Ghiseul Bancar

Care banci au cele mai bune pachete de cont curent, cu si fara incasarea salariului

Aproape toate bancile mari au lansat in ultima perioada noi tipuri de pachete de cont curent gratuite, care includ card, online banking, retrageri de numerar si plati online, cu conditia incasarii lunare de venituri intre 500 si 1.200 de lei.

Trei banci (ING, Unicredit si OTP Bank) impun o conditie complementara incasarii veniturilor, si anume efectuarea unei tranzactii cu cardul sau online, pentru ca pachetul sa fie gratuit.

In caz contrar, costul pachetelor variaza intre 3 si 12 lei, conform clasamentului intocmiat de Bancherul.ro, care a analizat pachetele de cont curent pentru persoane fizice din ofertele a 11 banci.

Daca noua dintre aceste banci ofera un pachet de cont curent cu card atasat cu 0 comision lunar doar cu conditia incasarii unui venit lunar, la doua banci, si anume Banca Transilvania si Libra Bank, contul si cardul sunt gratuite chiar daca nu incasezi lunar o anumita suma de bani.

Comisionul standard de administrare a unui cont pentru persoane fizice poate ajunge si la 9 lei, in cazul ING, de exemplu, daca nu se incaseaza in cont venitul lunar.

De aceea e important de stiut, pentru cei care nu au venituri regulate, ca exista si conturi curente gratuite, fara obligatia incasarii unor anumite venituri.

Revenind la pachetele de cont curent cu 0 comision in cazul incasarii veniturilor lunare, valoarea salariului impus de banci variaza intre 500 de lei la First Bank si 1.200 de lei la OTP Bank.

Daca veniturile nu se incaseaza cel putin doua luni la rand, atunci se aplica un comision lunar de minim 3 lei, la Alior Bank si maxim 12 lei, la OTP Bank.

Exista si pachete cu servicii mai multe, dar cu conditia incasarii unor venituri mai mari si implicit un comision standard de administrare mai ridicat.

Ce contin pachetele de cont si care sunt comisioanele

In privinta continutului unui pachet de cont curent cu incasarea salariului, serviciile gratuite incluse sunt:

1. contul curent
2. cardul de debit
3. internet/mobile banking
4. retrageri de numerar de la bancomate
5. plati/transferuri online prin internet/mobile banking

Unele banci au facilitati suplimentare, precum serviciul de alerte prin SMS sau schimb valutar la cursul BNR.

In privinta comisioanelor de administrare a contului curent si a cardului de debit atasat, toate ofertele sunt in consonanta: 0 comisioane.

Nici la retragerile de bani de la bancomatele proprii nu exista comision la nicio banca, exceptia fiind First Bank, cu 0,1% din suma retrasa.

Si in privinta retragerilor de bani de la bancomatele altor banci exista doua banci cu oferte disonante: BRD si First Bank, care permit doar doua retrageri gratuite lunar, in cadrul pachetului, restul fiind comisioane cu 1% plus 5 lei la BRD si 0,5% plus 2,5 lei la First Bank.

Cele doua banci care ofera cont si card gratuite chiar daca nu se incaseaza veniturile, BT si Libra, aplica urmatoarele comisioane pentru retragerile de bani: 0 pentru retragerile de la propriile bancomate si 0,5% din suma retrasa, plus 2,5 lei, pentru retragerile de la bancomatele altor banci.

La retragerile de bani de la bancomatele din strainatate, doar patru banci ofera gratuitate, iar o banca permite doua retrageri lunare. Unicredit are cel mai mare comision, in acest caz: 1,5%, minim 7 lei.

Pachetele de cont curent se pot deschide online la sapte dintre cele 11 banci analizate. La First Bank se pot deschide online doar unele dintre pachetele de cont curent.