Ghiseul Bancar

Vanzari cu 55% mai mari la BCR Leasing

„Valoarea totala a contractelor incheiate in intervalul ianuarie-septembrie 2006 a fost de peste 270 milioane euro, reflectand competitivitatea ofertei de servicii financiare si continuarea trendului ascendent de dezvoltare a companiei. BCR LEASING IFN isi pastreaza, astfel, pozitia de leader in topul companiilor nationale de leasing, dupa ce, in 2005, atinsese o cota de piata de 11% si un volum total al finantarilor de peste 234 milioane euro”, a declarat Claudiu Emanuil Stanescu, Presedinte-Director General BCR LEASING.

Obtinerea acestor perfomante a fost rezultatul incheierii, in primele 9 luni ale anului, a unui numar de peste 11.700 de contracte de leasing, depasind astfel totalul contractelor incheiate in anul 2005, in numar de 11.350.

Configuratia portofoliului companiei la sfarsitul lunii septembrie cuprindea: 56% autoturisme (inclusiv flote) 15% vehicule comerciale, 27% echipamente si utilaje industriale si 2% leasing imobiliar. Orientarea mai accentuata a vanzarilor catre segmentul de leasing de echipamente si dezvoltarea unor structuri specializate de vanzari, care au avut in vedere atragerea clientilor din zonele si pe segmentele industriale aflate in crestere, au permis o crestere cu 7% a acestui segment, fata de aceeasi perioada a anului trecut.

BCR LEASING IFN ofera in prezent o gama completa de servicii de leasing financiar. Gradul de cuprindere al ofertei sale - leasing pentru autovehicule, flote, echipamente si utilaje industriale din toate domeniile, software, I.T., bunuri imobiliare (ce pot fi achizitionate in sistem leasing financiar clasic sau sale-and-lease-back), – precum si castigarea celei mai largi prezente pe piata nationala de leasing denota intentia companiei de a fi perceputa drept cel mai important „leasing shop” de catre intreprinzatorii locali, cu solutii potrivite atat pentru cerintele investitionale, cat si pentru cele de consum.

„Pe o piata in curs de reglementare, dar cu un potential de crestere semnificativ, vom continua sa ne concentram pe gasirea celor mai eficiente modalitati de ofertare a unor servicii de leasing la costuri atractive, pe extinderea termenelor de acordare a finantarilor si imbunatatirea accesului clientilor la serviciile noastre. Dorim sa oferim atat companiilor, cat si persoanelor fizice, solutii de finantare care sa raspunda asteptarilor lor si nevoii generale a firmelor locale de a ramane competitive dupa aderare”, a adaugat Stanescu.

BCR LEASING IFN este prezenta pe piata romanesca a leasingului din 2001, ca subsidiara a BANCII COMERCIALE ROMANE.

BCR, membra a Grupului Erste Bank, este cea mai importanta banca din Romania, gestionand active de peste 11 miliarde de EUR. Banca are in prezent 456 sucursale si agentii in intreaga tara, avind unitati in majoritatea oraselor cu peste 10.000 de locuitori. Banca pune la dispozitia clientilor servicii de Internet banking si e-commerce, emite 21 tipuri de carduri de credit si de debit si are instalata cea mai mare retea nationala de ATM – peste 1.200 si aproape 8.800 de POS. BCR se prezinta astazi drept cel mai important Grup financiar din Romania, cu activitati in tara si strainatate, prin subsidiare si sucursale bancare, cu o prezenta marcata prin societatile sale de profil, pe piata de capital, pe piata leasingului, pe cea a asigurarilor si in domeniul managementului activelor.