Ghiseul Bancar

Care e diferenta dintre o pensie privata obligatorie si o pensie facultativa

Pensia privata obligatorie este, de fapt, o parte a pensiei de stat, administrata privat. In prezent, fiecare angajat plateste pentru pensia de stat 9,5% din salariu. Incepand de anul viitor, o parte, mai precis 25% din cei 9,5% vor fi transferati catre o companie de pensii privata. Aceasta inseamna ca o parte din pensia de stat va fi administrata de companiile private de pensii. Procentul de pensie privata de 2% va fi majorat gradual la 6% pana in 2016 sau chiar mai devreme.

Scopul acestui transfer? Investirea sumelor reprezentate de contributia la pensie, astfel incat aceasta sa fie mult mai mare decat cea primita in prezent de la stat.

Procentul de 2% va fi transferat automat de catre angajatori catre societatea de pensii pe care o va alege fiecare, asadar noi nu platim nimic in plus pentru o pensie obligatorie, admnistrata privat.

Aceasta contributie la pensia de stat administrata privat este obligatorie, potrivit legii, pentru toti angajatii care vor avea sub 35 de ani in momentul adoptarii legii.

Este vorba de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, completata de legea Legea nr. 23/2007, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 61 din 25/01/2007.

Acesta este motivul pentru care aceasta pensie este cunoscuta si sub denumirea de pensie obligatorie, sau Pilonul II de pensii.

Citeste tot articolul