ANPC a schimbat in favoarea bancilor ordonanta privind contul bancar cu servicii de baza

ANPC a schimbat in favoarea bancilor ordonanta privind contul bancar cu servicii de baza

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului (ANPC) a publicat forma finala a Ordonantei privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăți, schimbarea conturilor de plăți și accesul la conturile de plăți cu servicii de bază, modificata substantial fata de prima varianta a proiectului dat publicitatii in urma cu sase luni, la finalul lunii mai.

In prima forma a acestei ordonante, care este o transpunere in legislatia nationala a Directivei europene nr.92, bancile erau obligate sa ofere gratuit clientilor in un cont cu operatiuni de baza, precum depuneri si retrageri de bani, plati cu cardul si operatiuni la ghisee, online si la bancomate.

Directiva 92 prevede ca operatiunile aferente unui cont de baza trebuie oferite de catre banci gratuit sau in schimbul unui comision rezonabil, astfel ca ANPC a ales, in prima forma a Ordonantei, varianta cea mai convenabila consumatorilor, adica un cont de baza gratuit pentru toti clientii bancilor.

Dar dupa sase luni de lobby bancar, timp in care s-a depasit si termenul impus pentru transpunerea Directivei, 18 septembrie, ANPC a cedat la presiunea bancilor si a modificat substial proiectul de lege in favoarea acestora.

In primul rand, Ordonanta a fost armonizata cu recomandarile Directivei, potrivit carora un cont cu servicii de baza se ofera doar persoanelor care nu au deja un cont bancar.

Astfel, art.41 alin.2 al Ordonantei prevede ca “pot beneficia de deschiderea unui cont de plati cu servicii de baza consumatorii care nu dețin, la momentul solicitării, un alt cont de plăți, inclusiv un cont de plati de baza, la nicio altă instituție de credit din Romania.”

In prima forma a Ordonantei aceasta prevedere nu exista, astfel ca toti clientii bancilor, inclusiv cei care au deja conturi, puteau solicita un nou cont, gratuit.

Noua prevedere introdusa de ANPC este in acord cu recomandarile Directivei 92: “Statele membre ar trebui să poată permite instituțiilor de credit să refuze deschiderea unui cont de plăți cu servicii de bază de către consumatori care dețin deja un cont de plăți activ și cel puțin echivalent în același stat membru. Pentru a verifica dacă un consumator nu deține deja un cont de plăți, instituțiile de credit ar trebui să se poată baza pe o declarație pe propria răspundere din partea consumatorului.”

O alta modificare substantiala este cea care stabileste costul unui cont cu operatiuni de baza.

In prima forma a Ordonantei, bancile erau obligate sa ofere gratuit un cont cu urmatoarele servicii de baza: deschiderea, administrarea si inchiderea contului, depunerea de bani in cont si retragerea de numerar, pe teritoriul Uniunii Europene, la ghisee sau la bancomate, precum si platile cu cardul si online.

In Directiva 92 se spune ca aceste servicii de baza aferente unui cont pot fi oferite de banci gratuit sau in schimbul unui comision rezonabil.

ANPC a decis, asadar, in prima forma a Ordonantei, varianta cea mai buna pentru consumatori, si anume ca aceste servicii de baza aferente unui cont sa fie gratuite.

Acum insa, un ultima varianta a Ordonantei, aproape nimic nu mai e gratis.

Astfel, Ordonanta prevede acum ca bancile ofera gratuit doar serviciile de deschidere, administrare si inchidere a unui cont.

In cazul retragerilor de bani de la ghisee sau bancomate, ANPC lasa la alegerea bancilor daca ofera gratuit aceste servicii sau pot sa-si taxeze clientii cu maxim 0,2% din suma retrasa la ghiseu sau maxim 0,1% din suma retrasa la bancomate.

Problema este ca Ordonanta nu mai mentioneaza nimic despre comisioanele gratuite sau cu costuri rezonabile, cum spune Directiva, aferente restului serviciilor aferente unui cont de baza, si anume platile si transferurile cu cardul, la bancomate si online.

Ceea ce inseamna ca in Romania serviciile de baza aferente unui cont sunt doar retragerile de bani, nu si platile si transferurile, cum prevede Directiva europeana.


Citeste articolul integral pe Bancherul.ro

Taguri:

Alte stiri

0 comentarii

Posteaza un comentariu