Ghiseul Bancar

Ai aur de vanzare? Incearca la BCR...

Aurul poate fi sub forma de monede din aur fara valoare numismatica, emise in Romania si in alte tari sau fragmente din astfel de monede; medalii comemorative romanesti si din alte tari, specificate in cataloage; lingouri si bare din aur; bijuterii si obiecte din aur minim 14 K; placute aur dentar.



Cei care doresc sa vanda aur se pot adresa, pentru inceput, la Sucursala BCR Lipscani din Bucuresti, urmand ca, in viitor, acest serviciu se fie extins si la alte unitati ale bancii din Bucuresti si din tara.



Clientul, persoana fizica sau juridica, se prezinta la ghiseul de metale pretioase de la Sucursala BCR Lipscani cu obiectele din aur pe care doreste sa le tranzactioneze iar angajatul bancii efectueaza analiza pentru stabilirea obiectelor din aur ce pot fi achizitionate. Obiectele din aur se achizitioneaza pe loc cu eliberarea numerarului in lei. In cazul in care clientul nu este de acord cu tranzactia, obiectele sunt restituite pe loc acestuia.



BCR va afisa zilnic, pe linga cursul valutar de la casele de schimb, si cursul de cumparare pentru aurul de 24 karate. In situatia in care clientul vinde aur cu un numar de karate inferior celui de 24 de karate, suma in lei ce se elibereaza va fi corespunzatoare numarului de karate respectiv. BCR nu cumpara aur cu mai putin de 14 karate si nici alte metale sau pietre pretioase.



BCR este astfel singura banca comerciala din Romania care ofera acest gen de servicii populatiei si agentilor economici.



Pentru informatii suplimentare despre produsele si serviciile oferite de BCR, populatia poate apela numarul de telefon al INFO BCR - 0801.0801.227, (0801.0801.BCR), taxabil la tarif de convorbiri locale, indiferent de locul din tara de unde este apelat. Numarul poate fi apelat in reteaua ROMTELECOM. De asemenea, Serviciul INFO BCR se poate apela si din reteaua de telefonie mobila Connex la numarul: *0801.BCR (*0801.227). Serviciul INFO BCR functioneaza de luni pana vineri intre 8:00 - 20:00 si sambata intre 8:00 - 12:30.