Ghiseul Bancar

Impozitele pe cladiri si terenuri nu vor creste in 2007

Guvernul a adoptat ieri, printr-o Hotarare, nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele si taxele locale si alte taxe asimilate acestora in anul fiscal 2007.

Potrivit Codului Fiscal, in cazul persoanelor fizice, valorile impozabile pe metru patrat de suprafata contruita sunt stabilite in functie de tipul cladirii.

Pentru terenurile amplasate in intravilan, inregistrate in registrul agricol la inalta categorie de folosinta decat cea de constructii, impozitele sunt stabilite pe hectar, in functie de zona, existand patru niveluri de impozitare. Incepand cu 1 ianuarie 2007, pentru terenurile proprietate publica sau privata a statului ori a unitatilor administrativ-teritoriale, concesionate, inchiriate, date in administrare ori in folosinta, se stabileste taxa pe teren care reprezinta sarcina fiscala a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinta, dupa caz, in conditii similare impozitului pe teren.

In ceea ce priveste taxele notariale, acestea nu vor mai fi percepute in anul fiscal 2007, intrucat sunt abrogate de Legea nr. 343/2006 privind modificarea si completarea Codului Fiscal.

In anul fiscal 2007 se va schimba modalitatea de impozitare a autovehiculelor. Daca in anul fiscal 2006 exista doua clase de capacitate de incadrare a autoturismelor (pana la 2000 cmc si peste 2000 cmc), in anul 2007 acestea vor fi incadrate in functie de cinci clase de capacitate. Astfel, impozitul pe mijloacele de transport se va calcula in functie de capacitatea cilindrica, avand in vedere ca se aplica un nivel de impozite in sume cuprinse intre 7-120 lei/200 cmc, in functie de tipul de autovehicul.

In Codul Fiscal este prevazuta obligativitatea ca nivelurile impozitului asupra mijloacelor de transport pentru masinile de peste 12 tone si combinatiile acestora sa fie aprobate prin hotarare a Guvernului, in conformitate cu angajamentele asumate de Romania in procesul de negociere cu Uniunea Europeana. Actul normativ este in conformitate cu cerintele Uniunii Europene in domeniu.