Ghiseul Bancar

Alpha Leasing are o noua echipa de management

Incepand cu luna iulie 2009, domnul Aris Gogos si-a incheiat mandatul de director general al Alpha Leasing Romania IFN S.A., dupa 11 de la infiintarea companiei, urmand a-si continua activitatea in cadrul grupului Alpha Bank Grecia, de pe o noua pozitie.

Noul director general al companiei este doamna Camelia Mihalache, ce a ocupat din anul 2005 functia de director general adjunct. Conform noii pozitii, Camelia Mihalache este responsabila pentru coordonarea activitatii Alpha Leasing Romania, astfel incat compania sa atinga obiectivele stabilite, in conformitate cu strategia de afaceri Alpha Bank Grup in Romania.

Cu o experienta de peste 11 ani in domeniul leasing-ului, Camelia Mihalache s-a alaturat echipei Alpha Leasing Romania din anul 1998, avand o contributie importanta la impunerea organizatiei drept o institutie financiara nebancara de top, cu un rol decisiv in formarea si dezvoltarea industriei de leasing romanesti.

Camelia Mihalache a absolvit Universitatea Politehnica, a urmat cursurile Facultatii de Drept Nicolae Titulescu si detine o diploma de Excelenta in Management de la ASEBUSS - Scoala Postuniversitara de Afaceri Romano-Americana.

Postul de director general adjunct va fi ocupat de domnul Marius-Adrian Rosu, ce a detinut anterior in cadrul Alpha Leasing Romania functiile de Ofiter de Credit Senior, manager al departamentului Credit & Portfoliu, manager Administrare Riscuri & Continuitatea Afacerii. Marius Rosu are 32 de ani, a absolvit Academia de Studii Economice Bucuresti - Facultatea de Finante-Banci si are o experienta de 7 ani in Alpha Leasing Romania, jucand un rol cheie in realizarea si implementarea strategiei de management al portofoliului de clienti.


Alpha Leasing Romania IFN a fost infiintata la inceputul anului 1998 cu scopul de a oferi servicii de finantare prin leasing si este in prezent una dintre cele mai active societati de leasing cu un portofoliu de peste 2.000 de clienti.

Alpha Leasing Romania IFN este membra Alpha Bank Grup, cel mai mare grup bancar privat din Grecia, cu filiale in Romania, Bulgaria, Albania, Cipru, Serbia, F.Y.R.O.M, Ucraina si Marea Britanie.


Alpha Leasing Romania IFN este membru fondator al Asociatiei Societatilor Financiare – ALB Romania din anul 2004 si totodata prima companie de leasing inscrisa in Registrele Generale si Speciale al B.N.R. drept o institutie financiara nebancara.