bancherul.ro.

BRD ofera si un exemplu al costului noului credit, la o valoare de 160.000 de lei pe 30 ani: DAE (Dobanda Anuala Efectiva) de 3,77%, rata de 754 lei si valoare totala de plata 262.628 lei.


Citeste articolul integral pe Bancherul.ro

Taguri:

Alte stiri

2 comentarii

Alisa Romina
28 Apr 2017

enjoy here!

Download Whatsapp for iPad
28 Apr 2017

Whatsapp for iPad Official helps you use WhatsApp Messenger on your iPad. Easy installation of WhatsApp on iPad. Free download WhatsApp for iPad.

Posteaza un comentariu