ATM-urile Bancii Transilvania accepta si carduri cu cip

Banca Transilvania se numara printre primele institutii bancare de pe piata din Romania, care accepta carduri cu chip. Avantajul major este asigurarea unui grad sporit de securitate pentru clienti, posibilitatea clonarii acestor mijloace alternative de plata fiind, practic, nule, se arata intr-un comunicat de presa al bancii.

Robert C. Rekkers, Directorul General al Bancii Transilvania, declara: “Implementarea proiectului de acceptare a cardurilor cu chip reprezinta pentru noi o noua etapa a strategiei de crestere continua a calitatii serviciilor oferite clientilor”.

Pentru orice detinator de card cu chip, citirea informatiilor in vederea procesarii tranzactiilor se va face, de acum inainte, de pe chip-ul cardului si nu de pe banda magnetica. In perioada imediat urmatoare, banca este pregatita sa implementeze solutia de acceptare a acestor carduri la toti comerciantii care au POS-uri de la Banca Transilvania.

Banca este unul dintre principalii jucatori de pe piata financiara, cu peste un milion de carduri emise si cu o cota de piata, pe acest segment, de 10%. Portofoliul sau cuprinde 11 produse alternative care permit tranzactii la comercianti, precum si retrageri de numerar. Cardurile sale de debit, de credit, precum si cele co-branded se adreseaza atat persoanelor fizice, cat si celor juridice – unei piete segmentate, cu cerinte specifice.

Pe langa reteaua teritoriala extinsa – de peste 400 de unitati – Banca Transilvania are 622 de ATM-uri si 6.650 de POS-uri.
GhiseulBancar.ro

Alte stiri

0 comentarii

Posteaza un comentariu