Ghiseul Bancar

Dobanda la creditele in lei pentru firme a urcat la cel mai mare nivel din ultimii cinci ani

Dobanda medie la creditele in lei acordate de banci firmelor a crescut in luna mai la 6,36%, care este cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani, pe fondul majorarii dobanzilor de referinta din piata interbancara (ROBOR), in contextul rabufnirii inflatiei, dar si a intensificarii riscurilor si incertitudinilor interne si externe cu privire la evolutia economiei.

Conform statisticilor publicate de Banca Nationala a Romaniei (BNR), dobanda medie la creditele in lei acordate de banci societatilor nefinanciare a fost in luna mai 6,36%, in crestere de la 6,19% in luna precedenta, aprilie, 5,84% in decembrie 2018, 4,94% in decembrie 2017 si 3,72% in decembrie 2016.

Scumpirea creditelor pentru firme in luna mai a avut loc dupa ce ROBOR la 3 luni a crescut la 3,32% la inceputul lunii mai, de la 3,23% la inceputul lunii aprilie.

Cel mai mic nivel al dobanzii la finantarile pentru companii s-a inregistrat in septembrie 2016, de 3,51%, ceea ce inseamna ca in ultimii trei ani dobanda aproape s-a dublat, pana la 6,36% in prezent.

Un nivel mai mare al dobanzii la finantarile companiilor s-a consemnat in septembrie 2014, de 6,42%, moment din care costul creditelor a coborat continuu, pana in vara lui 2017, cand au inceput sa creasca, odata cu ROBOR-ul la 3 luni, care a urcat de la 0,8% in august 2017 la 2,1% la finalul aceluiasi an si 3,15% in prezent.

In primele cinci luni din acest an, dobanda la creditele pentru firme a crescut cu o jumatate de punct, de la 5,84% cat era in decembrie 2018 la 6,36% in mai 2019.

Majorarea dobanzii este posibil sa fi influentat intr-o anumita masura si volumul de credite noi acordate de banci firmelor, care au scazut cu 0,7 miliarde lei in luna mai fata de aprilie, de la 2,7 la 2 miliarde lei, mai putine decat creditele de consum.

Cu toate acestea, in primele cinci luni ale anului, valoarea creditelor noi in lei obtinute de firme a fost mai mare decat in aceeasi perioada a anului precedent: 10,3 miliarde lei, fata de 9,8 miliarde lei.

Creditele noi in euro au crescut, in acelasi interval, de la 0,9 la 1,1 miliarde euro, fiind probabil stimulate intr-o anumita masura si de dobanda mai mai mica la euro: 2,51%, aproape de nivelul de anul trecut, cand era 2,41%.

Dobanda la creditele in euro pentru firme, de 2,51%, este inca o data mai mica decat cea in lei, de 6,36%.